Avaria din reteaua de agent termic care a afectat confortul a sute de consumatori din zona 9 Mai a fost rezolvata, iar clientii Thermoenergy beneficiaza din nou de apa calda si caldura.

In ceea ce priveste avaria semnalata pe strada Nufarului care a inchis zilele trecute punctele termice (PT) nr. 40, 41 si 43, efectele acesteia au fost inlaturate partial.

Echipele de interventie au lucrat inclusiv in weekend ca sa schimbe un tronson de aproximativ 25 metri de conducta, iar lucrarile au fost atent monitorizate de Radu Cristian Palade, directorul Thermoenergy, prezent in teren.

„Au fost repornite PT 41 si PT 43, insa, ramâne oprit PT 40. Cele aproximativ 75 de apartamente conectate la PT 40 vor avea cel târziu mâine (joi, n.r.) apa calda si caldura. Echipele noastre au gasit acea conducta ingropata in mizerie si a durat ceva timp sa o elibereze, sa o taie si sa o inlocuiasca”, declara Narcisa Antoneac, purtator de cuvânt la Thermoenergy Group SA Bacau

Un alt punct nevralgic a fost cel de la PT2, aflat pe Aleea Ghioceilor, lânga Caminul de batrâni. Aici, mai multi consumatori au ramas fara agent termic, insa echipele de interventie s-au miscat repede in teren si situatia a revenit in scurt timp la normal.

In prezent, echipele Thermoenergy actioneaza la alte doua avarii: PT 95 de pe strada Energiei si PT44, in zona strazii Banca Nationala, in apropiere de Sala de gimnastica. La PT 95 sunt probleme legate de caldura, iar la PT44 se lucreaza pe partea de apa calda. Pentru a fi posibila interventia la instalatii, au fost oprite ambele PT-uri.

Nemultumiri legate de lipsa apei calde au ajuns pe adresa redactiei si de pe strada Zefirului. Iulia Prescura reclama faptul ca nu are apa calda din luna mai. Reprezentantii Thermoenergy spun ca una din cauzele care ar justifica lipsa apei calde in zona de nord a orasului este inversarea sau inexistenta sistemului de recirculare a apei calde.

Consumatorii de pe strada Zefirului apartin de PT62 aflat in programul de modernizare a retelelor de termoficare. In timpul lucrarilor, este posibil ca firmele executante sa fi taiat sau rupt vechile instalatii de recirculare a apei calde si de aici ar putea aparea disconfortul resimtit de consumatorii din zona.

Thermoenergy va face verificari in teren si va dispune refacerea retelelor de recirculare daca aceastea au fost neglijate de constructori.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

  1. De ce nu se renunta la functionarea complet dezastruoasa a Thermoenergy, care mai mult incalzeste trotuarele pe timp de iarna si risipeste banii nostri ?? Asta ca sa nu mai vorbim de neplacerile cauzate utilizatorilor, care nu au absolut nici o vina !!

    De ce se pun atatea piedici birocratice care impiedica oamenii sa isi puna centrale termice proprii? Sa nu imi spuneti ca trebuie sa folosim banii investiti aiurea acolo ca nu pot accepta sa traim in umbra greselilor altora !

LĂSAȚI UN MESAJ