Asociația ,,Liber la Educație, Cultură și Sport” București, în parteneriat cu Ministerul Culturii din România și Muzeul Contemporan al Caligrafiei din Moscova, cu alte peste 70 de instituții școlare din țară și străinătate, precum și cu ,,Deșteptarea”, a organizat Concursul Național de Caligrafie, ediția I. Ineditul proiect și-a propus, printre altele, promovarea scrisului de mână, a conceptului de lizibilitate, a caligrafiei ca artă și a literaturii române, implicarea românilor din diaspora în vederea păstrării identității lor culturale.

Au fost înscrise în concurs 900 de lucrări ale românilor din țară și diaspora, iar evaluarea și selecția lor a fost realizată de un juriu internațional din care n-au lipsit caligrafi profesioniști, arhitecți, critici de artă etc. Recent, la Biblioteca Națională a României, în cadrul evenimentului ExpoCaligrafia 2017, a avut loc ceremonia de premiere.

Au fost acordate premii și diplome, pe categorii de vârstă (8-12 ani, 13-19 ani, 20-39, 40+), dar și pentru cei din diaspora. N-au lipsit de la emoționanta festivitate de premiere nici accentele băcăuane. Din județul Bacău au fost înscriși 75 concurenți din licee, școli etc.

Exigentul juriu a acordat prof. Mihaela Craiu premiul al III-lea și mențiune elevei Estera -Andreia Moldovan (ambele de la Colegiul ,,Ion Borcea” Buhuși). Tot de la acest liceu, mai mulți concurenți au primit premii speciale. La categoria la care a participat prof. Mihaela Craiu, Premiul de Excelență a fost adjudecat de Ildiko Ogasawara, din Japonia, cu o lucrare care reproducea un fragment din poemul eminescian ,,Din străinătate”.

Băcăuanca Alexandrina Comănescu, 83 ani, cea mai în vârstă concurentă, a primit premiul special al juriului. O altă băcăuancă Mihaela Podoleanu, subcomisar, a primit aplauze pentru antrenarea cu succes a unor deținuți de la Penitenciarul Vaslui în concurs. Aplauzele speciale n-au ocolit-o nici pe buhușeanca Daniela Uchiyama, profesoară stabilită de 20 de ani în Japonia, care a participat la concurs alături de două eleve nipone.

Aceasta mărturisit că, scriind poezia ,,Mama”, de N. Labiș, în limba maternă, a fost asediată de emoții adânci și podidită de lacrimi. Premiul special pentru diaspora din S.U.A. a revenit elevei Rhianna Barbé (cu un fragment transcris din poemul ,,Somnoroase păsărele”), iar cel al diasporei din Europa elevei Dicu Ana, Belgia (cu un fragment din ,,Rapsodii de toamnă”, de George Topârceanu). Ildiko Ogasawara, din Japonia, a cucerit laurii și ca reprezentant al diasporei din Asia.

Acest concurs, eveniment național de excepție, cu semnificații profunde pentru esența ființei noastre naționale, cum l-au caracterizat participanții la festivitatea de premiere, a fost inițiat/gestionat de doi buhușeni: prof. Oana Șiclovan, fost redactor al ,,Deșteptării”, președinte al Asociației ,,Liber la Educație, Cultură și Sport” București, și ing. Mircea Lucian Șiclovan.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ