Beat, fara permis, la volanul unei masini furate

0


Un autoturism sustras din județul Neamț a fost găsit de polițiștii din Sascut în posesia unui localnic, care îl conducea pe drumul publlic fără a deține permis și în timp ce se afla sub influența alcoolului. Autoturismul a fost indisponibilizat.

La data de 25 august a.c., în jurul orei 07.30, polițiștii din comuna Sascut au depistat în flagrant un localnic de 33 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în județul Neamț, pe D.C. 105 B din satul Pănceşti, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Bărbatul în cauză emana halenă alcoolică și a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate de polițiști cu privire la autoturism a rezultat că vehiculul în cauză figurează sustras din localitatea Roman, județul Neamț și este dat în urmărire.

Autoturismul a fost indisponibilizat, urmând să fie predat polițiștilor din cadrul IPJ Neamț.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și sub influența băuturilor alcoolice, urmând a se stabili și împrejurările în care bărbatul se afla în posesia vehiculului.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ