Ambulanta implicata intr-o tamponare in trafic

1


O salvare apartinand Serviciului Judetean de Ambulanta Bacau a fost implicata in aceasta dimineata intr-o tamponare in trafic, in zona podului de la Serbanesti.

Nu s-au inregistrat victime, iar pagubele materiale sunt minime. Ambulanta se indrepta spre preluarea unui pacient, in momentul coliziunii.

Pentru ca trebuie schimbate doua piese, masina de ambulanta a fost trasa pe dreapta, in garajul Serviciului Judetean, dar nu pentru multa vreme, dupa cum ne-a declarat dr. Adrian Colibaba, directorul medical.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

  1. Soferii de pe ambulante nu respecta nicio regula de circulatie, sunt un real pericol pentru conducatorii corecti. , depasec din orice pozitie, intra pe contrasens cu viteza foarte mare fara sa tina cont de cel care se deplaseaza regulamentar din sens opus. Paradoxul situatiei este ca risca sa faca victime pentru a salva, chipurile alte vieti si in final ajung in sant fara sa mai ajunga la destinatie. Cred ca politia ar trebui sa sanctioneze totusi excesele de acest fel!

LĂSAȚI UN MESAJ