Anticomunismul etern

2


De vreo zece ani o ardem ca lumea pe teme anticomuniste. In pauze, mai ridicam cate un monument dedicat luptatorilor anticomunisti, desi, ca sa fim drepti, nu au fost atat de multi pe cât ne place noua sa credem.

Ai zice ca intreaga societate româneasca este incremenita in proiectul anticomunismului. Si, pe bune, altceva nu vedem, nici la intelectualitatea care ne este bagata in case de televizor, nici la politicieni si nici in presa. România nu are in program nici construirea unei nave cosmice, nici rezolvarea problemei alimentare, nici ridicarea nivelului de trai a poporului si nici macar cultivarea lui. Nu, singura idee româneasca este sa se condamne comunismul.

Interesant este altceva: ca legislatia folosita de regimul comunist pentru a-i baga la temnita pe intelectuali si politicieni in anii ’50 fusese emisa in regimul anterior. De exemplu, articolul 209 din Codul Penal din 1936 referitor la „uneltirea contra ordinii sociale” a fost invocat si pentru condamnarea lui Nicolae Ceausescu, in 1939, dar si pentru condamnarile din timpul regimului comunist, pâna in 1968, când a aparut un nou Cod.

Putem condamna comunismul cât vrem, asta nu inseamna automat ca inainte de instaurarea sa in România curgea lapte si miere. Alaturi de crimele comunismului trebuie puse si crimele guvernelor anterioare: ale dictaturii antonesciene si ale celei carliste, inclusiv cele ale intermezzo-ului legionar. Nu putem trece cu vederea faptul ca orice cetatean putea fi internat intr-un lagar de munca fara proces, doar pe baza unui denunt sau a unei liste de suspecti intocmite de Siguranta. Situatia minorilor era extrem de dificila: puteau fi arestati, torturati iar in timpul razboiului chiar executati pentru raspândirea de manifeste ori pentru ca au scris sloganuri antifasciste.

Cum ar veni, teroarea nu a fost nici inventia si nici monopolul comunistilor. Ce nu spun apologetii anticomunismului este altceva: comunismul nu a insemnat numai inchisori, canale, torturi si sârma ghimpata: a insemnat si o crestere a nivelului de trai, acces la educatie si la sanatate pentru marea parte a populatiei, care inainte de razboi traia in mizerie.

Concluzia este ca daca vorbim de crimele comunismului trebuie sa vorbim si de crimele regimurilor anterioare iar daca vorbim de comunism, trebuie sa vorbim si de aspectele pozitive, nu doar de cele negative. Altfel, vorbim degeaba.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

  1. Felicitari pentru editorial. Este timpu sa cunoastem adevaratul trecut al al evenimentelor interbelice. Prezentul il stim, viitorul il intrezarim.

  2. Mentionarea aspectelor pozitive ( libertatea de expresie?) a fost scoasa (in mod democratic evident) in afara legii !!! De catre „liberalul” antonescu (el a fost doar sageata dar ce mai conteaza)!

LĂSAȚI UN MESAJ