Aurel Varga, fostul primar din Luizi Calugara, condamnat la 3 ani si 6 luni închisoare cu executare

2


Judecatoria Bacau l-a condamnat pe Aurel Varga, fostul primar din comuna Luizi Calugara, la o pedeapsa de 3 ani si 6 luni închisoare cu executare, pentru instigare la abuz in serviciu contra intereselor publice, instigare la fals intelectual si fals in inscrisuri sub semnatura privata si conflict de interese in forma continuata.

In cazul lui Varga, instanta a revocat gratierea conditionata a executarii unei pedepse de 2 ani închisoare aplicata in 2006, intr-un alt dosar penal, si a dispus executarea acesteia. Fostul primar a fost trimis in judecata, anul trecut, fiind acuzat ca, în perioada 2010-2011, când avea calitatea de consilier local, i-ar fi convins pe primarul de atunci, Mihai Funaru, pe directorul Scolii nr. 1 Luizi Calugara, Petru Ciurea, precum si pe alti consilieri locali sa încheie contracte de lucrari cu doua societati, la preturi supraevaluate si fara respectarea legii privind atribuirea contractelor de achizitii publice.

Este vorba de mai multe lucrari de amenajare a unor terenuri de tenis si minifotbal, dar si la scoala, care au fost receptionate, desi nu erau executate, iar sumele achitate de la bugetul local au intrat în conturile unor firme la care administrator era sotia lui Aurel Varga. Potrivit anchetatorilor, si in perioada 2012 – 2013, când era primar al comunei, Varga a procedat la fel.

A încheiat contracte fara sa organizeze o licitatie si a platit lucrari neexecutate. Si de aceasta data, sumele de bani au fost directionate in conturi controlate tot de sotia lui. Procurorii au estimat un prejudiciu de circa un milion de lei. In acelasi dosar, Mihai Funaru a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani si 6 luni închisoare cu suspendare, iar Petru Ciurea, la 2 ani închisoare cu suspendare. Loredana Varga, sotia fostului primar, a primit tot o pedeapsa cu suspendare, de 2 ani şi 3 luni închisoare.

Administratorul societatii MIM Construct, Vasile Munteanu, a fost condamnat la 2 ani de inchisoare cu suspendare, iar firma acestuia la pedeapsa amenzii penale de 20.000 lei. SC Lortech va trebui sa achite o amenda penala de 30.000 lei, iar SC Vargas, 50.000 lei. Sentinta nu este definitiva, iar inculpatii pot face apel.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

  1. Este putin pentru acest vierme care nu a facut nimic pentru locuitorii comunei.
    A furat pana nu a mai putut. Problema e ca nu au fost descoperite toate smecheriile dar nu e timpul pierdut!!!:)
    La multi ani, Varga!!!

  2. S.C. Vargas S.R.L. a fost sanctionata recent de catre Sistemul de Gospodarire a Apelor Bacau pentru FURT de agregate minerale de pe raul Siret; ani de zile a furat balast cu complicitatea unor salariati din cadrul Apele Romane care au emis la nesfarsit avize si autorizatii de gospodarire a apelor cand avea denunturi penale la Parchet iar judecatorii si procurorii din Bacau manjiti il scoteau basma curata!!RUSINE pentru acei slujitori ai Justitiei Bacaoane!!HOU!!!!!La DNA cu voi!!!

LĂSAȚI UN MESAJ