16 aprilie 2024
EconomieBani de la Guvern pentru somerii de la CET Bacau si Termon...

Bani de la Guvern pentru somerii de la CET Bacau si Termon Onesti

Posta Româna, compania Electrocentrale Grup si societatile de producere a agentului termic din Braila, Onesti, Suceava si Bacau vor începe procedura de disponibilizare de angajati, operatiune posibila dupa ce Guvernul a avizat, miercuri, alocarea fondurilor pentru achitarea venitului de completare.

Executivul va acorda 7,4 milioane de lei pentru programul de disponibilizari de la Posta Româna, în conditiile în care din septembrie, 3.650 de angajati, din cei peste 32 de mii, vor fi concediati. Pentru CET Braila au fost alocati 814 mii de lei, iar 216 mii pentru Termon Onesti. Pentru Electrocentrale Grup au fost aprobate 225 de mii de lei, iar pentru CET Bacau au fost alocate 264 de mii de lei.

Masura vine în conditiile în care Guvernul vrea sa limiteze platile compensatorii în companiile care disponibilizeaza sub o mie de oameni. Aproape 10.000 de angajati de la stat îsi vor piarde locurile de munca în urmatorii cinci ani.



Pretul modernizarii: mai putine locuri de munca

In sedinta de miercuri a Guvernului s-au aprobat doua hotarâri prin care se aloca, de la bugetul de Stat, plati compensatorii pentru angajatii disponibilizati de la CET Bacau si Termon Onesti. Astfel, pentru cei 104 de bacauani care isi vor pierde locurile de munca de la CET s-a decis repartizarea a 264.000 lei, ceea ce inseamna aproximativ 2.600 lei de fiecare. Sumele difera in functie de vechimea angajatilor intre 4 si 12 salarii, cei mai multi dintre cei ce ramân fara slujbe fiind aproape de pensie, iar aceasta solutie a fost considerata multumitoare.

Cauza disponibilizarilor colective de la CET este închiderea cazanului 1/420 t/h, adica a cazanului de abur care functioneaza pe carbune ti a tututor instalatiilor care functioneaza pe carbune prin implementarea proiectului ”Retehnologizarea sistemului de termoficare din Municipiul Bacau în vederea conformarii la normele de protectie a mediului privind emisiile poluante în aer ti pentru cretterea eficientei în alimentarea cu caldura urbana”. In ultima perioada, in activitatea CET au fost mai multe schimbari strategice: investitii in producere, transport, distributie; retragerea din exploatare si trecerea in conservare a grupului de 1-50MW; schimbarea tipului de instalatii de producere a energiei electrice si termice in cogenerare de inalta eficienta si automatizare.

„Este vorba de iesirea din functiune a instalatiilor care au mers in acest ciclu de iarna cu carbune. Carbunele nu se va mai folosi, instalatiile intra in conservare, iar personalul trebuie disponibilizat” – spune directorul CET, Neculai Olaru.

De doua ori mai multi bani la Onesti

Din cauza situatiei financiare dezastruoase si a imposibilitatii gasirii unor solutii de redresare, pentru SC Termon CT SA s-a cerut demararea procedurii de insolventa si s-a trecut la concedieri colective. Consiliului Local Onesti a aprobat angajarea unui avocat care sa reprezinte Termon in procesul de insolventa, iar ulterior s-a votat si programul de restructurare, prin care 37 de angajati vor fi concediati, iar societatea va mai pastra doar 7 angajati.

Suma alocata de Guvern pentru cei disponibilizati este de 216.000 lei, adica peste 5.800 lei de fiecare somer, mai mult decât dublu fata de colegii lor de la CET Bacau. Se pare ca, in incercarea de a oferi caldura si apa calda onestenilor inca dependenti de sistemu centralizat, actualul sistem de termoficare, bazat pe centrale de cartier, va fi inlocuit cu centrale de bloc sau centrale de scara, pe baza unui proiect initiat si promovat de primarul Laurentiu Neghina.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri