28 martie 2024
ActualitateBăcăuanii se plâng că i-au năpădit buruienile

Băcăuanii se plâng că i-au năpădit buruienile

– căile de acces în și spre blocuri sunt obturate de gardul viu crescut în exces – pe Aleea Parcului, lucrurile au scăpat de sub control, iar locatarii mult prea în vârstă nu se mai pot gospodări singuri – băcăuani care locuiesc sub pasarela Letea reclamă că spațiul verde a devenit o minijunglă

Băcăuanii care locuiesc în zona centrală și în partea de sud a orașului reclamă lipsa de implicare a autorităților locale, în ceea ce privește gestionarea activității legate de toaletare a gardurilor vii și de cositul ierbii.

Astfel de nemulțumiri au ajuns pe adresa redacției de la persoane care locuiesc pe Aleea Parcului, în cartierul Bistrița Lac sau pe strada Mărășești. Oamenii spun că vegetația abundentă le-a obturat căile de acces, iar spațiile verzi au ajuns șerpării din cauza vegetației care a crescut excesiv.



“De două săptămâni dau telefoane la Direcția de Servicii Publice și nu se rezolvă nimic. Am vorbit cu unul dintre responsabilii de acolo și mi-a recomandat să mă resemnez pentru că nu are cum să mă ajute. În urma insistențelor mele, am primit asigurări că săptămâna aceasta vor ajunge niște muncitori să cosească spațiul verde, însă gardul viu rămâne o problemă nerezolvată”, declară Ionel Aniței, administrator la Asociația de proprietari “Mărășești 195”.

Nemaiputând îndura această situație, unii locatari și-au cumpărat foarfece pentru tuns gardul și s-au apucat de treabă. Astfel de situații sunt însă rare, fiind limitate de cei câțiva metri din jurul blocului, însă, la nivel de oraș, gardul viu se întinde pe mii de kilometri. În cartierele cu populație îmbătrânită această îndeletnicire a dispărut.

“Pe Aleea Parcului nr. 35, gardul viu a crescut atât de mult, că folosește acum doar ca umbrar pentru maidanezi. Este o stradă din “capitala Tineretului 2017”! Acești boscheți au devenit un fel de pensiune pentru celebrii câini comunitari din parc. Fetița mea cea mare are aproape 7 ani și plânge de fiecare dată când se înserează și venim acasă de la joacă. Plânge de teama câinilor care latră și a întunericului pentru că nu avem nici un stâlp de iluminat în apropiere. Toaletarea gardului viu este o necesitate pentru locuitorii de pe Aleea Parcului! La fel și celelalte aspect semnalate!”, declară Alexandra Ionas.

Față de aceste probleme ridicate de băcăuani, reprezentanții primăriei declară că toaletarea gardurilor și cositul ierbii de pe spațiile verzi se face dinspre partea de nord a orașului spre sud.

“Gardul viu din Bacău este toaletat prin procedeul de cosit mechanic. Toaletarea gardului viu se face pe cartiere, începând din zona de nord spre sudul municipiului. La acest moment se toaletează gardul viu din zona Alecu Russo. În termen de două săptămâni, estimativ, se va finaliza prima etapă de toaletare, prin cosit mecanic a gardului viu”, declară Sonia Pavelescu, purtător de cuvânt la Primăria Bacău.

La insistențele reprezentanților asociațiilor de proprietari, scuza cea mai des folosită de către angajații Direcției de Servicii Publice este aceea că nu există personal, iar posibilitățile sunt limitate.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri