28 martie 2024
Actualitate„Am trecut intr-o alta lume. Si ne-am resemnat.” Viata intre dializa si...

„Am trecut intr-o alta lume. Si ne-am resemnat.” Viata intre dializa si transplant

In Centrul de Dializa Bacau intâlnesti adevarate drame. Sunt povesti de viata cutremuratoare, pacienti care se lupta cu boala, care s-au resemnat si merg mai departe. Cu totii sunt dependenti de rinichiul artificial. De doua sau trei ori pe saptamâna vin in Bacau pentru 4-5 ore cât dureaza o sedinta de dializa. Nu pot trai altfel. Este singura lor sansa de a ramâne in viata.

Sunt 220 de toti. Din Bacau, din intreg judetul, dar si din Vrancea, Neamt sau Iasi. Persoane tinere, dar si in vârsta, barbati si femei. Toti sunt inregistrati la Centrul de Dializa. E greu sa le vorbesti, pentru ca si-au creat o alta viata. Traiesc numai datorita acestor chinuitoare sedinte de dializa, rezista pentru ca isi doresc sa traiasca.

Sunt constienti ca numai asa se pot salva. Cei mai multi dintre ei vin si de trei ori pe saptamâna pentru o sedinta de dializa, altii de doua ori, altii au si uitat sa mai numere. Odata conectati la aparat, privirile li se pierd in tavan si intra intr-o alta lume. In lumea lor.



Lupta cu boala, dar isi ajuta si semenii

Dumitru Doniceanu e din Roman. Are 64 de ani, a fost profesor, a dus o viata normala, are doi baieti mari, realizati, ingineri la noi in Bacau, si trei nepotele. La 51 de ani viata i s-a schimbat. „Atunci am trecut intr-o alta lume”, mi-a spus trist, cu ochii lacrimati. Atunci a aflat de boala. I se umflase picioarele. A fost primul semn ca ceva nu este in regula.

„Am plâns o saptamâna continuu. Iar tot de atunci mi-am pierdut si somnul. Nu mai adorm decât cu pastile”, a continuat cu voce stinsa. Nici nu stia ce inseamna aceasta afectiune. Nici nu-si imagina ce o sa urmeze. A fost mai intâi la Iasi, apoi s-a transferat la Piatra Neamt, iar din 2008 a venit la Centrul de Dializa Bacau.

„Aici am gasit raiul pe pamânt, iar daca traiesc si vorbesc cu dumneavoatra acum este numai datorita domnului doctor Leonard Rosu, seful centrului, dar si a personalului de aici”, a mai adaugat Dumitru Doniceanu. A acceptat boala si s-a resemnat. Desi i-a fost greu, cumplit de greu. Si pentru ca inca se simte util societatii, cum spune, nu a clacat.

A fost nevoit sa iasa la pensie, pentru ca cei din jur l-au respins. Dar nu s-a lasat. Iar bucuria lui cea mai mare este faptul ca a reusit, prin ambitia care l-a caracterizat toata viata, prin altruismul sau si prin puterea de a lupta, sa infiinteze, in Roman, o sectie de dializa in Spitalul Municipal, care acum are 8 aparate pentru 76 de pacienti din zona.

„Da, viata mea s-a schimbat radical pentru ca depind de acest aparat. Am renuntat la viata profesionala, insa nu pot sa nu-mi ajut semenii. Indur cu stoicism boala, usor nu-mi este, dar vreau sa las ceva in urma mea. Acasa scriu poezii, citesc, ingrijesc flori, am si vita de vie, am ridicat si o casa. Nu pot sa stau. Nu-mi permit. Iar cel mai mare vis al meu este ca sectia de dializa din orasul Roman sa ajunga ca acest centru minunat din Bacau. Inca mai e de lucru acolo, inca mai am de luptat cu mentalitati invechite, dar nu ma las”, mi-a mai marturisit categoric, in timp ce asistenta ii monitoriza tensiunea arteriala.

Viata si chin. Speranta si optimism.

Alina Gâtu are 24 de ani. E mama unui baietel de 7 ani, de doi ani e singura, divortata, iar de loc este din Vultureni. Din 2007 e dependenta de dializa. „Dupa nasterea copilului au aparut mari dureri de cap. Pâna atunci nu au fost deloc probleme. Dar apoi am aflat de boala si de atunci sunt pe dializa”, mi-a povestit simplu, senin, cu o privire clara, atintita undeva in peretele din spatele meu.

In 2009 a suferit si o operatie de transplant. Mama ei i-a donat un rinichi, „dar nu a mers”. Asa ca a trecut din nou pe dializa. „Sunt in evidenta si la Bucuresti, am fost de trei ori si la Cluj, am fost taiata de trei ori intr-o saptamâna. Mama e bine, ea ne ajuta, la ea stam, dar eu depind de aceste sedinte”, a continuat. Nu ii este frica sa mai incerce o data, cu operatia. Vrea sa riste orice, pentru ca doreste sa-si vada copilul crescând.

Acum a cazut… „un pic”

Un alt pat, o alta pacienta. Mihaela Cojocaru. E obisnuita cu mediul de spital. E din Bacau, are 56 de ani, iar toata viata a trait pe lânga halatele albe.

„La mine boala e din nastere. M-am nascut cu un rinichi si cu infectie. Dar viata a mers mai departe. Am lucrat, la 23 de ani m-am casatorit, am avut si doua nasteri. Primul copil mi-a murit la trei saptamâni, pentru ca au aparut complicatii urmare a unui travaliu prelungit. L-am nascut sub semnatura. Apoi a venit pe lume baiatul. Acum e mare, are 31 de ani. S-a casatorit, iar de o luna e plecat in Anglia”, mi-a zis, plina de viata.

Doar ochii ii erau vii. Restul fetei era insa ascuns sub o masca de protectie. De 12 ani indura si dializa. Nu o mai doare nimic; pentru ea totul e rutina. Si chin. In urma cu un an a cazut din picioare, iar acum e tintuita la pat.

„Stiam ca voi ajunge si aici, in acest stadiu al bolii. Dar am noroc de sotul meu, care mi-a fost mereu alaturi, impreuna cu parintii mei care acum s-au prapadit. Am dus boala pe picioare, dar acum am cazut… un pic. Dar viata merge mai departe.

In 2005 am fost la un pas de moarte. Am invins-o. Acum, din nou. M-am resemnat. Vin aici la centru de trei ori pe saptamâna, stau câte cinci ore si mereu imi zic ca vin ca la serviciu. Asta e serviciul meu de acum. Numai Dumnezeu poate sa hotarasca ce va fi cu noi”, mai adauga.

Stari diferite

Saloanele sunt pline de aparate de hemodializa, de zgomotele controlate si de… destine. Destinele unor oamenii palizi, suferinzi. La inceput socializarea este foarte grea pentru ei. Accepta cu greu boala, in momentul in care afla de ea, sunt frustrati, sufera de depresii, anxietate, slabesc foarte mult, au o stare psihica de decadere, pentru ca, in final, sa isi dea seama ca altfel nu pot trai. Povesti, oameni, drame, resemnare. Si o singura concluzie: la Centrul de Dializa Bacau viata bate filmul.

centrul de dializa dr. Leonard Rosu (1)

„Aici, in saloanele de tratament, se leaga prietenii de durata. Fiecare de aici cunoaste viata celuilalt. Pe toti ii avem inregistrati in Baza Nationala de Date si toti sunt pe lista de transplant. Numai anul acesta avem 5 transplantati, care au o evolutie foarte buna. Am in monitorizare si pacienti care au suferit un transplant in urma cu 15 ani si sunt foarte bine. Vorbim de o crestere a calitatii vietii acestor bolnavi, pentru ca tehnologia a avansat, iar medicatia e ca in Occident. Nu este nicio diferenta intre pacientul tratat aici si cel tratat in Paris, la Köln sau in Viena. Iar din acest punct de vedere am o mare satisfactie profesionala.”
dr. Leonard Rosu, medic primar nefrolog, seful Centrului de Dializa Bacau

Centrul de Dializa Bacau s-a infiintat in 2008, cu investitie germana, prin Compania Fresenius Medical Care. Atunci erau in evidenta 150 de bolnavi din Bacau si Onesti. Acum, sunt 220, inca 25 fac dializa peritoneala „la domiciliu” si alti 64 sunt la Onesti. Centru are 40 de aparate de hemodializa moderne si personal calificat. Costurile pe pacient se ridica la 114 euro/sedinta, bani ce sunt decontati de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri