28 martie 2024
SportAS Viitorul Gioseni s-a întors de la Torino

AS Viitorul Gioseni s-a întors de la Torino

Duminica trecută, la Orbassano – Italia, s-a desfășurat un turneu de fotbal rezervat juniorilor D, intitulat „Academy Cup Orbassano”, organizat de clubul AC Torino și Marcela Deorsolla, o băcăuancă stabilită în Italia de mai bine de 20 de ani.

Cum Marcela Deorsolla este vicepreședintele clubului AS Viitorul Gioseni, echipa băcăuană a participat la acest turneu alături de alte șapte echipe italiene, cele mai cunoscute fiind AC Torino, Juventus și Monza Calcio. Micuții fotbaliști din Gioseni, pregătiți de antrenorul Gheorghe Simion, au susținut șapte jocuri reușind să se impună cu 3-1 în fața echipei Castelvetro Calcio Modena. Dincolo de rezultate, echipa din Gioseni a fost bine primită și apreciată la Orbassano și chiar s-a bucurat de sprijinul multor suporteri, majoritatea dintre ei chiar din comuna băcăuană.

Lotul Viitorului Gioseni a fost alcătuit din: Gianni Jugaru și Ștefan Iosebică – portari, Mihnea Alexandru Farcaș – căpitan și favoritul publicului, Sergiu Iancu (2 goluri), Ioan Petrina (1 gol), Remus Calara, Adrian Guriță, Andrei Benchea,Gheorghe Simion, Raul Dugeniuk și Gabriel Gontaru. La revenirea acasă, echipa de fotbal juniori D a fost întâmpinată la aeroport chiar de primarul localității Bernadin Tamaș, care a declarat: „Pentru comuna noastră, acest turneu la care au participat copiii noștri e un lucru foarte important. Din păcate, noi, Consiliul Local, nu am alocat sume pentru echipele de fotbal, dar pentru că rezultatele încep să apară iar acești copii ne-au reprezentat cu cinste, vom avea în vedere acest lucru.”



Antrenorul Gheorghe Simion a precizat că a fost impresionat de modul de organizare al turneului și de căldura cu care au fost întâmpinați jucătorii săi: „A fost extraordinar, iar scopul nostru a fost să ne ridicăm la nivelul echipelor de fotbal italiene și pot să afirm că am reușit. Ne bucură faptul că am fost tratați cu respect de către toată lumea și de faptul că am reprezentat România cu cinste.” De altfel, antrenorul celor de la Gioseni ne-a dezvăluit faptul că partenerii italieni le-au propus să participe în iunie la un turneu organizat la Madrid de celebrul club spaniol Real.

Marcatorii golurilor echipei noastre ne-au împărtășit din experiența lor. „Pentru mine a fost un lucru special și m-am simțit extraordinar. Când am marcat primul gol a fost de nedescris, iar faptul că galeria a strigat foarte tare m-a făcut să mă simt ca la cel mai înalt nivel fotbalistic”, ne-a povestit golgheterul echipei, Sergiu Iancu, care ne-a dezvăluit că după ce marchează face un gest pe care l-a învățat de la Leo Messi.

Celălalt marcator al Gioseniului, Ioan Petrina, ne-a spus că a dedicat reușita celor de acasă. La finalul turneului de la Orbassano au avut loc festivitățile de premiere, urmate de un spectacol de muzică și dans din care nu au lipsit obiceiurile românești. Până la următorul turneu internațional, micuții fotbaliști din Gioseni vor juca acasă sâmbătă de la ora 11.00 un meci din etapa a XVI-a a Campionatului Județean de juniori D, acolo unde îi vor întâlni pe cei de la AS FC Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri