29 martie 2024
CulturăAVANCRONICA MUZICALĂ - Sărbătoarea muzicii

AVANCRONICA MUZICALĂ – Sărbătoarea muzicii

Fascinantă seria Tablourilor dintr-o expoziţie, lucrare pentru pian inspirată în 1874 lui Modest Musorgski de picturile lui N. Hartmann şi magistral orchestrate de Maurice Ravel în 1929. Lucrare foarte ofertantă, datorită contrastelor şi coloritului măiastru, Tablourile muzicale prefaţate de o Promenadă ne conduc, chiar ca într-o plimbare muzicală, cu o Siciliană, la Vechiul castel, la Piaţă în Limoges şi se încheie cu Marea (şi monumentala) Poartă a Kievului.

Tuileries, Baletul puişorilor, Catacombe, Baba Yaga şi celelalte tablouri întregesc imaginea acestui opus muzical iubit de melomani şi de interpreţi. Maestrul Ilarion Ionescu – Galaţi – un muzician cu un imens talent şi experienţă artistică deopotrivă – la orchestrele din ţară şi străinătate – face o sărbătoare oricând, la fiecare ansamblu în faţa căruia se află.

Indiferent ce opus abordează, I.Ionescu – Galaţi – un spirit fin, o persoană cu un dezvoltat simţ al umorului, care asemeni lui Elenescu, se autoironizează adesea – o face cu autoritate, expresivitate şi în cel mai autentic stil. O orchestră mare cîntă expresiv, ne declara în repetiţie, maestrul. Iubiţilor, trebuie să cântaţi muzica!



Evident, fiul său, violonstul Florin Ionescu – Galaţi – apreciat şi preţuit – a avut exemplul fericit (şi o mare responsabilitate, pentru a atinge nivelul de exigenţă al mentorului!), ceea ce a favorizat o carieră de succes şi o mare împlinire în această familie de muzicieni.

Discipol al maestrului Ştefan Gheorghiu, solist al Filarmonicilor din Braşov şi Botoşani, Florin Ionescu- Galaţi are nu numai o prodigioasă carieră interpretativă. Predă vioara la Viena şi este câştigător al unor importante concursuri internaţionale de vioară, în italia, Cehoslovacia, Polonia, Elveţia şi la Concursul „George Enescu”, în 1991. Premiile, înregistrările şi preocuparea de a promova imaginea marelui violonist Ion Voicu îl onorează pe artistul ce va interpreta, în această seară, Introducere şi Rondo Capriccioso de C. Saint – Saens şi Melodii lăutăreşti a lui Pablo de Sarasate, într-un simfonic extraordinar, mult aşteptat de public.

Ozana Kalmuski Zarea

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri