29 martie 2024
ActualitateAmânare in dosarul lui Constantin Apostol

Amânare in dosarul lui Constantin Apostol

Curtea de Apel Bacau a judecat al doilea termen in dosarul in care este cercetat pentru infractiuni de coruptie directorul general al Agentiei de Dezvoltare Regionala Nord-Est (ADR-NE), Constantin Apostol (foto), alaturi de alte trei persoane cu functii de conducere din ADR-NE si sefa tipografiei Inter Print Bacau, Gabriela Ciubotaru. Dosarul a fost finalizat la prima instanta – Judecatoria Bacau, care, in martie, i-a condamnat pe toti la pedepse de câte doi ani de inchisoare cu suspendare.

In iunie a fost primul termen la Curtea de Apel, dupa ce toti inculpatii au contestat sentinta Judecatoriei. Acum, la al doilea termen (pe 9 septembrie), dosarul a fost amânat, la cererea Gabrielei Ciubotaru care a anuntat ca aparatorul ei are un proces la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Constantin Apostol a fost trimis in judecata in octombrie 2012 si acuzat de complicitate la folosirea ori prezentarea de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, fapte ce au avut ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene.



Potrivit rechizitoriului, Constantin Apostol si alti angajati din ADR-NE si-ar fi incalcat atributiile de serviciu si nu au semnalat anumite nereguli pe care le-au constatat in urma derularii procedurilor de accesare a fondurilor europene.

In acest fel, acestia ar fi inlesnit obtinerea pe nedrept de catre societatea Inter Print SRL Bacau a sumei de 689.581,47 lei, provenita din Fondul European de Dezvoltare Regionala. De altfel, prima instanta i-a obligat in solidar pe inculpati la plata acestei sume, reprezentând despagubiri materiale catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului. Urmatorul termen a fost stabilit pentru 9 octombrie.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri