Dedicată zilei de 8 martie și dirijorului Emanuel Elenescu (1911 – 2003), cetățean de onoare al Bacăului, fost elev și dirijor invitat în fiecare an din 1961 până în 2002, când a dirijat ultimul concert!, seara de operetă din 9 martie îl are la pupitru pe Tiberiu Oprea, discipolul unui mare muzician, dirijorul Ludovic Bacs.

Prim dirijor al Filarmonicii din Pitești, Tiberiu Oprea are concerte încununate de succes la toate orchestrele simfonice din țară. În această seară la Ateneu, veți audia alături de Uvertura la Voievodul țiganilor de Strauss, Uvertura la Silvia de Kalman, celebre arii și duete: Aria Berthei și a lui Ciprian din Lăsați-mă să cânt de Dendrino, sau din Văduva veselă de Lehar, în interpretarea sopranei Mediana Vlad și a baritonului Ștefan Popov, soliști cu o carte de vizită bogată și mult apreciată.

Duminică, 12 martie, la matineu, un Recital extraordinar de pian susținut de Ilinca Dumitrescu, invitat fagotistul Vasile Macovei (născut în Bacău), într-un program de Bijuterii muzicale, din care nu vor lipsi piese ce vestesc primăvara, din creația compozitorilor români și străini: R. Schumann, P.I. Ceaikovski, E. Grieg, J. Sibelius, F. Mendelssohn – Bartholdy, S. Rahmaninov, Ch. Sinding, M. Jora, S. Prokofiev, Th. Grigoriu, Cl. Debussy, I. Dumitrescu, A. Ginastera, C. Giucci, C. Scott, R. Gueng, H. Villa – Lobos.

O încântare la fiecare apariție, Ilinca Dumitrescu a studiat cu Mihail Jora și Stanislav Neuhaus la Conservatorul din Moscova. Personalitate muzicală ce a concertat în cele mai importante săli din lume, cu un repertoriu foarte vast, pianista primește în 2012 înalta distincție a Guvernului francez, “Chevalier de l’ Ordre des Arts et Letrres”. În compania distinsei pianiste, Vasile Macovei se dovedește, la fiecare apariție, același muzician sensibil.

Ozana Kalmuski Zarea

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ