– interviu cu Irina Stanciuc, district manager la compania Selgros
Irina Stanciuc s-a nascut si a crescut in Iasi, unde a locuit pâna in urma cu 11 ani, moment din care profesia a plimbat-o, cu folos, prin mai toata tara, trecând pe la Ploiesti, Bucuresti, Brasov, Galati si Bacau, loc in care isi petrece viata de 7 ani. Este o persoana cu o energie infinita, plina de viata, mereu pozitiva, cu un discurs direct, la obiect, fara ocolisuri, calitati din care transmite mai departe, celor din jur. Ca orice om activ, Irina Stanciuc are multe pasiuni: iubeste muzica, moda, oamenii frumosi la suflet, dar mai cu seama meseria careia i se dedica in intregime.
– Cum vi se pare Bacaul? Oamenii, in general, locurile, atmosfera de aici…
– Oamenii sunt minunati. De fapt, cu echipa din Bacau, pâna acum, am cele mai frumoase rezultate. E drept, am si stat cel mai mult aici. Echipa e buna, e punctul meu de sprijin. Imi place job-ul asa de mult pentru ca este combinatia ideala intre o anumita rutina zilnica, data de procese si proceduri, de proiecte care se desfasoara numai o data, o saptamâna, câteva zile sau o luna. Totul se intâmpla impreuna cu colegii mei. Cei 7 ani in Bacau au fost frumosi datorita lor.
– Cât de dezarmant poate fi un job in vânzari la o multinationala?
– Depinde mult de cei cu care lucrezi: de echipa pe care o ai, de sefi. In Brasov, in head office, sunt niste oameni deosebiti. Oameni de la care invat ori de câte ori ne intâlnim sau vorbim. Sunt oameni calmi care isi vad de meseria lor. Proiectele nu se desfasoara pe repede inainte, ci organizat, planificat, iar rezultatele vin in timp, fireste. Este o firma foarte bine organizata din interior si orice se dezvolta, orice creste, se intâmpla organic, nu de azi pe mâine. Asta nu se prea potrivea cu ritmul meu de la inceput, dar dupa o perioada mi-am dat seama ca asa e bine, iar acum imi place foarte tare unde sunt si unde este Selgros pozitionat pe piata.
– Daca nu ar fi fost vânzarile, unde ati fi lucrat?
– Tot in vânzari, uitati-va la mine…(râde). Nu pot altceva. Ba da, era ceva ce mi-ar fi placut sa fac: as fi cântat. In timpul liber, eu chiar cânt, cu grupul de prieteni. Apropo de asta, când am dat examen de admitere la liceu, m-am sfatuit cu fratele meu, mai mare cu 9 ani, unde sa merg. La vârsta adolescentei ai nevoie de indrumare. I-am zis ca vreau sa dau la Liceul de Arta. Imi placea canto, voiam sa invat sa cânt la pian. Si atunci, ca si acum, era foarte greu ca artist, sa te lansezi, sa te sustii…In fine, din toate-n toate, am ajuns la…Liceul de Informatica!!! (râde iar)
– Pe „aproape”…
– Informatica, Stiinte economice, traseul a urmat clar pe domeniul acesta, real. Dar, a ramas si „artisticul” undeva, acolo, si de câte ori am ocazia cânt. Saptamâna trecuta, am cântat folk, este modalitatea de relaxare cea mai potrivita pentru mine.
– Cine este artistul preferat?
– Am crescut pe Baniciu, pe melodiile lui am invatat singura sa cânt la chitara. E prima dragoste. Dar, acum, orice: folclor, lautareasca veche, Maria Tanase, Gabi Lunca…
– Exista un stereotip: se spune ca un director barbat este mai bun decât unul femeie. Puteti sa-l demontati cumva?
– Am gândit niste ani in maniera asta. Probabil, complexul omului tânar care astepta sa ajunga la vârsta maturitatii sa fie luat in seama. Se vorbeste mult despre stereotipul acesta femeie – barbat in functii de conducere. Presa, literatura, toata lumea incearca sa dovedeasca faptul ca suntem diferiti. Normal ca suntem diferiti, doar ca la locul de munca, intr-o multinationala, chiar nu conteaza. Fiecare are stilul propriu, fiecare isi conduce echipa unde trebuie, spre rezultate. Daca rezisti, inseamna ca esti bun, daca pleci, inseamna ca ceva n-a functionat si trebuie corectat. Noi avem evaluari anuale cu sefii nostri si cu angajatii, unde ne spunem unul altuia ce am facut bine, dar si ce ar trebui sa corectam. Compania noastra este un mediu corect, propice pentru dezvoltarea personala. Te poti exprima liber, obligatoriu politicos, pe un ton neutru si trebuie sa te adresezi la situatie, nu la persoana. In timp, daca vrei intr-adevar sa lucrezi la eventualele defecte, o faci, pentru ca mereu exista cineva care te ajuta.
– Deci nu exista acea problema a femeii defavorizate si a barbatilor misogini?
– Nu exista asa ceva la noi…
– Dar, in restul spatiului economic sau social?
– Acolo, in mod sigur exista. Anul trecut am facut parte dintr-un proiect pe fonduri europene denumit EVA, foarte bine organizat de Fundatia „4Change” din Bucuresti si FSC-ul nostru, colaboratorii mei de suflet. Proiectul a fost dedicat integrarii grupurilor de femei defavorizate. Am tinut un curs unor doamne din mediul rural din Bacau care, din momentul in care au fost ascultate si am stabilit calea de comunicare cu ele, au devenit creative, pline de idei. A fost un seminar de competente antreprenoriale, femeile acestea au invatat sa-si faca o firma. De la ele, dar si pe tot parcursul proiectului am auzit povesti pe care le vedem la televizor sau le citim in ziar, cu violenta, abuzuri, alcool, copii care nu merg la scoala… Problemele astea exista, nu le putem ignora, dar putem lupta sa le reducem.
– Ca femeie – lider, cum va impuneti in fata angajatilor?
– Incerc sa descopar talentul fiecaruia si sa-l pun sa munceasca la locul potrivit. Când angajezi un om, nu-ti dai seama de la interviu la ce este cu adevarat talentat, pentru ca fiecare incearca sa se „vânda” cât mai bine. Dupa ce il vezi la munca, in echipa, descoperi la ce e bun. Poate nu vorbeste frumos, dar este tehnic, poate are viziunea de ansamblu, dar nu vede detaliile. Fiecare are valoarea sa. In plus, trebuie sa-l si faci pe om sa simta ca este valoros si respectat, ca este util acolo unde e. Sa vina si a doua zi cu drag la munca. Respectul pleaca de la simplul raspuns la salut pâna la a-l asculta, a-i aprecia ideile, a-i da libertate sa le puna in practica.
– Sau, acolo unde se poate, sa le fie trimise SMS-uri cu felicitari de ziua lor de nastere…
– Sigur. Noi dam un cadou fiecarui angajat de ziua lui. Toti angajatorii ar trebui sa faca asta si sa sarbatoreasca atunci când au rezultate. Viata este prea scurta, ce rost are sa fim incrâncenati sau ne certam. Seful, directorul, patronul da tonul in firma. Daca esti respectuos si iti tratezi corect angajatii, si ei te vor trata la fel. A trata corect angajatii inseamna sa platesti salariile la timp, sa le respecti timpul liber, sa aiba echipament de lucru… Din momentul acela, mediul de lucru este corect. Si, de acolo, poti sa incepi sa construiesti. Poti sa investesti in oameni. Altfel nu ajungi nicaieri. Selgros isi respecta angajatii. In plus, organizam team-building-uri pentru echipele noastre, petreceri… Noi sabatorim, chiar si in criza a fost asa. Mai ales atunci a fost important, pentru ca oamenii erau demoralizati. Am strâns rândurile si când aveam o luna mai buna, ieseam si sarbatoream.
– Sunteti perfectionista?
– Nu. Deloc, pentru ca perfectionistul este tot timpul nemultumit, genul care merge la o petrecere unde toata lumea se simte bine si lui nu-i place ceva, in general, muzica sau vinu-i prea acru, e prea multa lume, vecinul e prea zgomotos…
– Credeti in egalitate de gen?
– Ca drepturi, suntem egali. In rest, suntem diferiti. Avem necesitati diferite, dorinte diferite… Suntem strucurati diferit. Am citit recent „Nevoile lui, nevoile ei” de Willard F. Harley, Jr., psiholog specializat in terapiile de cuplu. Autorul spune foarte clar ca suntem strucurati diferit, sufletele noastre, interiorul nostru. Nu inseamna ca nu putem face la fel de bine niste lucruri. Drept dovada, toti conducem firme, suntem proprietari de afaceri, conducem tari, popoare, facem politica, exista femei preot, femei guru etc.
– Aveti obsesii?
– Nu.
– Dar pasiuni?
– De când sunt in Ordinul Cavalerilor Vinului am descoperit multe lucruri despre vin, mai ales cu ajutorul domnului somelier Cristi Bunea. Imi place domeniul, chiar vreau sa fac si eu cursul de somelier.
– Va plac revistele de moda?
– Da, pot trece moda la acelasi capitol, al pasiunilor. Inainte sa vreau sa cant, am vrut sa-mi deschid o casa de moda (râde). Admir orice curajos / curajoasa care-si deschide un atelier de croitorie. Am cunoscut-o recent pe Maria Iftimoaie, care are un astfel de atelier, pornit de la zero, cum mi-s fi dorit sa am si eu. Ani la rând mi-am facut haine singura, in liceu si in facultate. Nu erau nici bani, dar nici magazine… Am invatat sa cos pe o „Ileana” veche, acum am acasa o masina de cusut si una de surfilat moderne. Dar adevaratul profesor a fost bunica. Ea m-a invatat sa torc, sa tes, sa brodez… Frumoase vremuri! Pe reviste de moda nu este zi sa nu intru, sa citesc ceva in domeniu. Am vrut sa invat mai mult, am facut si un curs de consilier vestimentar.
– Pe cine din moda il apreciati in mod deosebit?
– Când ajung in Bucuresti, imi place sa descopar magazinele creatorilor români si sa cumpar de la ei. Sunt foarte multi si foarte buni. Imi place Irina Schrotter, concitadina mea. Imi amintesc revelionul dintr-a XII-a, unde am purtat o tinuta „Exclusiv”, brand-ul ei de inceput… Mi-au placut intotdeauna hainele create de ea, sunt… altceva. Foloseste tipare moderne, este foarte cool, e foarte actuala.
– Si la Primaria din Iasi ar fi facut la fel de bine dac-ar fi reusit la alegeri?
– Cred ca da. Personal, nu o cunosc – tare mi-ar placea sa ne cunoastem – dar pare genul de om care face bine orice isi propune pentru ca este pasionata, implicata si dornica de performanta.
– In familie, cine-i director, dumneavoastra sau sotul?
– Una dintre marile mele bucurii este ca pot lasa sefia la serviciu. Când ne vedem acasa, facem ce vrea el. El stabileste unde mergem, ce mâncam – gateste minunat. Eu nu prea excelez in domeniu – trebuia sa existe un echilibru, nu? El e bun la asa ceva, eu doar il ajut. Tot el organizeaza concediile, eu sunt de acord cu 98 la suta din ce propune el.
– Diferenta de 2 la suta?
– Ajustari la genul „nu merg acolo pentru ca nu stiu sa schiez, inca, si as vrea o statiune mai la baza muntelui” (râde). Sotul meu este sursa echilibrului meu. E un om atât de linistit, de bun, e minunat. Asculta, intelege, nu pune restrictii. E acel sprijin din umbra pe care si l-ar dori oricine. Si eu ma straduiesc sa fiu la fel pentru el, pentru ca si el are nevoie sa gaseasca acasa un mediu echilibrat si confortabil. De 11 ani jumatate, nu ne-am certat o data.
– Daca Selgros ar fi un barbat, cum l-ati caracteriza?
– Stabil, loial, corect, generos, nu foarte confortabil (râde), un bun partener de afaceri, nu foarte creativ – dar ofera mediu pentru creativitate, procedural, creste pas cu pas, de incredere, nu e stresant, nu e iritant, nu e nervos… Selgros e un barbat foarte bun.
– Pe unde mergem, cu totii vrem sa lasam ceva in urma. Cred ca si dumneavoastra aveti in plan cel putin o dorinta pe care sa o vedeti realitate.
– Da. Mi-am dorit sa am o statie a unui mijloc de transport in fata magazinului si, de la 1 martie, dorinta mea se realizeaza. Autobuzele Transport Public de pe traseul 22 vor opri aici, in fata Selgros, deocamdata cu doua curse pe ora. Este un vis implinit pe care clientii si angajatii mei l-au primit cu maxima bucurie. Am facut inca un pas pentru a fi mai aproape de bacauani.
– Sa fie intr-un ceas bun!
– Multumesc!
– Un mesaj de final… tot ne pregatim sa primim primavara…
– Sa avem incredere in noi. Daca avem incredere ca putem merge mai departe si ne putem indeplini visele, atunci toate sentimentele negative dispar. Invidia, bârfa, „capra vecinului”, toate dispar, nu mai avem nevoie de ele. Sa ne vedem fiecare de drumul lui, sa fim pozitivi si generosi cu ceilalti si sa traim frumos prezentul. Asta le doresc bacauanilor, sa aiba incredere in ei. E cel mai important.
