19 aprilie 2024
ActualitateBani multi pentru somerii din companiile si societatile de stat

Bani multi pentru somerii din companiile si societatile de stat

Societatile multinationale si cele cu capital majoritar de stat, precum si regiile autonome si companiile nationale pot trece linistite la concedieri colective in perioada 2013-2018, pentru ca angajatii la care vor renunta vor fi afectati putin de aceasta masura. Si aceasta deoarece Guvernul României a adoptat si a publicat OUG 36/2013 cu masurile deosebite de protectie sociala care vor fi aplicate in cazul celor concediati de la societatile si companiile mentionate. Zilele trecute, la rândul lui, Ministerul Muncii a afisat pe site-ul sau proiectul cu normele metodologice de punere in practica a ordonantei, astfel ca in curând va exista toata baza legala de instituire a masurilor de protectie sociala. Persoanele disponibilizate de la unitatile prevazute in OUG 36/2013 vor beneficia de indemnizatie de somaj, dar si de un venit lunar de completare si de plati compensatorii, acordate din bugetul de venituri si cheltuieli al operatorului economic, daca ele sunt prevazute in contractul colectiv sau individual de munca. Venitul de completare va fi egal cu diferenta dintre salariul individual mediu net din ultimele trei luni de dinaintea concedierii si indemnizatia de somaj. In total, suma platita nu trebuie sa treaca de câstigul salarial mediu net din luna ianuarie a anului in care se fac concedieri (1.548 lei, ianuarie 2013). Venitul de completare se va acorda timp de 20 luni, pentru cei care au o vechime de pâna in 15 ani, 22 luni (15-25 ani) sau 24 luni (peste 25 ani) si se va stabili odata cu indemnizatia de somaj. Acest venit va fi aprobat sau respins, dupa caz, de catre Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM). Pentru aceasta operatorii economici sunt obligati ca odata cu planul de disponibilizare sa depuna la AJOFM si tabelele nominale cu persoanele concediate. La rândul ei, AJOFM trebuie sa verifice prin sondaj calculul câstigului salarial pentru cel putin 10 la suta dintre cei inscrisi in tabel. Un lucru firesc, deoarece sumele necesare pentru plata venitului de completare vor fi alocate din bugetul asigurarilor de somaj. Fondurile rezervate vor fi destul de mari, pentru ca venitul de completare va fi considerabil si va fi achitat o perioada mai indelungata decât indemnizatia de somaj, aceasta fiind acordata pentru maximum un an. Asadar, venitul va fi platit si dupa incetarea achitarii indemnizatiei, respectiv pâna la epuizarea celor 20, 22 sau 24 de luni. Mai mult decât atât, daca o persoana disponibilizata de la una din societatile sau companiile amintite se reincadreaza in perioada respectiva la un alt operator economic atunci va primi jumatate din venitul de completare. In schimb, angajatii concediati de la firmele private vor beneficia doar de indemnizatie cel mult un an, desi ei si angajatorii lor contribuie in aceeasi masura la bugetul asigurarilor de somaj, ca si societatile si companiile de stat si salariatii lor.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri