29 martie 2024
ActualitateBacau: Când se face giratoriul de la Serbanesti?

Bacau: Când se face giratoriul de la Serbanesti?

Dupa ce numeroase persoane au fost ranite in accidente mai usoare sau mai grave in cartierul Serbanesti, autoritatile doar promit sa ia masuri. Nu chiar acum, imediat, asta desi nu mai departe de ziua de luni, un barbat de 55 de ani, din Prajesti, in timp ce conducea un autoturism, a accidentat o batrâna de 74 de ani, care, potrivit politistilor, se angajase in traversarea strazii Calea Romanului prin loc nepermis. In urma impactului, aceasta s-a ales cu un traumatism cranian usor si a fost transportata la spital pentru ingrijiri medicale.

Am vrut sa vedem ce masuri iau cei din Primaria Bacau ca astfel de incidente sa nu mai aiba loc, mai ales ca au promis de doi ani de zile ca vor executa un sens giratoriu la intersectia Bd.Unirii cu Calea Romanului. Amenajarea sensului facea parte din acelasi contract câstigat de o firma bacauana care presupunea doua investitii: amenajarea sensului giratoriu la Colegiul Economic si a altuia in Serbanesti. Primul s-a realizat, celalalt nu.

„Noi am prins in bugetul de anul acesta suma necesara, circa 150.000 lei. Am contactat proiectantul pentru ca proiectul trebuie refacut, dar nu substantial. Stim deja si firma care va executa lucrarea, este aceeasi care a facut giratoriul de la Economic, SC Instal Design Bacau. Imediat ce vremea o va permite, dam ordinul de incepere a lucrarilor”, a declarat viceprimarul Ilie Birzu.



Valoarea totala a contractului semnat cu Instal Design in anul 2012 a fost de 452 mii lei fara TVA, din care peste 106 mii lei ar insemna costul investitiei din Serbanesti.

Proiectarea a fost incredintata de Primarie, in aprilie 2010, unei societati din Suceava. In schimbul a 34.900 lei, Wareso Prod SRL s-a ocupat de proiectarea sensului. Suma cu care firma suceveana a adjudecat contractul a reprezentat sub 50 la suta din valoarea estimata initial de edili (70.000 lei). Tocmai modul in care a fost gândit acel sens giratoriu a fost nemultumirea soferilor. Acestia au reclamat in primul rând ca le obtureaza vizibilitatea. Apoi, au aparut probleme cu trecerile de pietoni care nu erau marcate, apoi pietonii treceau in fiecare minut. Ulterior, primaria a cerut instalarea unor semafoare cu temporizare pentru a-i disciplina si pe cei care merg pe jos.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri