Odata scapati din frâu, dupa evenimentele din 1989, noi, românii am trecut rapid granita de vest fie si numai cu ochii si ne-am oprit in Germania, in Franta sau tocmai in dorita America. Incetul cu incetul ne occidentalizam, nu chiar la propriu, pentru ca nici astazi n-am reusit sa o facem deplin, ci mai ales la figurat, adica intr-un sens deosebit de cel propriu.
Iar unul dintre exemple vine din agricultura, unde bietii tarani deveneau in ochii tuturor „fermieri”, iar proaspetele lor proprietati funciare erau „ferme”. Suna al dracului de frumos! In câtiva ani, nu multi, am inceput totusi sa ne infrânam si sa vedem lucrurile mai aproape de adevarata lor valoare. Ce fermieri, care fermieri, care ferme? – ne intrebam, cam ironic, vazând ce se alegea de câte o initiativa privata in agricultura noastra capitalista, din care iesea, gros, praful.
Si, cum sa-i spui unui biet taran, chiar daca are in batatura doua vaci, un porc si câteva gaini, dar si unul sau câteva hectare de pamânt, fermier, când el abia are cu ce-si duce traiul. Tot mai multi specialisti in ale agriculturii bateau drumurile Occidentului si vedeau, acolo, ferme si fermieri adevarati si veneau cu alte convingeri, pe care ni le impartaseau si noua. Chiar si in DEX, definitia pentru substantivul „fermier” este „proprietar sau arendas al unei ferme”.
Am inceput, deci, sa ne desteptam, dar atât de mult incât cuvântul fermier a inceput sa cam puta sau macar sa capete un sens peiorativ, unul de bascalie. Ce fermieri, care fermieri, care ferme?
Acum, la peste 25 de ani de atunci, lucrurile incep sa stea cu totul altfel. Martea trecuta am batut drumul pâna la Bucuresti, pentru anuala Conferinta Nationala a celei mai importante organizatii profesionale a agricultorilor români, numita, pe scurt LAPAR. Adica Liga Asociatiilor de Producatori Agricoli.
Cu un autocar am mers, de la Bacau in Capitala si inapoi. In mai bine de opt ore, si la dus si la intors, am avut cu adevarat senzatia ca fac drumul alaturi de niste fermieri veritabili. Erau bacauani, dintr-o zona a tarii cotata ca fiind cea mai saraca. Dar erau cu adevarat fermieri: dupa ceea ce au discutat absolut tot timpul, dupa cum au pus problemele, dupa termenii pe care ii foloseau, vorbind de tehnologiii, de soiuri, de rase, dupa câte stiu despre agricultura si despre politicile agricole, dar si dupa ce mijloace de munca au acasa, chiar si mai modeste, in calitatea lor de agricultori. Ba si dupa ce studii au facut in anii din urma.
Nimic nu-i trada ca nu ar fi si ei fermieri, adica chiar proprietari de ferme sau arendasi sau si una si alta. Evident, nu aveau morga fermierilor americani, nu plesneau de bunastare, de opulenta. Sunt la un nivel mult mai mic, cu mult mai mari probleme. Sunt ca la noi, dar sunt fermieri. Au in vene alt fel de sânge.
