Astra Giurgiu a ratat calificarea în grupele Europa League la fotbal, după ce a remizat cu Maccabi Haifa, 1-1 (1-1), joi seara, pe stadionul ”Ceahlăul” din Piatra Neamţ, în manşa a doua a playoff-ului competiţiei.

Cu un deficit de două goluri după meciul tur (2-0 pentru israelieni), Astra a deschis scorul prin Valerică Găman (27), dar gafa portarului Lung jr i-a permis lui Ruben Rayos ”Rayo” (34) să egaleze şi să taie avântul giurgiuvenilor.

Pe un teren greu, din cauza ploii, Astra a avut prima ocazie de gol în min. 10, dar William de Amorim a trimis alături cu capul centrarea lui Enache. Astra a deschis scorul în min. 27, prin Găman, care a sancţionat o ieşire neinspirată a portarului Saranov, la o lovitură de colţ: 1-0.

Doar şapte minute s-au aflat giurgiuvenii în avantaj, pentru că spaniolul Rayo l-a surprins pe portarul Lung jr cu un şut din unghi, direct din lovitură liberă: 1-1 (34).

Maccabi putea chiar intra în avantaj la pauză, dar şutul lui Turgeman, din careu, a ocolit de foarte puţin poarta (43), iar Lung a salvat cu piciorul la mingea trimisă de Abuhazira (45+1).

La reluare, Astra a atacat haotic şi nu a reuşit să îşi creeze ocazii clare de gol, iar tot oaspeţii au fost mai periculoşi pe contre.

Fatai a avut o oportunitate destul de bună, în min. 73, când nu a ajuns la centrarea lui Cristescu, dar echipa lui Daniel Isăilă nu putea spera la mai mult din acest meci, în care a avut un singur şut pe poartă.

Jocul Astrei a suferit, fără trei oameni de bază, fundaşul Măţel (suspendat), mijlocaşul Tembo (pus pe lista de transferuri) şi atacantul Budescu (accidentat).

Echipa din Giurgiu, debutantă în cupele europene, a ieşit, totuşi, cu capul sus din competiţie, după o serie de rezultate bune. AGERPRES

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ