20 aprilie 2024
ActualitateBani pentru bacauanii care au nevoie de proteze si orteze

Bani pentru bacauanii care au nevoie de proteze si orteze

Suma aprobata anul acesta de Casa Nationala a Asigurarilor de Sanatate pentru judetul Bacau, necesara decontarii dispozitivelor medicale, este de 5.900.000 lei. Aceasta valoare permite Casei Judetene de Asigurari de Sanatate sa recupereze intârzierile in emiterea deciziilor prin care pacientii isi pot achizitiona aceste proteze sau orteze.

Pentru semestrul I din acest an, din suma alocata s-au decontat deja 2.399.416, 43 lei, fiind eliberate 7.102 de dispozitive medicale pentru 1.663 de asigurati. Dintre acestea, 301 sunt dispozitive ORL (proteze auditive), 3.075 stomii, 1.947 aparate pentru oxigenoterapie, 1.553 dispozitive pentru incontinenta urinara, 29 proteze pentru membru inferior, 4 proteze pentru membrul superior, 48 dispozitive de mers, 84 de orteze, 35 de perechi de incatlaminte ortopedica si 37 de cristaline.

„Practic, nu mai avem lista de asteptare din 2013, iar in aceste zile emitem deciziile pentru lista de asteptare din martie 2014. Ramân prioritare si sunt considerate urgente, cu eliberare in maximum trei zile de la solicitare, deciziile pentru stomii sau dispozitivele specifice si aparatele pentru oxigeno-terapie. Obiectivul Casei de Asigurari de Sanatate Bacau este ca pâna la 30 septembrie 2014 sa nu mai avem o lista de asteptare mai mare de 60 de zile, urmând ca pâna la sfârsitul anului sa putem elibera orice decizie, pentru orice fel de dispozitiv medical, in maximum 30 de zile.”
Dan Stoica, director relatii contractuale Casa de Asigurari de Sanatate Bacau



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri