„Am strâns rândurile în jurul primarilor și am învățat din rezultatul din municipiul Bacău”

0

– spune Ionel Palăr, președintele PNL Bacău.

Cum caracterizați rezultatul alegerilor locale din iunie? PNL nu a emis până acum un punct de vedere public, o analiză.

Am obținut un scor din care sper să învățăm ceea ce trebuie. Trebuie să separăm lucrurile, între municipiul Bacău și județ. În județ, am avut înainte de alegeri 19 primari, iar acum avem 24. Sunt unități administrativ teritoriale unde am pierdut la un vot sau la trei voturi, dați-mi voie să am convingerea că, în aceste cazuri, PSD a câștigat după năravurile vechi, pe baza informațiilor noastre. Puteam obține mai mult, e adevărat, și vom lua măsuri punctuale. Am pierdut majoritatea în Consiliul Local Bacău, iar convingerea mea este că nu trebuie să căutăm cauza în campanie, ci în modul în care am înțeles noi să comunicăm cu cetățenii de-a lungul timpului, de-a lungul anilor. Aici am greșit. Sunt reproșuri care pot fi făcute pentru o anume suficiență, pentru anumite preocupări care au ținut mai mult de orgolii, nu de administrație. Cred că trebuia să fim mult mai deschiși și mult mai prezenți în mijlocul oamenilor, mult mai atenți. Au trecut două luni și timpul începe să îmi dea dreptate.

În ce sens?

Analizez cum arăta orașul după regimul PSD, în 2004, și cum arată acum. I-am lăsat primarului Necula investiții pe care actuala administrație mă îndoiesc că le va replica: pasajul subteran, Podul Șerbănești, Narcisa, Mărgineni, Calea Moinești. Se dovedește acum că nu Primăria a fost responsabilă pentru situația de pe Milcov, iar primarul Necula a primit străzile Milcov, I. L . Caragiale, Ștefan cel Mare modernizate. Actuala administrație nu trebuie decât să încheie proiecte aflate la 70 – 80% realizare – Insula de Agrement, Spitalul Municipal, termoficarea. Eu vreau să văd însă care sunt proiectele noi de această anvergură, și țin să subliniez – proiecte noi, pentru că primarul Necula are experiență în administrație (în Prefectură), în Parlament, are majoritatea pe care și-a dorit-o, are Consiliul Județean tot condus de PSD, nu are nicio scuză.

PSD a vorbit despre un scor istoric pe care l-a obținut.

Asta nu înseamnă nimic, pentru că miza este ce faci pentru oamenii care ți-au dat aceste voturi. Dacă peste patru ani în municipiul Bacău vom vedea doar realizările sau proiectele administrației PNL, pentru PSD va fi un minim istoric. Îmi aduc aminte că în campanie au promis că vor da afară zeci de oameni din Primărie, un fel de a promite pesedizarea administrației. Nu am nicio problemă în a analiza punctual și a lua măsurile legale pentru fiecare caz în parte, în orice instituție, dar îmi aduc aminte că, în 2004, a fost o infuzie de tineri în Primărie veniți de pe băncile facultății, fără a fi membri de partid, iar mulți dintre ei au rămas. Vom monitoriza atent activitatea administrației Necula, pentru că așteptările sunt foarte mari. Așa cum a fost ea, criticată, administrația Stavarache a lăsat în urmă o infrastructură modernizată, pe proiecte importante.

Cum s-a simțit în partid rezultatul alegerilor?

Evident că puteam face mai mult. Inclusiv eu, dacă nu aveam necazuri care s-au ținut lanț în plan personal, aș fi avut mult mai multă energie. Dezamăgirile reale sunt puține, punctuale, și acolo, cum spuneam, vom lua măsuri. Ne vom concentra pentru a-i sprijini pe colegii noștri care au ajuns primari și pe care i-am inclus deja în conducerea județeană a PNL. În plus, există foarte multe situații cu perspective de creștere – Balcani, Dofteana, ca să amintesc de cele mai mari comune, sau Onești, unde PSD a obținut un minim istoric, și vom merge foarte mult în teritoriu. Oamenii sunt extrem de determinați acum, i-am simțit și la ultima Delegație Permanentă, trebuie să consolidăm această unitate și să fim atenți la dorințele lor, care sunt și dorințele celor care ne-au dat votul.

Am putea spune că vă aflați în curând la finalul unui nou mandat parlamentar. Cum ați caracteriza activitatea dumneavoastră în această legislatură?

Cei care mă cunosc știu faptul că nu sunt genul de politician care să își supraliciteze activitatea, care să iasă în față cu orice ocazie pentru a câștiga capital electoral. Nu îmi plac festivismele politice și nu ies în față de dragul de a fi văzut. Mandatul pe care în curând îl închei a fost poate cea mai mare provocare pentru mine și pentru cei apropiați. Au fost momente în care am avut tentația de a abandona, pentru a fi alături de cei apropiați, care au avut nevoie de mine, însă nu sunt genul care să renunțe fără luptă. Sunt aspecte pe care le implică activitatea parlamentară pe care aș fi dorit să le finalizez și nu am reușit, însă, sincer, nu știu în ce măsură mi se poate mie imputa acest lucru – există anumite proceduri legislative de la care nu te poți abate. Cu toate astea, activitatea mea parlamentară a urmărit mai multe direcții – învățământ, sănătate, aici aș aminti sănătatea alimentară a copiilor școlari și preșcolari, respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, administrație publică. Spre exemplu, am fost unul dintre puținii parlamentari care au criticat dur derapajele de la lege ale celui care ar fi trebuit să fie un garant al libertăților cetățenești, mă refer la activitatea Avocatului Poporului. Poate la prima vedere, unii cetățeni vor considera că activități de acest gen nu le afectează cu nimic viața de zi cu zi. Nimic mai greșit. Consider că orice stat care se pretinde a fi unul democratic trebuie să fie în egală măsură un garant al drepturilor cetățenilor, să le înlesnească accesul la educație și sănătate. Întotdeauna mi-a plăcut să fiu alături de oameni, îmi place să merg la țară, să iau pulsul oamenilor, acolo, la cald, nu de la știri. Oamenii sunt cel mai bun barometru al realității. Când ești aproape de oameni și îi asculți îți dai seama care sunt inițiativele legislative, întrebările și interpelările pe care trebuie să le promovezi. Spre exemplu, în urma deplasărilor mele în teritoriu, am supus dezbaterii, recent, o propunere prin care statul să fie cel care să le ofere copiilor școlari uniforme gratuite. Există multe cazuri în care copiii nu merg la școală pentru că nu au cu ce să se îmbrace. Nu poți să susții că în România accesul la învățământ este gratuit atâta timp cât rata abandonului școlar este alarmantă din cauza sărăciei.

La ce trebuie să ne așteptăm din partea PNL Bacău până la alegerile parlamentare?

La o opoziție constructivă în Consiliul Local Bacău și la strângerea rândurilor în Consiliul Județean, cu privire la care am atras atenția în mod deosebit. În plus, mult mai multă deschidere, așteptăm să finalizăm reabilitarea sediului, pentru a ne putea desfășura activitatea, dar și implicare în susținerea proiectelor pe care le au colegii noștri din administrație. În municipiu, e extrem de important ca băcăuanii să aibă parte din partea PSD cel puțin de realizările pe care le vedeți, pe care le-a lăsat administrația PNL. Ar fi foarte trist ca toate promisiunile din campanie ale celor de la PSD să fie simple gogoși.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.