Băcăuanii joacă acasă

Fotbal Liga a III-a

„Intermediara” de la mijlocul săptămânii au dus echipele băcăuane în deplasare. Dacă Aerostar a pierdut cu 1-0 la Hărman, după un meci foarte echilibrat, surpriza a produs-o SC Bacău, care a scos o remiză, 3-3, la a treia clasată Știința Miroslava.

Echipa condusă de Sebi Păuceanu a fost condusă cu 2-0 după 4 minute de joc, a redus din handicap prin reușita lui Lupu, după care iar a primit gol. S-a intrat la pauză la 3-2 pentru gazde, punctul smuls de băcăuani la Miroslva fiind realizat prin reușita portarului Miron care a înscris din 11 metri în minutul 82, stabilind scorul final: 3-3.

Păuceanu a apreciat jocul echipei ca fiind unul bun și de moral.



Următoarele jocuri ale echipelor băcăuane se vor disputa vineri, 7 aprilie, de la ora 17.00, când Aerostar va juca pe teren propriu în fața celor de la CSM Pașcani, respectiv sâmbătă, 8 aprilie, de la ora 17.00, pe stadionul Letea unde SC Bacău va primi vizita celor de la Atletico Vaslui. Jocurile vor conta pentru etapa a XXII-a a Seriei I din Liga III, acolo unde Aerostar se află pe locul IV în clasament cu 35 de puncte, în timp ce Sport Club este pe ultimul loc cu -24 de puncte.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"