Balul Bobocilor la Colegiul „Henri Coandă”

    Entuziasm de nedescris, joi seara, în rândul elevilor de la Colegiul „Henri Coandă”, care n-au mai avut un Bal al Bobocilor de ceva vreme. Mult timp, sub semnul întrebării a fost și ediția din acest an. Dar, de această dată, atât elevii cât și profesorii au făcut un efort comun, și, joi seară, pe scena Teatrului de Vară „Radu Beligan” a avut loc ediția 2016-2017 a Balului Bobocilor.

    Ultimul bal din acest an școlar a umplut sala teatrului de vară iar pe scenă, elevii de la „Coandă” au susținut un spectacol pe care nu-l vor uita prea curând.

    În ciuda faptului că în competiția de Miss și Mister Boboc au fost puțini aspiranți, show-ul lor a fost remarcabil. În lupta pentru cele două titluri s-au avântat cinci băieți și cinci fete de clasa a IX-a, numărul mic de concurenți făcând ceva mai ușoară misiunea juriului, compus din elevi, profesori și reprezentanți ai sponsorilor. Bobocii au avut mai întâi parte de o probă de acomodare în care doar au fost prezentați.



    La a doua intrare au trebuit să treacă prin probele de mimă și cultură generală, pentru ca după proba de seară să treacă prin proba de dicție și o probă surpriză, care a constat în câteva numere de dans. În concurs s-au întrecut George Furdui – Raluca Pleșuvu, perechea cu numărul 1, Cristian Radu – Roxana Albei, cu numărul 2 în concurs, Nicușor Ionică – Roxana Olteanu, perechea cu numărul 3, perechea numărul 4 compusa din Vlăduț Hâncu și Petronela Toma, iar perechea cu numărul 5 i-a avut în componență pe Leonard Popa și Bianca Munteanu. După cele aproximativ trei ore de spectacol, juriul a deliberat: Miss Boboc „Henri Coandă” 2016-2017 a fost concurenta cu numărul 5, Bianca Munteanu, iar titlul de Mister Boboc „Henri Coandă” 2016-2017 i-a revenit concurentului cu numărul 2, Cristian Radu.

    „Sunt foarte fericită și mărturisesc că nu mă așteptam să câștig, pentru că din punctul meu de vedere am avut o concurență puternică. M-am pregătit foarte mult pentru această seară iar acest premiu înseamnă foarte mult pentru mine.”
    Bianca Munteanu, Miss Boboc „Henri Coandă”

    „Sincer, nu m-am așteptat să câștig. În ultimele zile repetițiile au mers cam prost. Cea mai grea a fost proba surpriză, cu dansurile, la care eu nu mă pricep. Și proba de dicție mi-a dat puțin de furcă, dar am reușit. Acum însă sunt fericit. Premiul ăsta contează foarte mult pentru mine pentru că, în primul rând, îmi dă încredere în mine.”
    Cristian Radu, Mister Boboc „Henri Coandă”

    Spectacolul propus de elevii din Colegiul „Coandă” la Balul Bobocilor a fost unul axat pe momente muzicale. Între cântecele interpretate de elevii colegiului și-au făcut loc și momente de dans popular, ceva dans modern și un pic de streetdance. Remarcabilă a fost parada modei, în care tinerii și-au expus ținutele în alb și roșu, sub tema „Gheață și Foc”. Pe toată perioada spectacolului, cei prezenți în public și-au susținut zgomotos favoriții și au savurat fiecare moment de show, prestațiile de pe scenă fiind răsplătite cu ropote și îndelungi aplauze.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"