Bacovia, Bacovia, Bacovia…

…Prietenul meu, Bacovia: ,,Blestemată mai fie și toamna,/ Și frunza ce pică pe noi -/Blestemat să mai fie și târgul/ Ursuz, și cu veșnice ploi…”

…Și dragostea mea, Bacovia: ,,Amurg de toamnă pustiu, de humă,/Pe câmp sinistre șoapte trec pe vânt -/Departe plopii s-apleacă la pământ/ În larg balans lenevos, de gumă./ Pustiu adânc… și-ncepe a-nnopta, / Și-aud gemând amorul meu defunct;/Ascult atent privind un singur punct/ Și gem, și plâng, și râd, în hi, în ha…”/

…Și adorația de… toamnă a târgului, cu orgi naționale ale spiritului acordate în cheia unui festival național care îngână dumnezeiesc: ,,Toamna în grădină îşi acordă vioara./ Plâng strunele jalnic, lung şi prelung/ Şi-n goala odaie acorduri ajung…/ Şi plâng în odaie, şi eu din vioară…/ Plâng strunele toate lung şi prelung”…

…Metafore zămislite de poeți din pulberea stelelor, premiile de poveste ale revistei ,,Ateneu”, vocea Uniunii Scriitorilor, biblioteca ,,C. Sturdza”, minunata ,,Junimea” (revistă și editură), lansări de cărți și reviste, concerte simfonice, jazz, prețuiri academice honoris causa, fanfara militară (,,Ce tristă operă cânta/ Fanfara militară/ Târziu, în noapte, la grădină…/Şi tot oraşul întrista,/ Fanfara militară”), acasă la Bacovia” (cu autobuzul…), recitaluri, actori, ,,Deșteptarea” și Noi, Cititorii… Festivalul ,,Bacovia”…

…Și mă tot duc, tăcând, către Bacovia. Și-l ascult: ,,Câteodată mă gândesc departe, pe lângă clădiri părăsite (…) Și nimeni nu poate înţelege tăcerea lucrurilor… Când mă întorc în oraş, noaptea până târziu, lăutarii cântă jalnici prin cârciumi şi bieţii oamenii mănâncă şi beau pentru uitarea necazurilor; un pas, şi realitatea nu vrea să ştie de poezie. Cât de străin mă simt când aprind lampa, în tăcerea odăii care nu spune decât că este şi moarte”.

…Și tot încerc să pricep ,,tăcerea lucrurilor” și zgomotul cel mare al Lumii, dar realitatea chiar ,,nu vrea să știe de poezie”…
Ion Fercu