29 martie 2024
ActualitateAncheta la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau

Ancheta la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau

Scandalul produs la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau, la inceputul lunii trecute, urmare a unei suspiciuni de fraudare a concursului de admitere la master, este departe de a se fi incheiat. Pentru ca a fost perioada concediilor si nu s-a putut lua nicio masura, acum, imediat cum cadrele didactice au revenit la serviciu, s-a intrunit Senatul universitatii si s-a decis compenenta unei comisii de ancheta, care va cerceta in amanut acest caz.

„A fost intrunit Senatul universitatii, la inceputul saptamânii trecute. Comisia de ancheta are termen sa realizeze ancheta in maximum 30 de zile si apoi vor fi comunicate masurile luate. Din comisie fac parte tot colegi de-ai nostri, doi prorectori si un decan.”
prof. univ. dr. ing. Valentin Zichil, decanul Facultatii de Inginerie Bacau

Asa cum am scris in Desteptarea la vremea respectiva (editia din 2 august 2016), concursul de admitere la masterul Controlul si Monitorizarea Calitatii Mediului, a Universitatii „Vasile Alecsandri”, Facultatea de Inginerie, a fost unul de grea incercare pentru cei 17 candidati inscrisi. Cu 15 minute inainte de a incepe testarea (pe 29 iulie), cu totii au fost scosi din sala si anuntati ca au intervenit ceva probleme, iar examenul se va relua.



„Un profesor din comisie m-a anuntat ca pe un site, cu acces liber pe internet, un blog de altfel, ce apartine profesorului Gabriel Lazar, au fost publicate toate variantele de subiecte, cu rezolvarile aferente. Domnul profesor Lazar este cadru universitar la noi si a fost membru in comisia de examinare, care a participat inclusiv la elaborarea testelor. Fiind vorba despre o tentativa de fraudare a acestei testari, am luat imediat decizia de a intrerupe concursul pentru masterul CMCM, candidatii au fost imediat anuntati, au parasit sala si au fost rugati sa astepte jumatate de ora.

Primul meu gând la ei a fost”, ne-a povestit in detaliu prof.univ.dr. ing. Valentin Zichil, presedintele comisiei, dar si decanul Facultatii de Inginerie. Bineninteles, ca imediat s-a reunit comisia de examen, iar profesorul acuzat a fost intrebat cum isi explica situatia.

„A recunoscut ca dumnealui a postat acele subiecte si raspunsurile pe acel site si mi-a spus ca nu are nicio vina”, a mai precizat decanul Facultatii de Inginerie, profesorul universitar Valentin Zichil. S-a decis intrunirea unei alte comisii de elaborare a subiectelor formata din trei profesori specialisti in Protectia Mediului (nu doi câti au fost in comisia initiala) si s-au ales alte subiecte, pe un test special, conform bibliografiei de concurs afisata, din aceeasi tematica, motiv pentru care concursul in sine a fost reluat abia dupa o ora.

De cealalata parte, prof.univ.dr.ing. Gabriel Lazar, cadru universitar la Facultatea de Inginerie (fost presedinte al Senatului universitatii si candidat la functia de rector) a sustinut ca toate acuzele sunt nefondate.

„Totul este un abuz, a declarat profesorul Lazar. O fraudare ar fi insemnat ca subiectele sa fie distribuite cumva candidatilor. Toate marile universitati care mai dau admitere au publicate pe site-urile lor modele de subiecte. Nu ma consider deloc vinovat in tot ce s-a intâmplat. A fost doar o strategie personala de a ajuta.”

In final, au intrat in examen doar 16 candidati, pentru ca unul nu a mai intrat, dupa elaborarea noilor subiecte. Din cei 16, toti au luat note peste 7 (sapte), iar cel care nu a intrat in programul de master CMCM, a ales un alt master, tot in aceeasi facultate.

O noua investigatie

Iar acest caz nu este singurul in Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau. Zilele trecute, chiar Ministerul Educatiei a trimis in teritoriu o adresa prin care se cere lamuriri legate de alte situatii, care, la prima vedere, par a fi de o gravitate mare. Subiect pe care il vom urmari indeaproape.

„Este o solicitare de informatii legata de existenta unei firme in universitatea noastra, infiintata in 1991, care a avut aici ateliere de productie si depozite de materiale, firma care are legatura directa cu acelasi profesor Gabriel Lazar. Ancheta noastra, in baza aceleiasi solicitari, va fi si pe anumite teze de doctorat cu suspiciuni de plagiat, dar si pe dosare de concurs cu suspiciuni de fraudare. Repet, Ministerul Educatiei ne cere noua sa facem aceste cercetari, sa anchetam cererile de doctorat, iar acolo unde este cazul, vom apela si noi, la rândul nostru, pentru a obtine informatii, la alte institutii de invatamânt, iar aici ma refer in special la acele suspiciuni de plagiat.”
prof. univ. dr. ing. Valentin Zichil, decanul Facultatii de Inginerie Bacau

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri