Bataia cu… pagaia

2


Editia a opta. O invitatie pentru liceele si colegiile din Bacau, la o competitie care nu presupune numai muschi. A tine o vâsla in mâna, stând intr-o cochilie de lemn – sau de plastic, presupune a avea dezvolat, in primul rând simtul echilibrului.

Abia apoi, implicit, a celui de orientare. Toate au un inceput si din greseli se invata. Iti pui vesta, te urci in barcuta fragila, ai exersat pe mal cum sa dai din mâini cu pagaia – teava aia de aluminiu cu doua farase ciudate la capete… si pornesti in competitie. N-ai mai vâslit niciodata? Important este ca iti doresti.

Apa e mica, porti vesta. Numai ca exercitiul de cinci minute de pe mal, datator de adrenalina, se duce la prima leganare. Nicio problema ! Si cei mai experimentati o patesc, când vor sa fure startul. Se incurca intre ei. Motiv de exersat vocalize din partea sustinatorilor de pe mal. Mamaaa ! Ce atmosfera! De toti, prezenti, cu tot cu sustinatori, au fost in jur de saptezeci. N-am vazut niciun pescar prin jur.

Competitia trebuia sa inceapa la ora paisprezece. Unii concurenti, ca sa fie puncuali, au apelat – in grup, la serviciile de taximetrie. Bravo lor. Pâna s-au adunat si ceilalti, care au preferat mersul pe jos, stiind ca tot acolo ajung, au mai trecut doua ore.

Timp suplimentar folosit totusi bine de primii pentru: agatat genti in copac la umbra, documentare asupra locului unde te poti usura ecologic, strategii de schimbat tricouri, nu neaparat umede, relaxare si incalzire la umbra imensilor arini, ce strajuiesc vechiul mal, „inca stâng’’ al Bistritei.

Am gresit când am dat ca punct de reper drumul care trece, la capatul Serbanestiului, pe lânga „livada cu meri’’. Remus Lupu, pe un ton sugubat, sa nu-i spun mucalit, mi-a soptit ca nu se mai cheama asa. Acum e „livada cu vite’’.

Bun punct de reper. Mâine, in acelasi loc, de la ora noua, se va desfasura un concurs de pescuit cu participarea copiilor, aflati in grija oamenilor cu suflet mare, de la Betania.

S-a dat startul !

Sapte licee prezente. Pentru fiecare, selectate, echipaje formate din patru fete si patru baieti. Clasificarea s-a facut dupa cum a aratat… cronometrul. La secunda. Distanta de strabatut… aproximativ doua sute de metri, pe firul Bistritei curgatoare. Cel mai bun timp a fost de patru minute si un pic. Dupa eforturi crâncene, cu situatii de baraj – pacat ca nu pot sa dau numele tuturor celor care au ajuns in finala, clasamentul dupa trei ore, pe liceele si colegiile participante, a fost omologat si batut in cuie.

O iau de la coada la cap… Asa se practica. Sa nu plece din sala spectatorii. Am sa ma folosesc de titulatura cunoscuta, trecuta si in foaia de arbitraj: pe locul sapte cei de la Economic; pe sase si cinci, la egalitate, Alecsandri si Vrânceanu; mentiune – locul patru, Ferdinand; trei – Eminescu. Barajul s-a dat intre cei de la Catolic si Mangeron. Cred ca istoria acestei „batalii’’ este „virala’’ deja, pe adresele de socializarere a multor participanti, asa ca nu-mi ramâne decât sa consemnez rezultatul. A câstigat Mangeron.

Voluntarii CRE, care s-au ocupat de organizare si au depus mult suflet, Adriana Macinca si Viorel Albu, precum si coordonatorii fiecarui grup, au avut ca principala grija, ca toti participantii la competitie sa povesteasca seara acasa, parintilor si prietenilor, ce frumos a fost. Si a fost o dupa-amiaza frumoasa, traita din plin de participanti, in mijlocul naturii, fara evenimente.

Mi-a facut placere sa fotografiez si un afis, (poza de grup integrata), din ala rabatabil, de genul…, ca acelea puse in salile de conferintele cu staif, la care nu se uita nimeni. Nu stiu ce cauta acolo. Noroc cu tinerii care au incadrat-o, ca au simtit amuzamentul situatiei. Mi-au cântat in struna si au sarit in sus de bucurie in jurul ei. Nici ei nu cred ca l-au citit. A iesit insa o poza super. Ce s-a intâmplat insa cu visul CRE-ului. Sa nu credeti ca nu se vede dragi voluntari. Câti ati mai ramas? E he!!! Cum a pornit totul?! Visuri, planuri.

De a aduna la fiecare sfârsit de saptamâna, in aria atunci neprotejata, tineri de la aceleasi licee, participanti ca si astazi, sa invete cum e sa te rastorni dintr-un caic, cum sa innghiti o gura de apa… nepoluata.

Bine. Caiacele au venit putin mai târziu tocmai datorita acelui efort facut, si a dorintei de a proteja mediul in care traim. Dar povestea? Cum sa inveti sa deosebesti cocostârcul… de barza, ce flori, câte pasari, ce plante medicinale sa aduni la ierbar, este adevarata. Peturile se strângeau ca laitmotiv. Erau mai multe sticle si cutii de conserve din tabla. Avem lebede! Mai tineti minte câte iesiri cu caiacele se faceau inainte, când s-au organizat primele editii? 

Acum, ca Insula este blocata, nu este o scuza. Daca tot propui si organizezi asa ceva, ca entitate care trebuie apreciata la modul serios, fa-o! Un concurs adevarat, intre elevii care iau la modul pasional competitia si mândria de a-si reprezenta cu onoare scoala la care invata, nu numai la acest gen de competitii , seriozitatea si diploma oferita au o foarte mare valoare.

Chiar nu se puteau organiza, anuntate cu câteva saptamâni inainte, câteva sedinte prealabile de antrenament, indrumare si pregatire? Pe principiul: „cu cât sunt mai multi competitori, cu atât performanta creste’’, de ce numai sapte institutii de invatamânt au fost prezente vineri, la competitie, din câte avem in Bacau si in judet? Felicitari invingatotilor! Dar poate ca si acei tineri care au lipsit, pteau demonstra, ca sunt la fel de buni!?



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ