28 martie 2024
ActualitateBacauan retinut dupa ce a inselat o femeie cu 50.000 de lei...

Bacauan retinut dupa ce a inselat o femeie cu 50.000 de lei prin metoda “accidentul”

Polițiștii din Hunedoara au identificat și reținut un bărbat bănuit că ar fi înșelat o femeie cu suma de 50.000 de lei, prin metoda ‘accidentul’.

La data de 26 iulie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Deva — I.P.J. Hunedoara au identificat și reținut un bărbat, de 41 de ani, din județul Bacău, bănuit de comiterea unei infracțiuni de înșelăciune, prin metoda ‘accidentul’.

Din cercetările efectuate, a rezultat că, la data de 16 iulie a.c., bărbatul a contactat telefonic o femeie, de 65 de ani, din Deva, pe care a indus-o în eroare cu privire la faptul că fiului ei ar fi fost implicat într-un accident rutier, în care ar fi rănit doi copii și o femeie pe trecerea de pietoni.



Bărbatul a solicitat părții vătămate suma de 50.000 de lei, pentru ‘a îl salva pe fiu de la închisoare’. Femeia a retras din bancă întreaga sumă solicitată și i-a dat-o celui în cauză.

Polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelaciune.

Poliția Română vă recomandă să manifestați prudență în cazul în care primiți un astfel de telefon și să nu dați curs respectivei solicitări, în ciuda reacției emoționale de moment.

Înainte de a vă oferi ajutorul, aveți în vedere că, în cazul unui accident, nu există noțiunea de plată a unor despăgubiri, decât în urma unei hotărâri judecătorești în acest sens sau dacă este făcută prin intermediul unor societăți de asigurări.

Orice accident/eveniment de circulație are două variante de soluționare:

– depunerea unei plângeri la unitatea de poliție care se va ocupa mai departe de cazul respectiv;

– înțelegerea amiabilă a părților, ceea ce presupune repararea daunelor folosind polița de asigurare auto obligatorie.

Orice alte variante sunt excluse, iar dacă sunt puse în practică ele nu sunt legale.

Poliția Română vă recomandă:

verificați dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier (cereți date despre unitatea medicală, de poliție sau parchet unde s-ar afla aceasta și sunați pentru confirmare). În astfel de situații, reprezentanții Poliției sau Parchetului nu rețin telefoanele mobile;

dacă sunteți contactat de un ‘binevoitor’, care vă apelează în numele unei rude apropiate, și nu ați putut verifica veridicitatea informațiilor, solicitați-i acestuia o întâlnire directă și anunțați Poliția la numărul de urgență 112 pentru a vă acorda sprijin;

fiți atenți la persoanele cu care intrați în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmarească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră și să afle detalii despre familie sau vecini;

nu primiți în locuință persoane care pretind că sunt de la diverse societăți comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.), decât după ce ați verificat actul de identitate și legitimația de serviciu. Nu le furnizați acestora informații despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri