Băcăuan prins la graniță cu 3 kg de iarbă și cu aproape 100 de grame de hașiș

    La data de 18.12.2016 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor C. DANIEL şi M. CĂTĂLIN pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, introducere de droguri de risc fără drept în ţară şi finanţare în vederea săvârşirii infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc.

    În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în luna octombrie 2016 inculpatul C. Daniel a procurat din Spania aproximativ 3Kg de droguri de risc, respectiv cannabis, substanțe pe care le-a introdus în țară fără drept iar ulterior le-a comercializat pe raza municipiului Bacău.

    În continuarea activităţii infracţionale, în vederea realizării de venituri ilicite şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în luna decembrie 2016 inculpatul C. Daniel s-a deplasat din nou în Spania având asupra sa suma de 5000 euro pusă la dispoziţie de către inculpatul M. Cătălin care avea cunoştinţă că suma de bani urmează să fie investită în achiziţionarea de droguri.



    La data de 17.12.2016 inculpatul C. Daniel a fost depistat la Punctul de Trecere a Frontieră Nădlac când introducea în țară, pe o platformă auto, un autoturism în care se aflau disimulate, în două anvelope, droguri de risc, respectiv cantitatea de 3 Kg cannabis şi 92 g de haşiş.

    Valoarea pe piaţa drogurilor achiziţionate din Spania şi introduse în ţară fără drept de către inculpatul C. Daniel este de aproximativ 50.000 euro.

    La data de 18.12.2016 Tribunalul Bacău a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor C. DANIEL şi M. CĂTĂLIN pentru o perioadă de 30 de zile.

    Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău și Oradea.

    Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

    Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, jandarmi de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău şi polițiști ai Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac.

    Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"