– spune Ion Petrariu, specialist scolit la Londra in dezinsectii, dezinfectii, deratizare
Profesionist, are simtul umorului si vocatia comunicarii. Are alura de actor care nu ar putea fi distribuit decât in filme in care zâmbetul este vedeta. Optimismul, vointa si vocatia prieteniei nu-i lipsesc de pe blazon.
– Nume de familie: Bondar, Plosnita, Musca, Furnica, Purece, Gândac, Soarece… Cum ai reactiona dând cu ochii de doamna Plosnita, putin bosumflata/mirata/surprinsa, atunci când dl Plosnita, sotul, te-ar invita de urgenta ca sa-i stârpesti toate plosnitele din casa?…
– As lua totul, in prima faza, ca pe o gluma buna. Apoi, as analiza mimica domnului Plosnita, ca sa vad ce-mi sugereaza: sa-mi fac treaba fireasca sau sa analizez posibila gluma. M-ar bucura daca n-ar trebui sa-i solicit un act de identitate sau sa caut alte argumente pentru a ma convinge ca totul nu-i decât o gluma sau chiar…
– Iubeai in copilarie gâzele, rozatoarele? Spuneai poezele despre ele? Te jucai de-a greierele si furnica?
-N-aveam o inclinatie deosebita in acest sens, dar le respectam. Dar asa-i viata: intâmplarile te duc, uneori, catre un anumit job. Si-acum, când vad un sobolan, nu ma simt confortabil. N-am tinut niciodata in mâna un sarpe, un sobolan.
– Cea mai trasnita interventie care ti-a fost solicitata?…
– M-au sunat unii care aveau probleme cu serpii. Nu m-am dus. Nu sunt pregatit pentru asta. Dar la Buhusi, in Colonia Bistritei, am avut cel mai interesant job. Intru in casa la solicitant si vad ca mileul de pe televizor face… valuri. E iluzie optica, imi zic. Privesc mai atent si tot asta vad. Ridic usor si cu sfiala mileul si vad vreo doua sute de gândaci. In televizor erau mii. Chiar proprietarul mi-a spus ca l-a dus la reparat mai inainte si depanatorul i l-a desfacut in strada, de teama ca nu cumva sa fie asediat de gândaci. Erau blatella germanica (gândaci de bucatarie). In acelasi loc, pe un recamier erau jucarii, iar proprietarul a reclamat ca noaptea vine un sobolan si rastoarna jucariile peste copilul care doarme in pat…
– Tâmplarului îi scârtâie usile în casa, fierarul n-are potcoave la mârtoaga personala, medicul nu prea are timp de ingrijirea sanatatii proprii. V-a facut sotia vreo caterinca din cauza unor tântari sau a unor gândacei care vi s-au furisat prin casa/curte?
– Nu e nevoie de caterinca. Rezolv si fara asta. Recent, noaptea, pe la ora 2, am zarit, in baie, un gândac. Ce mai tura-vura: am reactionat ca la.. codul rosu. Am aprins toate luminile in apartament si-am inceput sa caut eventuala colonie de gândaci. Am fost agitat toata noaptea. Am mai gasit doar unul singur, a doua zi. Era un un blatella orientalis… In Bacau, pentru ca se realizeaza dezinsectia cu avionul, e destul de confortabil de locuit, daca luam in calcul doar prezenta/lipsa a tot felul de insecte. La Buhusi, in schimb, e jale! Sunt subsoluri de blocuri asediate de tântari, scarile de bloc si apartamentele sunt invadate… Asociatiile de locatari (nu exista decât cel mult doua…) nu privesc, din pacate, cu responsabilitate problema. Tântarul e carausul atâtor boli…
– Lasi in viata, pe unde mergi cu exterminarea, o pereche, doua de gâze – asa, de prasila – ca sa existe motive pentru a reveni cât mai curând, pentru a mentine jobul in topul solicitarilor?
– Ha, ha, ha! De obicei, jobul meu presupune doua vizite. La prima vizita rezolv in proportie de cel putin 90 la suta. La a doua vizita rezolv totul si dau si garantie. Problema prasilei nu intra in discutie, dar mi-a venit o idee: ce-ar fi sa-i dau unui prieten o cutiuta cu insecte pe care sa le plaseze ici-acolo… Ar fi un job si pentru el, profitabil si pentru mine… Glumesc, desigur…
– Ai lucrat in Londra, unde te-ai specializat in secretele acestei meserii. Care-i diferenta dintre lupta cu insectele si rozatoarele londoneze si cele bacauane?
– La Londra am urmat scoala, m-am specializat in acest job. O sa va surprinda, dar la Londra se spune ca, oriunde te-ai afla, nu esti mai departe de câtiva metri de un sobolan sau de un soarece. Metrourile sunt pline cu sobolani. Si ce sobolani! Niste exemplare pe cinste! In Bacau e relaxant din acest punct de vedere… La Londra aveam, pe la hoteluri, si joburi pentru plosnite. Veneau unii de aiurea, de prin lumea larga, si le lasau acolo: mici amintiri… In România, in ultimul an, plosnitele fac jobul mai solicitat. Aduc unii tot felul de „cimitiruri” din Occident (canapele, sofale, perne) in care stau pitite posnitele…
– Ce zice minunata fiica, in vârsta de patru ani, despre munca ta?
– Fiica mea este interesata de buburuze. Le admira. Dar ii este teama de furnici si de muste. Când va mai creste, voi vedea cum va reactiona fata de tati, cel care omoara buburuzele. Chiar zilele trecute am rezolvat o cerere de acest fel…
– Când primesti o solicitare de dezinsectie/dezinfectie/deratizare, care este tonul clientului?…
– Cei mai multi dintre solicitanti sunt stresati. Firesc, au o problema care deranjeaza. Ca sa detensionez atmosfera, mai fac glume. Unul imi zice ca a spalat lenjeria de trei ori, dar puricii nu vor sa plece. Il asigur ca-i vom trimite la plimbare. Altul imi spune ca a vazut un soarece si a intrat in panica. Atunci, eu il intreb: „I-ati luat cumva numarul de telefon? Poate ca asa il voi depista mai repede…” Usor, usor, lumea se destreseaza si totul se rezolva…
– Te cam ocupi cu masacrul… Nu ti-e teama ca o sa ai ceva probleme cu viza pentru Rai?
– Jobul meu, e clar, nu este pentru un tip prea sensibil. Dar nu cred ca voi avea, din acest motiv, probleme cu viza aceea. Atunci când… „masacrez”, eu am in fata un daunator, un agresor al omului, nu un animal sau o insecta de companie…
– N-ai putea adapta jobul pentru o deratizare/dezinsectie a mediului politic? Ai avea de lucru, nu gluma…
– Mi-au sugerat si altii ca sa intru prin primarii, prin alte institutii de-ale statului nostru, sa dau cu o substanta toxica, dupa care sa inchid ermetic usile cladirilor. Fireste, am refuzat. Nu m-a parasit speranta aceea ca totul va putea fi rezolvat democratic. Macar sa nu depasim nivelul coruptilor occidentali…
– Esti cunoscut ca un fan al „Desteptarii”. De unde vine „eticheta” asta?
– Când intru in intersectia de la fosta Curte de Apel, vânzatorii de ziare nu mai asteapta solicitarea mea. Pur si simplu imi arunca „Desteptarea” pe geamul masinii si asteapta banii. Imi cunosc preferintele…
