19 aprilie 2024
ActualitateBeat si fara permis, conducea un moped neînregistrat și cu număr fals

Beat si fara permis, conducea un moped neînregistrat și cu număr fals

Polițiștii au depistat, la data de 6 iunie a.c., în jurul orei 21.30, un tânăr de 25 de ani, din Dărmănești, care conducea un moped pe strada Energiei din localitate, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Tânărul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 1.10 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Orașului Comănești, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, din verificările efectuate de polițiști a rezultat că tânărul de 25 de ani nu posedă permis de conducere, iar mopedul în cauză nu era înmatriculat şi avea montat un număr fals de înregistrare.



În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri