Atletico Vaslui- Sport Club Bacau (azi, ora 16.30, stadion „Municipal”, Vaslui)

3


La patru zile de la infrângerea suferita in fata propriilor suporteri, contra Daciei Unirea Braila, Sport Club Bacau revine pe teren. Nu acasa, ci in deplasare. Si nu in campionat, ci in Cupa României. Astazi, in faza a cincea a Cupei, bacauanii vor evolua in fieful celor de la Atletico Vaslui.

Proaspat promovata in Liga a III-a, echipa vasluiana a avut un start de sezon in forta, cu doua victorii in Cupa (impotriva Aerostarului si a Stiintei Miroslava) si una in campionat: 1-0 cu Bucovina Radauti. Seria vasluienilor a fost intrerupta de infrângerea categorica, la scor de forfait, survenita sâmbata, in cea de-a doua etapa de C, pe terenul Aerostarului. Antrenorul Sport Clubului, Cristi Popovici a vazut-o la lucru pe Atletico impotriva „aviatorilor”. Concluzia? „O echipa tânara, preocupata de fotbal, chiar si in conditiile in care a inceput meciul de la 0-2 si a fost nevoita sa evolueze circa 80 de minute in inferioritate numerica”.

Tehnicianul bacauan nu ia in calcul un pas gresit al elevilor sai la Vaslui: „Pornim ca favoriti si sper sa confirmam acest statut si pe teren. Ne dorim sa mergem cât mai departe in Cupa; este o competitie pe care nu o neglijam”. Sport Clubul nu acuza probleme de efectiv, Popovici urmând sa faca modificari in garnitura utilizata contra Brailei, mai ales ca regulamentul nu-l obliga sa apeleze la jucatori U19 si in Cupa. Apropo de jucatori U19: luni, in ultima zi de transferuri, lotului bacauan i s-a adaugat un portar nascut in 1997 venit de la LPS Vaslui, Sabin Tintea. Bacauanii urmareau un alt portar U19, legitimat la o colega de serie (ACS Berceni), insa, tranzactia nu s-a materializat, astfel incât SC-ul s-a reorientat pe ultima suta de metri catre Tintea.

Celelalte jocuri programate azi in faza a cincea a Cupei: Ripensia Timisoara- CS Ineu, Unirea Târlungeni- Gloria Buzau, FC Paulesti- FC Brasov, Metaloglobus – CS Balotesti, Unirea Brânceni- U Craiova, Flacara Moreni- CS Mioveni, ASA Tg. Mures II- Metalurgistul Cugir, CS Osorhei- U Cluj, FCM Baia Mare- Olimpia Satu Mare, Rapid CFR Suceava- Ceahlaul, Dacia Unirea Braila- Otelul Galati, ACS Berceni- Rapid Bucuresti.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

3 COMENTARII

  1. La cum a aratat Vasluiul saptamina trecuta cu Aerostaru sunt de batut rau. Ar fi rusinos ca SC Bacau sa se impedice de Atletico. e bine ca nu trebuie folositi juniori pt ca la capitolul asta stam f prost

LĂSAȚI UN MESAJ