Avancronica muzicală: Medalioane muzicale

    Concertul din această seară deschide ediția a V-a a Concursului de pian Frédéric Chopin. Începe la 17,30 și este susținut de orchestra Filarmonicii „Mihail Jora”, condusă de Alexandru Ganea – dirijor cu numeroase apariții la pupitrul ansamblurilor orchestrale din țară, din Republica Moldova, câștigător al Premiului I la Concursul Internațional al Orchestrelor de Tineret de la Haga, conferențiar univ. dr. la Universitatea Națională de Muzică din București.

    El o va acompania pe Diana Voronțcaia – câștigătoarea Concursului Chopin de anul trecut – în paginile Concertului nr.3 pentru pian și orchestră op.37, compus de Beethoven în anul 1800. Elevă în clasa a XII-a, laureată în importante concursuri: Carl Filtsch, E. Elenescu, Lira de Aur, Jocuri Veszprém, Musorgski etc., Diana va concura la Academia de Muzică, Teatru și Arte plastice din Chișinău.
    Născut la Bonn în decembrie 1770, Beethoven, al cărui talent muzical s-a manifestat de timpuriu, a studiat literatura și filozofia germană. El afirma: „Muzica este o revelație mai înaltă decât orice înțelepciune și orice filosofie… Cine pătrunde sensul muzicii mele va scăpa de ticăloșia în care se târăsc ceilalți oameni”.

    A șasea din cele nouă simfonii compuse de Ludwig van Beethoven este lucrarea ce aparține anului 1808, opus subintitulat „Pastorala”. Medalioane muzicale, acesta era și titlul unei lucrări de Eugeniu Speranția sau, portrete de muzicieni. Precizarea era necesară, pentru cei care au reținut din DEX în dreptul medalionului doar „preparat culinar de formă rotundă sau ovală”.



    Luni, 22 mai la Sala Ateneu, Cvartetul Avantgarde: Ciprian Sicinschi – vioara I, Alexandru Timilie – vioara II, Ilinca Sbanțu – violă, Liviu Mera – violoncel și invitații lor: Roberto Salvalaio – bayan (Italia), Stelian Dima Resmeriță – contrabas, într-un program cu muzici de Astor Piazzolla.

    Ozana Kalmuski Zarea

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"