Analize, calcule, concluzii: Cât câstiga profesorii bacauani?

19
Cei convinsi ca vor sa lucreze in sistem, sustin examenul de titularizare. Anul acesta au fost aproape 550 de candidati / foto: Ioan Bisca

Luna august a venit cu o corectie bugetara a grilei de salarizare a profesorilor. O corectie care pleaca de la 5 %, ajunge pâna la 10 %, pentru o anumita categorie, si iar coboara cu pâna la 5 % pentru cadrele didactice care au o vechime mai mare in munca. Sunt corectii negociate de sindicalisti, in baza unei ordonante de urgenta (20/2016), dar care nu aduce insa mari schimbari in salarizarea dascalilor. Urmatoarea corectie, tot de 5 %, este prevazuta sa intre in vigoare tocmai in luna decembrie 2017. Cât câstiga de fapt un profesor bacauan?

Salarizarea in sistemul de invatamânt preuniversitar se face in functie de transe de vechime. Câteva calcule facute impreuna cu Sindicatul Liber din Invatamânt (SLI) – filiala Bacau, dar si cu Inspectoratul Scolar Judetean Bacau au dus la o singura concluzie: remuneratia dascalilor este cuprinsa intre 1.200 si 4.200 lei. Ca salariu de incadrare. La acestea se mai pot adauga sporuri. Cât ramâne net? E destul de greu de precizat, pentru ca la fiecare salariu intervin schimbari legate de studiile absolvite, vechimea in munca, sporuri. Sa o luam pe rând. Exemplele sunt aleatorii. Si aproximative.

Fond lunar de salarii: aproape 19 milioane lei, doar pentru dascali

In total, in sistemul de educatie din judetul Bacau sunt 6.058 posturi (din care aproape 4.800 sunt ocupate de femei) pentru personalul didactic (educatori, invatatori, profesori, maistri instructori) – 531 debutanti, 1.141 cu definitivat, 165 fara studii corespunzatoare postului, 1.162 cu grad II si 3.059 cu grad I – si aproape 1.100 de posturi ocupate de personal nedidactic (laboranti, bibliotecari, secretari, informaticieni, asistenti sociali, administratori financiari, ingineri, pedagogi, portari, mediatori, tehnicieni etc). Alte 1.100 de posturi (762 femei) sunt prin plata cu ora (pensionarii). Fondul total de salarii pentru tot ce inseamna personal didactic (pentru ca doar la aceasta categorie o sa facem referire) in intreg judetul Bacau este de aproape 18,9 milioane de lei noi. Din aceasta suma, in jur de 1,7 milioane sunt pentru cei la plata cu ora.

Debutantii nu depasesc acum 2.000 de lei, brut

Cei mai vitregiti din sistem sunt debutantii, adica acele cadre didactice care au pâna in doi ani vechime in munca (531 in total). In acest moment, sunt in sistem in jur de 380 de posturi (257 femei) ocupate de catre profesori debutanti cu studii superioare, alte 11 de catre profesori debutanti cu studii de scurta durata (de trei ani) si 6, cu studii medii. Alte 72 de posturi de debutant sunt in invatamântul prescolar (gradinite), ocupate de 34 de educatoare cu studii superioare si 38 cu studii medii. La invatamântul primar sunt 62 de posturi de invatatoare, din care 37 cu studii superioare, 3 cu studii de scurta durata si 22 cu studii medii. Un profesor, educator sau invatator debutant cu studii superioare are un salariu de incadrare de circa 1.900 lei (fara marirea de la 1 august). La acesta se pot adauga sporuri, dar se scad contributiile la stat (0,5% somaj, 5,5 % sanatatea, 10,5 % pensia si 16% impozit). Cât ii ramâne net? Depinde de la caz la caz. Daca lucreaza in mediul rural, daca preda in sistem simultan, daca face si ore suplimentare sau daca are si ore de dirigentie.

Cam aceleasi salarii si cu definitivatul

Daca ne uitam si pe categoria cadrelor didactice cu definitivat (1.141 in total), nici aici diferentele nu sunt majore. Vorbim doar de salariul de incadrare, fara alte sporuri. Si aici sunt 913 posturi (703 femei) pe studii superioare, 53 pe studii de scurta durata (33 femei) si 175 pe studii medii (143 femei). Cu definitivat, un profesor cu studii superioare si o vechime de 2-6 ani (222 de posturi) are un salariu de incadrare de 1.988 lei, ajunge la circa 2.900 lei la o vechime intre 35 si 40 de ani si in final, la peste 40 de ani vechime, poate avea 3.200 lei salariu de baza. Tot pe studii superioare, la invatatori, intre 2 si 6 ani, salariul de baza este de 2.069, iar intre 6 si 10 ani, de 2.129. Nici educatorii nu stau mai bine. Pe aceleasi transe de vechime, abia se incadreaza la 2.000 lei. Pe studii de scurta durata (mai putine ca numar, e drept), un invatator cu 6 ani vechime, de exemplu, are o baza de 2.071 lei, iar un profesor cu 25 de ani vechime, 2.613 lei, unul cu 35-40 de ani vechime 2.853 lei, iar cel cu peste 40 de ani vechime, 2.867 lei. Pe studii medii salariile de baza scad. Aici, posturile ocupate sunt in special de educator si invatator, ce au salarii intre 1.600 – 1.700 (la o vechime de pâna in 10 ani) si ajung la un maxim de 2.600 lei, la o vechime de peste 30 de ani.

Dascali angajati fara pregatire conform postului

Sunt si cazuri de cadre didactice care ocupa in invatamânt posturi fara a avea pregatirea corespunzatoare. De exemplu, este profesor de fizica, dar preda chimia, sau e profesor de limba româna si preda franceza. Aceste exemple sunt in general pe mediul rural, iar angajarea s-a facut urmare a lipsei de personal. La aceasta categorie, salariile de baza sunt pe studii medii. Un profesor debutant platit pe aceasta grila are incadrarea pe 1.310 lei, un invatator tot cam atât, iar un educator, 1.280 lei. La o vechime de 6-10 ani, salariile de baza sunt de 1.442 pentru profesor, 1.316 pentru invatator si 1.268 pentru educator. La plata cu ora, un profesor cu o vechime de peste 40 de ani, dar fara studii conform postului are un salariu de baza de 1.400 lei, iar un educator, 1.250 lei. Cazurile sunt insa rare (165 de posturi in total).

Gradul II, un pic mai mult la salariul de baza

Usoare cresteri se observa la cadrele didactice ce ocupa in sistem posturi cu gradul didactic II. In judetul Bacau sunt la aceasta categorie 995 de posturi (831 femei) pe studii superioare, 26 (17 femei) pe studii de scurta durata si 141 (126 femei) pe studii medii. Salariul de incadrare aici este de circa 4.000 lei, dar pentru un profesor cu studii superioare si vechime de peste 40 de ani. Intre 35 si 40 de ani, acelasi profesor are insa putin peste 3.000 lei. Invatatorii cu studii superioare si grad II au intre 3.200 si 3.500 lei, la vechime de peste 30 de ani, iar educatorii, cam tot atât. Tot pe studii superioare cu grad II, profesorul are o baza de aproape 2.200 lei la maximum 14 ani vechime si in jur de 2.500 lei, la 22 de ani vechime. Pe studii de scurta durata (cazuri foarte rare), salariul de baza este de circa 3.500 lei la vechimea maxima, iar la studii medii 1.762 lei (un educator cu o vechime de 2-6 ani), 1.828 lei (invatator cu o vechime de 6-10 ani). Tot pe studii medii, la vechimea maxima (peste 40 de ani), invatatorul are o baza de 2.200 lei (1.000 la plata cu ora), iar educatorul, de circa 1.850 lei, la plata cu ora.

Gradul I, maximum

Maximum ce poate fi obtinut in invatamânt la incadrarea de baza este gradul didactic I. In sistemul de invatamânt bacauan sunt la aceasta categorie 2.433 (1.891 femei) de posturi pe studii superioare, 23 (11 femei) pe studii de scurta durata si 603 (506 femei) pe studii medii. Un profesor cu studii superioare, grad I, vechime de 2-6 ani, are o baza de 2.600 lei, la o vechime de pâna in 10 ani, 2.800 lei, la vechimea de 25 – 30 de ani, 3.800 lei, iar la peste 40 de ani (doar 75 de posturi in total ocupate in prezent, la aceasta vechime), 4.200 lei. Un invatator cu studii superioare si grad maxim cu vechime intre 25 si 30 de ani are o incadrare de 3.800 lei, iar un educator, 3.770 lei. Pe studii de scurta durata, profesorul nu are mai mult de 3.300 lei, la peste 40 de ani vechime, iar pe studii medii (doar posturi de invatatori si educatori in prezent, cazuri rare), salariul de baza este de circa 2.500 lei, la vechimea de peste 20 de ani.

Calcul final

Una peste alta, dupa calcule si calcule, salariile profesorilor nu depasesc 4.200 de lei. Iar in final, pensia este in medie de 1.400 – 1.500 lei (cu toate gradele si gradatia de merit). Mai mult poate avea doar un profesor care toata viata lui didactica a avut numai functii de conducere si sporuri. Caz concret (recent): o pensie de 1.700 lei. Maximum posibil.

Un invatator in prag de pensionare, 2.200 de lei

Exemplu concret (fluturas de salariu): un invatator cu circa 40 de ani vechime, grad I, cu un salariu de baza de 1.650 de lei, studii medii, cu un spor de rural de 3 % (spor care poate sa ajunga si la 15%, in functie de distanta fata de domiciliu), un spor de vechime de 25 %, spor de predare simultana 10 % si spor de dirigentie 10 % are un venit net de 2.200 de lei. Si e in prag de pensionare!
Alte sporuri care se mai pot adauga (nu in cazul prezentat) sunt: 25 % spor de scoala speciala si sporul de 25%, gradatia de merit (care se acorda o singura data, pe cinci ani, in procent de 16% din numarul de posturi alocate, pe fiecare disciplina, per total judet). Directorii au si ei un plus de inca 10 – 15 %, daca sunt adjuncti, sau 25 – 30%, daca sunt generali, ca indemnizatie de conducere.

Cresterea (corectia) salariului personalului didactic cu 5% de la 1 august (care se va vedea pe fluturas abia luna viitoare; exemplele prezentate nu includ acest procent) este doar o picatura intr-un ocean. La o baza de 2.100 lei, cresterea ar fi de numai… 16 lei. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca, tot de la inceputul acestei luni, pe noua grila de salarizare, sporul de vechime va fi inclus in salariul de baza!

„Sunt corectii, dar in continuare nedreptati. S-a umblat un pic mai mult la vechimea de 10-14 ani, adica la un 10%, pentru ca se ajunsese ca cei dinainte sa aiba salarii mai mari, dar apoi iar se coboara la 5%, inclusiv la cei cu peste 35 de ani vechime. Nemultumiri sunt in continuare. Luna viitoare, vor fi din nou discutii. Aceste corectii nu sunt urmare a protestelor noastre din luna iunie, ci sunt in baza unei ordonante de urgenta. Ramânem in continuare Cenusareasa sistemului bugetar, ceea ce ne nemultumeste. Nu putem sta si astepta o noua corectie de 5%, in decembrie 2017, si gata, cum prevede aceeasi ordonanta. Daca nu vom gasi dialog si nu vom vedea pasi concreti in promisiunea de a se intocmi o Lege a salarizarii bugetare clara si cu proiectul pe masa, noi suntem hotarâti sa continuam miscarile sindicale. Si, da, se poate ajunge la greva generala in sistem.”
prof. George Adrian Purcaru, liderul SLI Bacau


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

19 COMENTARII

  1. Vorbe! Nu va fi niciodata greva totala! Suntem cea mai dezbinata categorie profesionala! Cand e vorba de a avea o astfel de atitudine , se gasesc colegi, mai ales din teama de a nu li se deconta transportul in rural, sa nu faca greva! Asa ca niciodata nu o sa reusim nimic!

  2. La Horgesti, in perioada cat am predat, mie si colegilor mei, nu ni s-a decontat naveta. S-a deschis proces si s-a castigat. Primaria refuza sa vireze banii incalcand o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila. De ce?
    De ce isi bat joc indivizii astia de noi? Cum poti sa nu pui in practica o hotarare judecatoreasca definitiva fara sa se sesizeze organele superioare ale statului?

    • Nepunerea in aplicare a unei hotarari judecatoresti intra in sfera penala. Va recomand sa faceti plangere si la DNA. Cand vor vedea ca ii ridica isi vor face treaba capusele astea.

  3. Despre diferentele salariale din 2008-2011 stie cineva detalii?Daca nu se dau acum ,pana la alegeri ,nu mai vedem nimic!Legea a fost aprobata de Presedintele Tarii dar Sindicatele nu spun nimic!

  4. Sunt educatoare cu studii medii (lic. Ped.) cu Def si 12 ani vechime. Salariul meu net este de 1250 lei. Despre ce sume vorbiti dumneavoastra?

  5. Scrie clar in articol, daca il cititi cu atentie, ca sunt prezentate salariile de incadrare. Sunt prezentate si sporurile aferente, dar si care sunt contributiile la bugetul statului. Este prezentat si un caz concret, al unei invatatoare in prag de pensionare. Acolo da, e salariul net. In rest, datele sunt oficiale dar, repet, e vorba de salariile de baza.

    • De acord cu ce spuneti dar cineva neinstruit sau din afara sistemului poate sa creada ca profesorii se scalda in salarii bunicele pentru ca nu ati mentionat nicaieri in articol cam cat ia concret un cadru didactic cu o anumita vechime si cu gradul I.Mai face cineva socoteala acum cat impozit sau CAS se ia din acele salarii bunicele de pe hartie?Asta numai profeorii o stiu.Cei din afara nu o fac si raman cu impresia ca profesorii nu mai pot de bine cu asa niste sume(pe hartie,repet).

  6. La momentul actual grad I ,studii medii ,vechime intre 18-22 ani , urban am salariul net 1845 neimpozabil (beneficiez de reducere la impozit).

  7. Sunt salarii umflate la care se adauga niste sporuri imaginare de care nu beneficiaza toata lumea. Daca se scade procentul de 33% corespunzator impozitului, CAS, pensii, multi dintre noi ramanem cu salariul pe care il avem. Adica mult trambitata lege a salarizarii care ar trebui sa rezolve inechitatile existente e un mare FA.
    S

  8. De ce nu indicați clar, de pe un fluturaș, salariile nete? De ce le dați doar pe cele brute? Nu mai induceți în eroare cititorii! Un învățător sau un profesor ia, de fapt, mult mai puțin. De ce nu spuneți că un profesor debutant, cu studii superioare, are salariul unei femei de serviciu? Ce prestanță are el/ea? Asta într-o țară unde educația este, la fiecare patru ani, prioritate națională… Și vrem să ne comparăm cu Germania, Finlanda, Japonia etc.

  9. 1. Amețitoare aceste cifre, ceea ce generează multe inexactități pe care le-ați prezentat !? Cum poate avea un profesor debutant salariul de încadrare (sau, tarifar sau, grilă, cum apare pe fluturaș) de 1900 lei, înainte de majorarea de la 1 august 2016 ?? Total inexact. Subsemnatul, de exemplu, ca profesor de muzică specializată (vocațională), după 30 ani de vechime în învățământul preuniversitar de stat, am doar 1896 lei salariu grilă (sau, încadrare realizat) (!) Mai mic cu 4 lei decât un profesor debutant (sau, stagiar). Ridicol, nu ?? În ceea ce privește salariul de bază (care include și sporul de vechime), am 3005 lei (exceptând, bineînțeles, concediile, unde salariul este cu mult mai mic). De unde 3800 lei, salar de bază (nu am inclus aici gradația de merit – cine o are – sau orele suplimentare) ??? Altă eroare amețitoare, pe care o prezentați !? Mai sunt și altele …
    2. … precum ar fi: secretarul, bibliotecarul, inginerul, contabilul, administratorul de patrimoniu etc. nu sunt personal nedidactic, ci, DIDACTIC AUXILIAR, ceea ce nu este totuna cu PERSONALUL NEDIDACTIC sau ADMINISTRATIV: îngrijitor (sau, femeie de serviciu), portar (sau, agent de pază), tâmplar, instalator etc. Aceștia din urmă ar trebui să aibă majorări salariale considerabile, pentru că muncesc din greu și drepturile salariale nu li se iau în considerație (un exemplu dureros: de ce, nu li s-au acordat și lor hotărârile judecătorești de a beneficia de recuperarea tăierilor de salarii din 2010 ?). Ei nu fac parte din personalul din învățământ ???

LĂSAȚI UN MESAJ