Asociatia „Lumina”, care ii ajuta pe tinerii cu afectiuni incurabile, a anuntat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca a reusit sa obtina doua granturi noi. Unul dintre acestea este „Bacau – un oras cu porti deschise”, finantat prin programul european „Tineret in actiune”, care isi propune sa dezvolte si sa implementeze o campanie de informare a comunitatii locale si a autoritatilor publice.

Scopul este sa-i sensibilizeze pe oameni fata de necesitatea de a face orasul mai accesibil pentru persoanele cu dizabilitati, care se deplaseaza cu ajutorul scaunului rulant, al cârjelor sau cadrului metalic. Vor fi organizate cinci iesiri in oras pentru a surprinde in fotografii viata celor 15 tineri implicati in proiect, mai exact aspecte care vor ilustra cum este respectat accesul la educatie, cum este viata lor in scoala, accesul la ofertele de timp liber – concerte, cluburi, restaurante -, respectarea unor drepturi cetatenesti etc.

De asemenea, vor fi organizate patru ateliere de tehnica fotografica, o expozitie intr-o cafenea frecventata de tineri si o expozitie de fotografie prin metoda photovoice, la Biblioteca Judeteana „C. Sturdza”, la care vor fi invitati tineri, reprezentanti ai autoritatilor, ONG-urilor si mediului privat. Cea mai interesanta parte a proiectului pare a fi organizarea unui treasure hunt numit „Un oras cu porti deschise”: se vor forma sase echipe a câte sase persoane – tineri cu dizabilitati implicati in proiect si tineri din comunitate, reprezentanti ai autoritatilor, mediului de afaceri, mass-media etc.

Scenariul va fi stabilit de tineri si va avea drept scop explorarea orasului din perspectiva persoanelor cu dizabilitati si descoperirea obstacolelor cu care se confrunta acestea.

„Acest proiect reprezinta o provocare pentru acesti tineri. Dupa multi ani in care s-au simtit permanent dati la o parte, au ocazia sa fie ei cei care initiaza schimbarea, cei care ii invata pe tinerii sanatosi si pe reprezentantii autoritatilor locale ca si persoanele cu dizabilitati fac parte din comunitate” – a declarat Mara Matei, specialist PR Asociatia „Lumina”.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ