Balta Traian, rezervatie de popândai

1


Este situata la o aruncatura de bat de Bacau. Cum treci podul peste Siret, tii soseaua spre Traian si dupa câtiva kilometri, când cobori panta si intri in localitate, vezi in stânga luciul de apa, destul de marisor. Se pescuieste cu permis. Accesul se face pe un drum de tara, printre lanuri de porumb, aproape impracticabil când ploua mult. Este de fapt un vechi brat al Siretului, alimentat de pânza freatica si ploi, destul de colmatat. Stuful si adâncimea mica l-au facut loc propice de gazduit lebede, rate salbatice, chiar si cormorani. Le fac concurenta stolurilor de grauri care au grija de culturile de floarea soarelui si porumb ale satenilor.

Balta mai are inca exemplare de crap, caras, stiuca si biban. Malul dinspre nord este ca un svaiter, plin de galerii subterane, legate inginereste, ce creaza o retea de comunicare pentru sutele de familii de popândai. Pasarile de prada, diurne si nocturne, au hrana din belsug. Am ajuns sâmbata dimineata, destul de târziu, pe la opt. Locurile cu apa mai adânca – spre mal – erau deja ocupate. Am oprit in dreptul unui mascul tânar de lebada, caruia ii curgeau penele dintr-o aripa. Doi catelandri de la stâna apropiata ii dadeau târcoale. Am fost primiti cu sâsâit si latraturi. Cum apa era prea mica pentru undita, am preferat sa mergem spre un spatiu ramas liber, in perdeaua de stuf. Malul inalt ne oferea si adapost impotriva vântului, care batea destul de puternic dinspre miazanoapte.

Clopotei de la ceas desteptator

Dupa o ora de insistente, in loc de caras, am agatat la viermisor o mârlita. Ce sa faci cu pixul ala de pui de stiuca? Astepti sa mai creasca. Semn bun totusi. Inseamna ca stiuca are conditii prielnice de inmultire si va papa din pestele mic. Ai sanse la capturi mari… daca ai si o barca in dotare. Totusi se prinde peste. Se vede activitate. Mi-a atras atentia un sunet cristalin. Putini mai folosesc clopoteii la lansete. S-au inmultit cârâitoarele supersensibile, electronice. Lânga doua lansete fixate pe cracana din sârma, pe un scaunel, zâmbind larg si deschis la vorba, un tânar pensionar. Nu este singur. La zece metri in spate, in aceasi ipostaza, sotia ii face concurenta. Intre ei, doua lansete nedesfacute, noi noute, stau cuminti in iarba. Au fost luate la o oferta, vazuta la TV. Nici unul, nici altul parca nu se indura sa le foloseasca. Ma intreaba el primul cum merge treaba. Ii spun de mârlita. Vad ca are câtiva carasi frumosi.

„Mai slabut astazi. Doar tot pe apa asta am prins peste anul asta. Intr-o zi am luat cinci crapi. Cel mai mare avea un kil sapte sute. Acum doi-trei ani, era crap in prostie aici. In septembrie, anul trecut, m-am mutat de pe Siret aici. Am luat patruzeci de kilograme de caras. Acum, de când cu schimbarea vremii… !” Ii studiez cu atentie zurgalaii. Ma uit mai ales la modul cum i-a adaptat, din ce sunt facute limba si modul de prindere. Unul e fixat de un dop de pluta, celalalt, de un dop de plastic. In partea de sus a dopului au o crestatura, prin care se trece firul lansetei. Dupa ce lanseta este aruncata si firul tensionat, clopotelul sta atârnat de fir intre inelele mai dinspre vârf. Smecheria e sa-l legi cu o sfoara, de cracana pe care se sprijina lanseta. Când pestele trage de momeala, firul se intinde si-l scutura, atentionând pescarul. Acesta se grabeste sa-l intepe, asa ca apuca zdravan de mânerul lansetei si… zmuceste. Clopotelul fiind legat cu sfoara, se desprinde usor de fir si cade la pamânt. Nu mai incurca drilul care urmeaza. Zurgalaii cu cârlig din comert, care se agata ca rufele de vârful lansetei, ori ramân acolo pe timpul mulinarii, deranjând, ori daca-i uiti fixati când lansezi, ii arunci in apa, odata cu montura. „N-am mai gasit clopote. Am cautat si prin târg, pe la ceasornicarii. Sunt de la ceasurile vechi, cum aveau CFR-istii. Am avut cinci, dar doi i-am pierdut.”

Competitie familiala

Marinica Guzu are saizeci si cinci de ani si locuieste in apropiere, in Buhoci. Pescuieste din tinerete. „Prima mea lanseta… Pai am avut la Sibiu niste românasi care faceau lansete. M-a tinut cred ca douazeci de ani. Nu mai retin exact, parca Germina era firma. Acum sunt de colectie. Câte avem acum? N-avem loc eu si sotia sa ne intindem, e plin portbagajul.” Cel mai mult ii place sa pescuiasca tot pe Siret. „E apa curgatoare si pestele are alt gust, mult mai bun ca cel dintr-o balta. Am prins pesti mari, dar n-am putut sa-i scot. Sotia a prins un crap mare, de cinci kilograme.” Doamna Geta Guzu are altfel de clopotei la cele doua lansete. Tot traditionali, dar confectionati din busoane de alama (patroanele care sustin sigurantele la tablourile electrice), cu acelasi sistem de agatare din dop de pluta.

„Pescuiesc de când m-a invatat sotul. Am avut profesor bun. Pleca singur si eu ma mai suparam, pentru ca mai venea si fara peste acasa. Azi oleaca, mâini oleaca… Am prins crap aici, vreo treizeci de bucati, si mari. De adus nu-l aduc eu. Când il agat il chem pe el repede, eu manevrez minciogul. Acum fiecare este cu sculele lui. Copiii imi mai spun: «mai mama mai, ce inraita ai putut sa devii! N-am crezut niciodata ca mata ai sa pescuiesti». E o relaxare. Chiar m-am obisnuit. Mai uit de problemele zilnice.” Copiii si nepotii nu le impartasesc pasiunea. „N-au rabdare, dar nici timp.” Zornaie clopotelul. „Hai ca-i mare, ia minciogul!” striga el. „Trage si la mine! Ba nu, m-ai agatat!” Coboara malul abrupt, apropiindu-se precauta de marginea mâloasa. Intinde plasa in apa. Un carasel de o palma da din coada. Firele sunt incâlcite. „E de la a mea! Eu am prins, nu tu! Ca sa stii!” si urca spre noi victorioasa, tinând in mâna pestisorul argintiu.

Patru la unu

La nici cinzeci de metri, doua cupluri de tineri se distreaza copios. Fetele mulineaza carasii care plescaiesc, improscând cu apa si noroi. Sunt nasi si fini. Nasii sunt din Lugoj, finii de pe lânga Bacau. Ce mod mai bun de a te pregati pentru inca o petrecere. Nasul avea chef de vorba, dar sotia i-a facut un semn scurt. Aparentele sunt salvate pentru ca ma striga alt pescar, vecin cu ei: „fa domnule o poza aici!” Il imortalizez cum ridica bucuros in sus, trei carasi si o babusca, zbatându-se in cârlige. A agatat si el doua lansete, dar rezultatul a fost mai profitabil. Imi da adresa de e-mail sa i le trimit. Este bacauan, pescar inrait.

„Pescuiesc de când ma stiu. De când erau plutele pe Bistrita, la pod la Serbanesti. De pe plute ma duceam si prindeam cleanul. Am mai fost aici acum vreo luna si jumatate… dar putin. Baga baietii plasele. Asta e! Anul trecut am prins si stiuca. Anul asta, nu. Si biban, mai rar.” Gogu Besliu are saizeci si sapte de ani. A avut parte si de dezamagiri. „Am vazut… avea unul, prinse cu plasa, vreo treizeci si ceva de mârlite. I-am zis: lasa-le mai omule sa creasca, lasa-le macar la un kil bucata! N-aveai cu cine. Pacat. Se lacomesc de parca ar fi ultima lor zi de pescuit.” M-am uitat la lansete. Nea Gogu nu foloseste senzori electronici, clopotei, ci baghete din acelea fosforescente, facute covrig, cum se vând copiilor sa le puna la mâna, pe la iarmaroace. I-am urat sanatate. La plecare, dupa ce ne-am salvat onoarea cu inca un carasel, am trecut sa vedem lebadoiul. Lopata gâgâind impreuna cu cârdul. Popândaii, fericiti ca plecam, ne-au dat onorul.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ