19 aprilie 2024
ActualitateBacauanii au creditat programul de guvernare

Bacauanii au creditat programul de guvernare

La incheierea alegerilor, Dragos Benea, presedintele celei mai puternice organizatii politice din judet, le-a multumit bacauanilor care i-au votat pe candidatii PSD.

“Punând acest rezultat alaturi de succesul din vara, nu pot sa nu remarc faptul ca cetatenii au creditat prin votul lor net exprimat singurul partid care a prezentat un program de guvernare – locala si nationala – realist, adresat nevoilor oamenilor”, a declarat Dragos Benea.

El spera ca PSD se va ridica la inaltimea acestui vot de incredere, un vot care “ne obliga si ne responsabilizeaza” intr-un grad ridicat, asteptarile oamenilor fiind ridicate. Cu alte cuvinte, PSD nu are voie sa dezamageasca.



“Populatia a sustinut acest partid astfel incât peste 4 ani sa aiba un bilant clar, care sa nu mai poata fi impartit cu nici un alt actor politic major, atât sub aspectul realizarilor, cât si sub cel al eventualelor minusuri, arata Dragos Benea.

Filmul sustinerii populare l-am vazut in 2012, cu USL (PSD A PNL A PC), dar nivelul asteptarilor a fost intrecut de cel al dezamagirilor si sperantelor infirmate. Cred ca in urmatorii 4 ani, PSD va avea intelepciunea, tenacitatea si vointa politica pentru a implementa cât mai mult din ce am promis in campaniile electorale, fara a cauta scuze in alte zone politice.”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri