“Mariaaa!”. “Buna, Alexandra”. “Uite-o si pe Cezara! Cezara! Cezaraaa!”. “Ce faci, Victor?”. “Salut, Tudor, salut”. “Heei, Danut!”. Parca-s vrabii gurese, dându-si ghies in amintirea verii. Ce repede s-a dus vara! Mai ieri cântau “Ce mica-i vacanta mare” la serbarea de final de an.
Si ca alaltaieri o porneau de la zero, clasa zero, adunându-se ciorchine de mâinile doamnei invatatoare Laura Romanschi. Acum sunt mari, iar bratul doamnei e liber. Sunt mari, ditamai elevii de clasa a doua. “A doua D”, accentueaza Ioana, miscând sfatos degetul aratator.
Ei sunt mari, iar cei mici – noii elevi ai claselor pregatitoare de la Scoala “Alexandru Ioan Cuza” – le trec pe sub mâinile transformate intr-un pod de flori. “Hai, aplaudati-i mai tare, ca si voi erati la fel de mici si de neajutorati”, indeamna un parinte. “Noi? NOI??!!”, se mira sincer cei dintr-a doua. Si nu e singura nedumerire: cum sa aplauzi când tii mâna dreapta ridicata cu buchetul de crizanteme pentru podul de flori? Olga si Ana au gasit repede solutia: aplauda “in doi”, cu stânga ramasa libera.
Palmele se mai rateaza una pe cealalta, dar tocmai asta-i toata distractia; se râde cu pofta. Ghiozdanele iau drumul clasei, iar sfaturile parintilor se agata de gulerul uniformei: “Vezi, sa nu casti gura si sa fii atent”.
Raspunsul face toti banii: “Pai azi avem mai multe pauze decât ore”. Iata si prima pauza din an! Vrabiile zburda iar. “Mariaaa!”, “Alexandraa!”… Se imbulzesc ca-n “Iarna pe ulita”. Chiar, cât o mai fi pâna la vacanta de iarna?
