Ceaușescu – perioada interbelică

După decesul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, cărțile erau deja făcute în ceea ce privește succesorul, mai ales după epurările din partid a celor incomozi. Nicolae Ceaușescu (26 Ianuarie 1918 – 25 Decembrie 1989), s-a nascut la Scornicești într-o familie de țărani cu mulți copii. Părinții, Andruță și Alexandrina aveau 3 hectare de pământ și câteva oi. Casa lor avea două camere. Tatăl își mai întreținea familia și din croitorie. Nicu a făcut patru clase la școala din sat, la 11 ani plecând la București, unde s-a angajat ca ucenic de cizmar. Meșterul care deținea cizmăria era membru activ al PCR. Pe nume Alexandru Săndulescu.

Acesta și-a ințiat tânăra calfă în misiuni conspirative, Nicolae începându-și astfel activitatea ca ilegalist. În noiembrie 1933 devine membru al Uniunii Tineretului Comunist din România, formațiune politică aflată în ilegalitate la acea vreme. În același an este arestat, prima oară, pentru agitație comunistă în timpul unei greve și eliberat după câteva zile. În 1934, a fost atras în Comitetul raional unde a lucrat până în august, când a fost desemnat să activeze în mișcarea antifascistă. A făcut parte din Comitetul Național antifascist și din Comitetul Central al tineretului antifascist.

Urmează încă trei arestări, pentru activitate comunistă, dar a fost pus imediat în libertate. În urma acestora, este etichetat de autoritățile vremii drept „agitator comunist periculos”, dar și „distribuitor activ de material de propagandă comunistă și antifascistă”. În 1936 este arestat de poliția din Târgoviște, împreună cu un grup de alți 13 comuniști, procesul fiind judecat la Brașov. Este condamnat la doi ani și jumătate de pușcărie, fiind transferat la închisoarea Doftana. Aici îi întâlnește, printre alți viitori lideri de după 1945, pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica și Gheorghe Apostol. Propaganda comunistă avea să fabuleze, mai târziu, în jurul acestei perioade de detenție. Eliberat la termen în 1938, este condamnat un an mai târziu, în lipsă, la încă 3 ani pentru activitate subversivă.

În această scurtă perioadă de libertate o cunoaște pe Elena Petrescu, și ea activistă în București. Este încarcerat la Jilava în 1940, transferat în 1942 la Caransebeș și un an mai târziu la Văcărești. Generalul Antonescu se ferea să elibereze activiștii comuniști, așa că după executarea sentinței a fost transferat în lagărul de la Târgu Jiu. După război, când controlul sovietic asupra țării devenea tot mai puternic, Nicolae Ceaușescu este numit secretar UTC. În urma abdicării regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, când este proclamată Republica Populară Română, la două luni are loc primul Congres al PMR. Pe 13 mai, Ceaușescu este numit subsecretar de stat în ministerul Agriculturi, în guvernul Petru Groza.

În martie 1950, ajuns rapid general-maior, a fost numit ministru adjunct la Ministerul Apărării Naționale și Șef al Direcției Superioare Politice a Armatei. În 1954 devine membru deplin al Biroului Politic al PMR, ca ulterior să ajungă, numărul doi în ierarhia partidului. Un rol important l-a avut și în toamna anului 1956, la Cluj, în reprimarea mișcărilor de simpatie fața de revoluția ungară. Emigranții maghiarii nu l-au uitat, protestând în număr mare când a fost în vizită la Richard Nixon, în SUA (1973).

Colectivizarea

A activat direct în timpul procesului de cooperativizare forțată a agriculturii, dând ordine pentru reprimarea revoltelor și arestarea țăranilor cu gospodării prospere. La 4 decembrie 1957, având gradul de general-locotenent de armată (fiind șeful Direcției Superioare Politice a Armatei și adjunct al Ministrului Forțelor Armate), Ceaușescu a condus unitățile militare care au înăbușit răscoala țăranilor din Vadu Roșca (jud. Vrancea), care se împotriveau colectivizării forțate.

Flancat de două tancuri, Ceaușescu a ordonat personal deschiderea focului de pe mitralierele aflate în camioanele care însoțeau tancurile. Cad răpuși de gloanțe nouă țărani: Aurel Dimofte, Ionuț Cristea, Ion Arcan, Dumitru Crăciun, Toader Crăciun, Stroie Crăciun, Dumitru Marin, Marin Mihai, Dana Radu, alți 48 fiind răniți. (Sunt afirmații preluate din lucrarea autobiografică „Cartea șoaptelor” a economistului de origine armeană, devenit politician, Varujan Vosganian).

„Epoca de aur”

La trei zile de la moartea lui Dej, în martie 1965, Ceaușescu a preluat funcția de secretar general al Partidului Muncitoresc Român, având sprijinul lui Gheorghe Maurer, ca prim-ministru. Începe îndepărtarea de Moscova. Devine interesat de ritmul de industrializare a țării, pe care îl dorea accelerat, cu accent sporit mai mult pe industria grea față de cea a bunurilor de consum. Împreună cu Ion Gheorghe Maurer, care avea o abordare mai liberală, începe vizitele de lucru prin țară. Apar dispute între cei doi, Maurer fiind acuzat mai târziu de neîncredere în politica partidului și de defetism economic. Este îndepărtat în martie 1974, după alegerea lui Ceaușescu în funcția de președinte, Manea Mănescu devenind următorul prim-ministru. Nicolae Ceaușescu ajunge pentru prima dată în vizită oficială la Bacău, în 1966.

Scoală că vine!

Luaseră și ai mei televizor de câteva luni, tot TEMP-6, rusesc. Erau prezentate reportaje de la vizita în nordul Moldovei, din Botoșani și Suceava. Urma Regiunea Bacău, destul de mare ca suprafață la vremea aceea, cuprinzând raioanele Bacău, Bicaz, Piatra Neamț, Ceahlău, Buhuși, Tg. Ocna, Adjud, Zeletin, Tg. Neamț, Roman și Moinești. Nu se luminase încă de ziuă când m-a trezit mama. Era un început de septembrie destul de rece, pentru că m-am pricopsit cu un fes îndesat pe cap.

Aveam vreo câțiva kilometri de mers pe jos până la șosea. Nu știu cum s-a făcut mobilizarea oamenilor, dar majoritatea celor de pe ulița mea se adunaseră deja la fântână. Cred că funcționa principiul echipelor de la colectiv (CAP), conduse de șeful de brigadă. La șapte ani eu eram bucuros că merg să văd mașini ca în filme. Am pornit-o neîncolonați, fiecare după ritmul lui, așa cum am văzut zilele astea că se mărșăluia la televizor, dar într-o liniște șoptită.

Cineva mi-a pus în mână un steguleț. Ce mândru eram. Era cam ora opt dimineața, într-o zi fără soare, când am ajuns undeva, cam între Filipești și Dumbrava. Coloana de oameni se înșiruia deja de o parte și de alta a șoselei naționale E85 (DN2). Am fost dirijați să mai mergem vreo doi kilometri, astfel încât lanțul uman să se întindă neîntrerupt, de la Roman la Bacău. Când am găsit un loc mai gol, ne-am postat acolo. Și-am așteptat… și-am așteptat… pe marginea șanțului, până după-amiaza. Vorba lungă, sărăcia omului, face foame. Fiecare, ca la câmp, și-a scos merindea din traistă, pe ștergare curate, formând grupulețe. Brânză, ceapă, mămăligă, ouă fierte, pârjoale, turte coapte pe plită, câte-un copan de pui.

Mai apărea și gâtul cu lichid rubiniu al unei sticle îndopate cu-n ciocălău. Doar era sărbătoare! Nu a tras nimeni chiulul. Să fi fost orele două-trei când a trecut prima mașină a miliției, cu girofarurile aprinse. Se auzea ceva la megafon, dar n-am înțeles. Ne-am aranjat toți la locurile noastre. După încă vreo cinci minute a mai trecut o Volgă neagră. Apoi s-a auzit așa, un vuiet… Vine! Vine! Prima a trecut o Pobedă, apoi o decapotabilă mare, mare, cu aripi lungi pe laterale, ca în serialul de desene animate „Marin Boy”, ăla dinaintea lui „Așchiuță”, „Mihaela” și „Căpitanul Val Vârtej”.

Am rămas cu ochii după după ea, fiind acoperită repede privirilor de alte mașini negre. Nu m-au mai interesat ce erau, mut de admirație. Oau! Cred că nici stegulețul nu l-am mai fluturat. N-am înțeles care era Ceaușescu. La întoarcere, bârfa caracteristică între vecine. Mama spunea că au trecut prea repede. Că nu era ăla cu șapcă bej, ci ălălalt, cu șapcă neagră. Supărarea lor comună era însă că, după atâtea ore de așteptat, niciunul nu le-a făcut cu mâna. Se grăbeau. Plecați de dimineață de la Piatra Neamț, după mitinguri la Săvinești și Roman, erau așteptati în Bacău la CIL (CPL), fabrica de prelucrare a lemnului, la Fabrica de Bere, apoi seara, la spectacolul istoric organizat în fața Casei de Cultură, terminat cu artificii. (Continuare)

Ce a însemnat pentru satul meu declarația din 1968, vizita din 1970, și… dacă pe Ceaușescu îl atrăgeau… băieții?

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ