Băcăuanii, înfocaţi suţinători ai Unirii

Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza – Unirea Moldovei cu Muntenia

0

Revoluţia română de la 1848 a fost unul dintre momentele importante ale aspiraţiilor românilor pentru unitate şi independenţă naţională. Ea a fost înfrântă din cauza trădării din interior, sprijinită din plin prin intevenţia imperiilor ţarist, habsburgic şi otoman, ostile tendinţei de emancipare a românilor din teritoriul care le-a aparţinut din moşi-strămoşi.

După momentul istoric de la 1848 conştiinţa românilor a rămas trează şi datorită unor revoluţionari exilaţi în principalele capitale europene cât şi a celor rămaşi în ţară, care au ştiut să ţină treză conştiinţa unui popor care era hotărât să-şi construiască un alt destin, prin articole apărute în mai multe gazete unioniste din ţară (Zimbru, Steaua Dunării, revista România literară), cât şi în paginile presei apusene, prin care se explicau Occidentului dorinţele românilor cu privire la unire.

Au urmat însă hotărârile potrivnice unirii ale Conferinţei de la Constantinopol, din ianuarie 1856, care au stârnit puternice proteste în straturile societăţii româneşti, dublate de memorii şi petiţii către cabinetele din Londra, Paris, Petersburg, Viena şi Constantinopol. În această atmosferă şi-a deschis lucrările, în februarie 1856, Congresul de la Paris cu scopul de a stabili “echilibrul european”, după războiul Crimeei, la care s-a discutat în mai multe şedinţe şi problema provinciilor româneşti, un ajutor nepreţuit venind din partea Franţei, care a dus la ideea organizării unui plebiscit care să consulte dorinţele românilor.

Pe 5 ianuarie, la Iaşi, după 11 ani de la revoluţia de la 1848, deputaţii îl aleg în unanimitate ca Domn al Moldovei pe Alexandru Ioan Cuza. În timpul pregătirii unirii, Al.I.Cuza era pârcălab de Galaţi. Patriot cu idei liberale, nu radicale însă, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori.

În drum spre Constantinopol, delegaţia Moldovei s-a oprit şi la Bucureşti influenţând pe reprezentanţii Partidului Naţional din adunarea electivă, astfel că în ziua de 24 ianurie, Cuza a fost ales şi domn al Ţării Româneşti, alegerea sa a produs în întreaga ţară o puternică explozie de entuziasm. Dubla alegere a fost a fost recunoscută, în aprilie 1859, de către marile puteri Franţa, Rusia, Anglia, Prusia şi Sardinia, iar Poarta şi Austria au recunoscut unirea abia în septembrie 1859.

Cuza se opreşte şi în Bacău

În februarie 1859, Domnul celor două ţări se îndreaptă spre Bucureşti. După cum consemnează documentele vremii, alaiul domnesc s-a oprit şi în Bacău, fiind găzduit în casa Rafailă, lângă Gară, astăzi strada Cuza Vodă, nr. 14 bis, o casă de o rară frumuseţe, construită în 1820, din păcate lăsată în paragină, cu toate că a fost declarată monument istoric. Întâmpinat de o mulţime entuziastă, de susţinătorii unirii dar şi de potrivnici, Alexandru Ioan I se deplasează la Focşani, despărţit în două de râul Milcov, desfiinţează hotarul, gest care echivala cu Unirea celor doua Principate şi crea premisele punerii temeliei statului naţional unitar român. A doua zi, primeşte multă lume în audienţă, printre care şi pe Ion Roată, ocazie ca istoria să consemneze acel moment emoţionant.

Abia în 1861, pe 11 decembrie, domnitorul dă o proclamaţie, prin care făce cunoscut întregii naţiuni că:
“Unirea este îndeplinită. Naţionalitatea Română este întemeiată. Acest fapt mareţ, dorit la generaţiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldura de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante şi s-a înscris în datinile Naţiunilor. Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu ţara, a fost cu noi. El a întărit silinţele noastre prin înţelepciunea poporului şi a condus Naţiunea către un falnic viitor. În zilele de 5 si 24 Ianuarie aţi depus toată a voastră încredere în Alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur Domn. Alesul vostru vă dă astazi o singură Românie. Vă iubiţi Patria, veţi şti a o întări. Să trăiască România!”

Şi băcăuanii au contribuit la Unire

Merite deosebite în înfăptuirea Unirii Principatelor le-au avut și doi diplomați care au puternice legături cu județul Bacău. Unul dintre cei care trebuie să fie pus la locul său în mărețele acte ale Unirii Principatelor este Vasile Alecsandri, care la 38 de ani și-a luat pe umeri misiuni istorice nemaiîntâlnite. A fost ministru de externe al Moldovei, a fost propus Domn al Moldovei însă a refuzat îm favoarea prietenului său Al.I.Cuza. Activitatea sa a fost foarte importantă și după 1859, când, cu diplomaţie, cu personalitatea sa, a avut misiunea de a convinge Europa de necesitatea recunoaşterii Unirii celor două ţări române.

Importantă este considerată și contribuția lui Costache Negri la actul Unirii. Prin înaltele sale însușiri morale, prin abnegația și dezinteresul său a fost recunoscut, de contemporani, cum a scris Mihail Kogălniceanu, capul și izvorul unei generații nobile, care luase inițiativa în ideile de reforme. Și-a dedicat eforturile cauzei unioniste. A avut o carieră diplomatică excepțională, prin care a susținut unirea principatelor române în străinătate.

Actul de la 24 ianuarie 1859, Mica Unire, cum a rămas în istorie a deschis drumul poporului român spre cucerirea independenţei naţionale de la 1877 şi desăvârşirea unităţii de stat în graniţele sale fireşti, realizată la 1 decembrie 1918.

Grigore Dalban
Gheorghe Bălţătescu


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ