Atentat dejucat la Targu Secuiesc. Se pregatea detonarea unei bombe la parada de Ziua Nationala

    1


    Procurorii DIICOT au reținut marți, pentru 24 de ore, un „membru marcant al extensiei în România” a structurii naționalist-extremiste „Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” – HVIM din Ungaria pentru că intenționa să detoneze în public un dispozitiv exploziv improvizat, pe raza localității Târgu Secuiesc din județul Covasna, pe parcursul desfășurării manifestației prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie, informează un comunicat transmis de DIICOT.

    „La data de 1 decembrie, procurorii DIICOT au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului B. I. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativa la infracțiunea de acțiuni împotriva ordinii constituționale (…) și nerespectarea regimului materiilor explozive (…) privind prevenirea și combaterea terorismului, se arată în comunicatul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

    Potrivit anchetatorilor, există date că inculpatul, membru marcant al extensiei în România a structurii naționalist-extremiste HVIM Ungaria, ce are ca obiective revizionist-separatiste, printre care realizarea, inclusiv prin acte de violență îndreptate împotriva cetățenilor români și a bunurilor acestora, dezideratului de îngreunare și împiedicare a autorităților române în actul de exercitare a puterii de stat în zona așa-zisului „Ținut Secuiesc”, și-a asumat, și ulterior a procurat mijloacele și instrumentele necesare confecționării unui dispozitiv exploziv improvizat pe care intenționa să-l detoneze în public, pe raza localității Târgu Secuiesc, pe parcursul desfășurării manifestației prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie.

    „Materialele și dispozitivele ridicate la perchezițiile efectuate ar fi fost apte să pună în pericol cetățenii români și bunurile acestora, acțiunile inculpatului fiind stopate prin măsurile legale dispuse de către procurorii DIICOT cu sprijinul Serviciului Român de Informații”, se arată în comunicat.

    Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate.

    Suportul tehnic și informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informații, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția de Informații și Protecție Internă.

    Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul IPJ Covasna și Jandarmeriei Brașov.

    Persoana reținută de DIICOT este Beke Istvan Attila, cetățean român de etnie maghiară

    Persoana reținută de către procurorii DIICOT în legătură cu intenția de a detona un dispozitiv exploziv improvizat la manifestația de 1 Decembrie de la Târgu Secuiesc se numește Beke Istvan Attila, fiind vorba de un cetățean român de etnie maghiară, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

    Potrivit surselor menționate, la perchezițiile efectuate de către autoritățile judiciare în legătură cu acest caz au fost găsite la un poligon de antrenament air soft de lângă Covasna unele materiale pirotehnice și electronice care asamblate au capacitatea de producere a unor dezastre și care sunt interzise pentru deținere.

    Astfel, au fost găsite 400 materiale pirotehnice de categoria III și categoria II, dispozitive electronice de inițiere temporizare a impulsurilor electronice, precum și dispozitive militare pentru vedere pe timp de noapte și amplificator de imagine, de asemenea interzise pentru deținere, au mai menționat sursele respective.



    Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

    1 COMENTARIU

    1. Aş fi curios cine a avut primele informatii,SRI care in loc să se preocupe de siguranta natională interceptează gâinari si face jocuri politice sau DIPI ?

    LĂSAȚI UN MESAJ