28 martie 2024
Interviu„Avem nevoie de stadion, nu de balastiera”

„Avem nevoie de stadion, nu de balastiera”

– spune la implinirea vârstei de 60 de ani, Gioni Andries, fotbalistul cu cele mai multe prezente in A sub culorile Bacaului.

Anii trec, recordul ramâne. Saptamâna trecuta, Gioni Andries, fotbalistul cu cele mai multe meciuri jucate in prima liga sub culorile Bacaului, a implinit 60 de ani, prilej cu care a organizat o mega-petrecere. Invitati, unul si unul. De la Nicu Vatafu, la Emi
Dembrovschi. De la Doru Botez, la Vasile Soiman. Niciunul dintre acestia nu a jucat insa de 319 ori in A pentru echipa Bacaului, ca Gioni. Iar recordul de prezente al fostului fundas dreapta al Sport Clubului din anii ’70-’80 pare, in continuare, inatacabil. Cel putin pentru inca vreo doua decenii. „M-as bucura ca la implinirea vârstei de 80 de ani sa ne vedem cu totii sanatosi si eu sa am prilejul de a strânge mâna celui care ma va depasi”, ridica paharul Gioni Andries. Ciocnim si incepem interviul.

-Domnule Andries, mai tineti minte primul meci in A?
-Cum sa-l uit? N-am voie sa-l uit: in vara lui ’77, contra lui Dinamo, la Bucuresti. S-a terminat 0-0. Ei primeau tricourile de campioni ai României, iar noi eram egalii lor. Satisfactie mare.



-Adversarul direct?
-Cristi Vrânceanu, intr-o linie de atac care-i mai avea pe Mircea Lucescu si Dudu Georgescu. La un corner, Dudu a sarit asa de sus de mi-a ajuns cu crampoanele la nivelul umarului. Detenta lui era proverbiala, dar eu tot am ramas cu gura cascata. Noroc cu Ursache care s-a opus unui gol ca si facut.

-Cu Dudu ati fost, ulterior, coleg de camera in cantonamente, in editia 1983-’84, când dubla „Gheata de Aur” a venit sa joace pentru Sport Club Bacau.
-Asa e. Pe cât de valoros a fost Dudu pe teren, pe atât de modest s-a dovedit in afara lui. Un om senzational, pastram si acum legatura. Stiu ca e intr-o situatie delicata. Eu cred ca un fost fotbalist de talia lui Dudu Georgescu ar trebui sa fie acum omul de imagine al Federatiei Române de Fotbal. Se vede treaba ca, noi, românii, avem memorie scurta.

-Bacauanii nu pot uita, in schimb, faptul ca dumneavoastra erati specialistul executarii penalty-urilor.
-Exersam mult la antrenamente. Ne punea nea Traian Ionescu. Eu cu regretatul Lica Sosu bateam cel mai bine.

-Primul gol?
-Uite, asta chiar nu mai tin minte. (Zâmbeste). Ce sa-i faci, asa-i când treci de 60 de ani.. Gata, mi-am amintit: cu ASA Târgu-Mures. Trebuia sa bata Sosu, dar când s-a apropiat de punctul cu var mi-a aruncat mingea: „Bate tu, ca eu am emotii”. Asa mi-am inceput eu seria. Din 29 de goluri in prima liga, 24 au fost de la punctul cu var.

-Ratari?
-Doua, dintre care una cu Oltul, prin ’82. Aia a fost cu cântec. Manea, omul care avea sarcina sa tuseze terenul, stia ca trebuie sa varuiasca punctul de la 11 metri usor in lateral stânga. Si asta pentru ca, fiind dreptaci, imi placea sa imi deschid unghiul la sut. Numai ca, inaintea meciului cu Oltul, Manea a uitat si a trasat punctul exact unde trebuia sa fie, perpendicular pe mijlocul portii. Am sutat ca de obicei, dar, unghiul fiind altul, am ratat. A doua zi, am venit la teren si, când m-am uitat mai atent, mi-am dat seama ca punctul nu era la locul lui. Sau, mai exact, era chiar la locul lui.

-Cel mai important penalty?
-Cel mai important penalty a fost cel transformat la Cluj, in vara lui 1982. Acel gol ne-a permis sa evitam retrogradarea. In locul nostru, au mers chiar baietii de la “U”.

-Cel mai bun adversar direct pe care l-ati intlnit?
-Au fost mai multi. Cu Gica Hagi m-am tot intâlnit in campionat de vreo 15 ori. Aveam meciuri grele cu el. Dar, uneori, si el cu mine.
Apoi ar fi Costica Zamfir, extrema stânga a Stelei.

-Care ar fi cel mai mare regret din cariera?
-Ca nu am jucat in echipa reprezentativa a României. Pe vremea mea era greu, insa, sa prinzi nationala. M-am consolat, in schimb, cu faptul ca m-am duelat cu „monstri” precum Dobrin, Balaci, Marcel Raducanu, Hagi, Costica Zamfir sau Iordanescu.

-Ultimul meci?
-Ei, uite ca pe asta chiar nu-l mai tin minte. De fapt, ultimul meci nici nu mai conteaza. Dar apropo de asta: acum, la implinirea vârstei de 60 de ani mi-as fi dorit ca inainte de petrecere sa putem organiza un meci demonstrativ pe „Municipal”. Numai ca, din pacate, stadionul care aduna in mod constant 20.000 de oameni, nu mai e stadion. E doar o balastiera. Pai, ca sa jucam fotbal, noi avem nevoie de stadion, nu de balastiera. Ca sa glumesc putin, mi-ar fi trebuit bani, nu gluma, sa platesc asigurarile invitatilor mei care, sunt adevarate briliante din punct de vedere fotbalistic, incepând cu Emi Dembrovschi.

-Stiu ca Dembrovschi a vrut sa revada stadionul tineretii sale…
-Si a ramas inmarmurit. A inceput sa tremure: „Gioni, asta nu poate fi stadionul Bacaului. Nu e stadionul pe care am jucat eu. Doamne Dumnezeule, asa de rau a ajuns Bacaul?”. Apoi a vazut nocturna si mi-a zis: „Uite, nu-mi aminteam ca a existat instalatie de nocturna”. I-am zis ca Bacaul a fost primul oras din Moldova al carui stadion a avut instalatie de nocturna. A fost meritul lui Sechelariu, un om care a facut multe pentru fotbalul bacauan. Uite, nu pot sa nu ma gândesc ce conducatori si ce antrenori a putut avea Bacaul. Cei mai tari din România: Corneliu Costinescu, Constantin Cincu, Constantin Anghelache, Angelo Niculescu, Constantin Teasca, Gheorghe Constantin, Traian Ionescu, Dumitru Nicolae Nicusor, Costica Radulescu, Mircea Nedelcu… Ca sa nu mai vorbesc de jucatori! Si uite unde am ajuns acum: nici stadion nu mai avem. Mi-as dori ca politicienii locali, ba nu, factorii decidenti sa-si aminteasca ce a insemnat Bacaul pentru fotbalul românesc. Cu tot respectul, Bacaul nu e nici Chiajna, nici Voluntari, nici Vaslui, echipe care se nasc pe la amiaza si mor a doua zi in zori.

-Sa incheiem pe un ton mai vesel. Care ar fi cea mai mare satisfactie dintr-o viata de om?
-Cea mai mare satisfactie e familia. Am o familie frumoasa si implinita. (Râde). Poti sa scrii ca sunt unul dintre putinii care nu au divortat. Am doi copii realizati si o societate comerciala sanatoasa si…longeviva, asa cum a fost, de altfel, si cariera mea de jucator. Iar daca intentionezi sa ma intrebi care e cel mai bun meci facut de mine, sa stii ca nu-ti pot da un raspuns. N-am facut meciuri memorabile, dar nici meciuri slabe. N-am jucat nici de 10, nici de 4. Am trecut clasa, facându-mi treaba. De fapt, intreaga mea viata am muncit ca un sclav. Dar am facut-o cu placere.

-Cum v-ati dori sa arate petrecerea pe care o veti organiza la 70 de ani?
-Sa fim cu totii la fel ca acum: sanatosi si bine dispusi. Si sa ramânem in aceasta formula. Eventual, sa o mai completam. Dar sa stii ca m-am decis: trebuie sa organizez mai des astfel de aniversari. Nu mai merge sa astept inca 10 ani. Dar poate ca la urmatoarea petrecere, vom avea sansa sa facem si o miscare pe stadionul din centru. Asta chiar ca ar fi ceva!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri