“Bacaul este un oras a carui istorie a fost stearsa”

2

– interviu cu Dionis Puscuta, artist plastic, presedinte al Filialei Bacau a Uniunii Artistilor Plastici

– Nascut in Bacau, la asfalt, cum imi spuneai, tatal, Octavian Voicu, profesor, poet, director de teatru, un om al cetatii, animator cultural. Ai simtit presiunea personalitatii lui in viata si cariera ta?

– In primul rând animator cultural, era prezent la aproape toate manifestarile culturale, expozitii, lansari de carte, concerte, simpozioane, avea un cuvânt pentru orice si oricine. Cu toate acestea nu m-am simtit un copil protejat fizic, pentru ca tatal meu nu intervenea in micile mele “conflicte” din strada, in schimb m-am simtit protejat intelectual, avea raspuns pentru toate intrebarile mele. Un lucru extraordinar, pe care l-am realizat mai târziu, imi forma o lume, venea tot timpul cu carti acasa, era bucuros când le deschideam, mi-a format o lume frumoasa. Era depozitarul unor informatii din lumea care ma inconjura, si nu pe formula de anecdota, ci lucruri concrete, ma lua cu el peste tot, am cunoscut de mic tot felul de oameni, scriitori, poeti, artisti, avocati, muzicieni, fata de care, atunci, luam o oarecare distanta, fiind, in felul meu, un fel de rebel. Bineinteles ca acum ma mândresc cu ele, dar atunci ma incomodau, eu voiam la joaca, cu baietii.

– Pâna la urma, rebel – nerebel, ai dat la arta plastica.

– Da, desenul ma linistea, deveneam altul când imi dadea o hârtie si un creion, intram in alta lume. N-am facut liceul de arta, era desfiintat pe atunci, am urmat un liceu teoretic, m-a ajutat insa foarte mult Academia de Arta infiintata, in 1990, in Bacau, de domnul Ilie Boca, cu profesori foarte buni. Pacat, pacat ca s-a desfiintat. La Iasi, la Academia de Arta, in ultimii ani, l-am avut profesor pe Corneliu Ionescu, un artist foarte bun. Am fost intr-o grupare mai coroziva, am facut compozitie, instalatii, destructurari, performance. Când am terminat nu aveam prea mari posibilitati, noroc ca am plecat in Antalia, ca decorator-designer, eram bine platit, trebuia sa fac decoruri la spectacolele de entertainment. A fost bine, am calatorit, insa, proaspat casatorit, am venit acasa.

– Multi n-au mai venit…

– “Acasa” nu se compara cu nimic. Am fost profesor la Liceul de Arta, patru ani, dupa care muzeograf la Sectia de Etnografie, la Muzeul de Arta. Prima mea expozitie personala am avut-o in 2003, iar in 2004 am fost primit in Uniunea Artistilor Plastici, dupa care, in 2006, am fost ales presedinte. Sunt bucuros si multumit ca tatal meu a apucat sa-mi vada prima expozitie. Acum sunt sef al Sectie Arta a Complexului Muzeal “Iulian Antonescu”. Asta, pe repede inainte, sa nu credeti ca a fost foarte usor, dar nu aveti spatiu pentru multe alte intâmplari din viata mea profesionala si privata.

– Mie imi place Bacaul din avion, arata foarte frumos, ca o limba de lumini intre Siret si dealul Pietricica. Tu, cum il preferi, ca om nascut aici, ai crescut odata cu el, insa matur acum, introducând in ecuatie si ochiul artistului.

– Eu il prefer de la sol. De mic copil, tata ma plimba pe strazi, imi arata casele vechi, locurile importante din oras: uite, asta este Casa Cantilli, aici este Casa Sterian, Casa Bacovia, Casa Enea, muzeul cutare sau biserica…,imi arata Bacaul vechi, dupa care a urmat “bomba atomica”. Bacaul este poate singurul oras a carui istorie a fost stearsa, s-a demolat in prostie, cu rautate, cu ciuda, cu dementa. Nu s-a pastrat, nu s-a conservat nimic, nu s-a refacut nimic. S-a demolat tot! Câte cladiri vechi mai sunt? Au aparut tot felul de cladiri cu unghiuri ascutite, dreptunghiuri, plantate fara noima, fara un plan bine gândit in perspectiva, s-a construit alandala, avem un oras inghesuit, fara personalitate. Multe cladiri puteau fi recuperate, mai sunt câteva in picioare, insa ne batem joc de ele, Casa Alecsandri – o ruina, Casa Sterian a fost lasata in paragina, o frumusete, abia acum a fost cumparata de Arhiepiscopie si sper ca va fi refacuta. Este o casa in care a poposit Cuza, in drum spre Bucuresti, cine mai stie de ea, este undeva pe Energiei? Dar Casa Anania? Este extraordinara. C- a stat Antonescu acolo. Si, ce, s-a contaminat? Casa Cancicov n-a intrat in patrimoniul orasului, nu avem un muzeu al orasului. Parca ne-am prostit, am luat-o razna, comunistii le-au darâmat, noi le lasam sa se darâme singure. Cine este mai vinovat?

– In UAP sunteti peste 60 de artisti plastici, pictori, sculptori, designeri, fotografi. Mai adaugam un numar important de arhitecti, membri ai Ordinului Arhitectilor. V-au invitat primarii, viceprimarii, Consiliul Local, la o cafea, la un ceai, la o “sueta” in care subiectul sa fie orasul, destinul lui arhitectural, sa va intrebe: voi ce vreti?

– Sa facem o socoteala: câte monumente de for public s-au ridicat in ultimii 10 ani? In fosta administratie s-au ridicat patru asemenea monumente, Vasile Pârvan, Vasile Alecsandri, Stefan cel Mare, Alexandru cel Bun. Cu actualul fost primar s-au amplasat doua busturi, unul a fost furat (M.Kogalniceanu), iar altul a fost dat jos din cauza unor “vicii de dosar”, este vorba de bustul lui Decebal. Pot sa spun si eu, parafrazându-l pe Caragiale: a fost o colaborare extraordinara, dar a lipsit cu desavârsire. Nu, nu ne-a intrebat nimeni ce vrem, cum vedem, cum gândim noi orasul. Artistii au facut primul pas, când a fost ales primarul, in 2004. Am stat de vorba cu el aici, unde suntem acum, in biblioteca UAP, am invitat si arhitecti. Am vorbit, ne-am expus opiniile, asa cum ne-am priceput noi. Bacaul a fost un oras industrial, nu prea mai este, de aceea trebuie sa-i gasim impreuna o noua identitate. Am vorbit. Doar atât, nu ne-am mai vazut de atunci, practic nu ai cu cine vorbi in Primaria Bacau. Sper ca, in viitor, sa vina la Primarie un OM.

– Ce-i lipseste Bacaului?

– Ii lipseste tot. Eu nu ma pot agata de nimic. Primaria parca are numai ziduri nu si oameni. N-avem dialog, nu exista dialog.

– Am vorbit de Primarie, dar Consiliul Judetean câti bani a dat in ultimii 10 ani pentru achizitionarea de noi opere de arta?

– Sectia de Arta face parte din Complexul Muzeal “Iulian Antonescu”, exista un manager, doamna Mariana Popa, dumneaei face politica manageriala. Pot sa spun ca in 2008, am achizitionat acuarele semnate de Gheorghe Mocanu, iar anul trecut, am cumparat, la preturi sub valoarea lor de piata, doua opere de arta semnate de Dimitrie Berea si Gheorghe Zlotescu, cu 10.000 de lei. Bacauanul de rând stie de Nicu Enea si de Ilie Boca, nu-i rau, nu-i rau, ei sunt alfa si omega, bine reprezentati in muzeul nostru de arta. Muzeul de Arta este depozitarul averii bacauanilor in ceea ce inseamna arta plastica, aici se gasesc peste 5000 de opere de arta, avem de la Grigorescu, Tonitza, Ciucurencu, Luchian, pâna la artisti contemporani. Avem cea mai mare colectie a artistilor din Republica Moldova, gratie “Saloanelor Moldovei”, manifestare care a depasit 25 de ani de la prima editie, avem ce arata, de aceea uneori sunt trist ca bacauanii, mai ales cei tineri, elevii, nu vin prea des in muzeu, in galeriile de arta. Costa doar 1 leu, daca vin in grup, iar la vernisaje intrarea este gratuita. In ultimii ani, avem mai multi vizitatori la “Noaptea Muzeelor”.

– Ce este si ce reprezinta “Noaptea Muzeelor” pentru tine, pentru bacauani?

– Pentru noi, muzeografii, “Noaptea Muzeelor” este un priliej de a prezenta vizitatorilor tot ce avem mai de pret in muzee, in galeriile de arta. Ne pregatim din timp, cu pliante, cu cataloage, cu expozitii inedite, unele in premiera. Este o sarbatoare a artei, la care invitam toti bacauanii. Si anul acesta am avut doua vernisaje, la Galeriile Alfa si la Muzeul de Arta, am redeschis Casa memoriala “George Bacovia”. Ma bucur ca nu am fost singuri in acea noapte.

– Care este viata de artist acum?

– Fara retinere va spun ca inainte de 1990, artistii o duceau mai bine. Nu intru in amanunte, cine a trait in acele timpuri stie ce spun. Acum, acum este mai greu. S-au infiintat casele de licitatii, sunt expozitii cu vânzare, am organizat Târgul de Arta, a functionat bine câtiva ani, avem magazinul propriu, insa piata este slaba. Putini artisti traiesc numai din arta lor, aproape toti au si alte joburi, profesori, muzeografi, designeri, altii sunt liberi profesionisti, insa pe lânga arta mai fac si altceva, imbracaminte, art-design, moda. Mai sunt apoi artisti care fac pictura religioasa. Sunt tari in Europa, in care statul incurajeaza, ajuta artistii locali, as putea lua exemplul Finlandei: un artist care expune in localitatea de domiciliu primeste 500 de euro, daca expune la nivel national, statul il ajuta cu 1000 de euro, iar daca este foarte bun si expune la nivel international, poate primi 2000 de euro. La fel in Franta, statul francez sprijina artistii locali. La noi esti liber sa creezi, dar esti liber si sa mori de foame, ca nu toti suntem geniali!

– Vorbeam de timp, de bani, esti prins intr-o serie de activitati, de serviciu, la Uniune, când mai ai timp de arta, de creatie?

– Mai fug in atelier, am inceput sa merg in tabere de creatie, recent am fost la Pralea, o iesire fructuoasa, bogata, lucrarile artistilor care au fost in acea tabara, au fost expuse in “Noaptea Muzeelor”, la Galeriile ALFA, o expozitie, au spus criticii de arta, foarte buna. Mai am trei ani de mandat ca presedinte si sper ca dupa aceea, sa am mai mult timp, deoarece inainte de toate eu sunt pictor.

– Ai câstigat, câstigi din arta ta?

– Am vândut tablouri si cu 3000 de lei, cel mai mult am vândut pe E-Bay, peisaje, am avut opere cotate si la 500- 1000 de dolari, in conditiile in care salariul meu de profesor era de 100 de dolari. Acum, cu monstri mei câstig mai putin, insa nici nu i-am scos prea des pe piata. Astazi, ca sa vinzi bine, trebuie sa fii “mort”, viu nu prea ai cautare. Se vând bine, la casele de licitatii, artistii de la inceputul secolului trecut, interbelici. Este nevoie de promovare, de expozitii, de critici, referinte, cataloage, bani, insa cota unui artist, vrei nu vrei, o da piata, ca esti viu sau disparut. Imi place sa expun in grup, cu artisti apropiati de arta mea, am gasit un grup la Iasi si pregatim o expozitie impreuna.

 “Bacaul este un oras a carui istorie a fost stearsa”

– Te uiti in urma, ori, tânar fiind, te intereseaza prezentul, viitorul?

– Ma uit in urma, nu am multe sa-mi reprosez, nu mi-e rusine de ce am facut. Asta nu inseamna ca am numai prieteni, am si destui neprieteni, ca sa nu le spun dusmani.

– Vorbeam inainte de interviu de atelierele Uniunii, recent am fost in cel de pe Mioritei. Ma asteptam sa vad niste spatii folosite de artisti, insa, am ramas neplacut surprins de ce am vazut acolo: totul este vraiste, dezordine, lucruri aruncate peste tot.

– Eu nu sunt vataf, om de serviciu. Nu mi-am propus sa fac educatie estetica, sa predau lectii de buna gospodarire. Sa va mai spun ca sunt artisti care nu platesc cu anii chiria pe acele spatii. Le-am mai spus, o sa le mai spun. O sa discutam si in consiliul UAP, poate o sa ajungem chiar si la evacuare.

– Ca artist, ca presedinte al Uniunii, se spune ca nu iesi din cuvântul maestrului Boca. E bine, e rau?

– Asa se spune? Ma onoreaza daca se spune asa ceva. Ilie Boca este un mare artist, un om care a infiintat uniunea noastra. Este posibil sa-l urasca multi, insa este un personaj, o persoana de la care ai de invatat o groaza de lucruri. Repet, colaborarea cu Ilie Boca ma onoreaza. Trebuie sa fac precizarea ca dincolo de ce se spune, eu sunt eu, ca artist, ca om. Eu m-am luptat sa nu stau in umbra tatalui meu, el este Octavian Voicu, cu experienta lui, cu personalitatea lui, eu sunt eu Dionis Puscuta, plasticianul. Eu nu vorbesc cu domnul Boca la ceas de taina, vorbesc despre arta, despre problemele Uniunii, ale artistilor, imi place sa zic ca ma bucur de prietenia lui. Acest om a construit ceva in Bacau, cu calm, cu personalitatea lui, cu numele lui. Am ce invata de la dumnealui. A fost elevul lui Ciucurencu, a fost prieten cu Horia Bernea, este o istorie, o enciclopedie in domeniu.

– Care sunt relatiile UAP cu Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniu?

– Destul de dificila. Practic, de când n-a mai fost Constantin Donea director, nu am mai avut niciun fel de colaborare cu aceasta institutie. Va amintiti cine era atunci la Directia de Cultura, erau Donea, Ilie Boca, Vasile Prunteanu, Ovidiu Genaru. In acea perioada se tipareau albume, se organizau intâlniri cu oameni de cultura, va amintiti de “Personalitatea lunii”? Erau oameni care iubeau locul, oamenii, artistii, scriitorii. Acum cine sunt acolo? Doar functionari si atât.

– Am citit un interesant reportaj in Revista Ateneu, semnat de Violeta Savu, in care “eroii” erau artistii si copiii lor, viitori artisti. Frumos. Copilul tau a ales arta plastica sau…poezia, ca bunicul?

– Fiica mea, Mara Ioana, are 15 ani. Nu i-am spus niciodata fa asta, sau asta. De comun acord, a mers la Liceul de Arta, sper sa faca ceva. Ii place mai mult zona Manga, desen animat, de tip japonez. Lucruri simple, un joc, caricatura. Mai are timp de gândire. Ca o paranteza, am facut si eu caricatura, am publicat in Desteptarea, in Monitorul. Le-am incercat pe toate.

– Pâna la urma, cum ramâne cu Bacaul? De jos sau de sus?

– De pe pamânt. Sunt Taur, imi place sa vad lumea cu picioarele pe pamânt. Sper sa am ocazia sa vad orasul cu noul primar, sper sa aiba disponibilitatea sa vina la evenimentele noastre, sa vorbim despre oras, despre arta, de ce nu despre conditia artistului, cum am vazut eu la Arad, la Bistrita, la Chisinau. Da, la Chisinau, la o expozitie vin ministri, primarul orasului, vine presedintele, politistul sef, notarul, ambasadori, judecatorul. La noi, nu.

– Care ar fi prima propunere pe care i-ai face-o noului primar?

– O, idei am multe. Uitati, peste doi ani, se implinesc 100 de ani de la Marea Unire. Avem o multime de strazi cu nume fara rezonanta, fara legatura cu orasul, cu mediul cultural, de ce nu am da strazii Energiei (!) denumirea Regina Maria, Regele Ferdinand, ceva legat de marele eveniment de la 1918. Avem strada Muncii, strada Silozului, Avântului, Progresului etc., insa sunt mari personalitati ale Bacaului total ignorate de autoritati. Nu avem in Cimitirul Central o alee a artistilor, scriitorilor, s-a vorbit, pe timpul fostei administratii, de o alee cu asemenea personalitati in Parcul Cancicov, nu s-a mai materializat. Daca te uiti pe harta, vezi ca numele fostilor primari ai urbei sunt atribuite unor strazi de la marginea orasului, pe câmp, prin Serbanesti, in Cartierul CFR au fost aruncati poeti, istorici, scriitorii, iar in centru avem strada Turbinei. Cum va spuneam, ne-am propus ca, dupa alegeri, sa-l invitam pe noul primar la o intâlnire cu artisti, arhitecti, scriitori, sa discutam despre orasul nostru. O sa invitam si presa. Sa ramâna scris ce vorbim.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

  1. Un oras fara identitate…daca mergi in ardeal cel mai mic oras,fara sa fie resedinta de judet au un centru vechi!la noi s-au daramat cam tot…iar singura cladire veche din centru ..hotel central (cladirea teatrului bacovia),sta sa cada….rusine administratiei locale!….si mai vor si voturi

LĂSAȚI UN MESAJ