29 martie 2024
Top StoryAvariile din sistemul de termoficare vor putea fi limitate

Avariile din sistemul de termoficare vor putea fi limitate

– realizarea unei bretele de legătură între ramurile Sofert și Cornișa va permite alimentarea parțială a consumatorilor – în cazul în care se produce o avarie pe una din ramuri, nu vor mai avea de suferit toți consumatorii Thermoenergy – breteaua de legătură va elimina oprirea tuturor consumatorilor în caz de avarie și va reduce pierderile de agent termic

Băcăuanii racordați la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic nu vor mai avea de suferit pe viitor, atunci când Thermoenergy Group SA se va confrunta cu avarii pe rețelele de distribuție. După ce consumatorii au fost privați de căldură și apă caldă în sezonul rece, pe fondul producerii unor avarii care au impus golirea conductelor din oraș, reprezentanții municipalității și cei ai Thermoenergy au reanalizat situația și împreună au găsit soluții în favoarea consumatorilor. O echipă de tehnicieni a conceput un proiectul numit “Modernizarea rețelei de termoficare SACET Bacău – Închidere inelară a magistralei Sofert – Cornișa”.

Proiectul a fost realizat în colaborare cu Operatorul de termoficare, cel care a achiziționat Studiul de Fezabilitate. Conform documentelor supuse aprobării Consiliului Local Bacău, realizarea tronsonului de legătură între ramura Cornișa și Sofert va duce la o închidere inelară a acestora.



Acest lucru va restrânge aria consumatorilor afectați de avarii prin alimentarea cu agent termic în ambele sensuri: ori de pe ramura Cornișa, ori de pe ramura Sofert. Deasemenea, vor fi limitate pierderile de agent termic cauzate de golirile conductelor pentru efectuarea remedierilor în caz de avarii, scurtarea duratei de intervenție pentru reparații, având în vedere că se scurtează timpul de golire al conductelor datorită volumului mai mic de apă și dă posibilitatea alimentării Spitalului Județean prin două căi asigurând continuitatea.

“Acest proiect a fost gândit pentru a veni în sprijinul consumatorilor Thermoenergy. Documentația este completă, avem toate avizele, am primit finanțarea, însă, cel mai probabil, lucrările vor începe anul viitor”, declară Narcisa Antoneac, purtător de cuvânt la Thermoenergy.

Finanțarea proiectului de extindere a sistemului centralizat de termoficare în aceste zone va fi asigurată în procent de 70% prin programul “Termoficare 2006 – 2020 căldură și confort”, derulat de Guvernul României prin Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, program ce pune la dispoziția municipiului Bacău sume importante pentru lucrări de înlocuire de conducte și echipamente sau de prelungire a rețelelor de alimentare cu energie termică. Cofinanțarea de 30% va fi asigurată de la bugetul local.

Cu toate acestea, va mai trece un timp până se fac achizițiile de materiale, iar sezonul rece stă să înceapă. Probele în instalații trebuie făcute și ele, iar o dată încărcate conductele, este greu de crezut că vor fi golite din nou pentru începerea lucrărilor la acest proiect. Pe marginea acestui subiect vom reveni cu detalii într-o ediție viitoare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri