Am reflectat adeseori la ceea ce a spus Hannah Arendt, cea care a pus la zid totalitarismul, antisemitismul, care a cunoscut teroarea Gestapoului: „Revolutionarii nu fac revolutii. Revolutionarii sunt cei care stiu când puterea zace pe strada si ei o pot lua”.
E tulburatoare povestea aceasta adevarata pentru multe civilizatii si etape istorice. Puterea nu este preluata, ci pur si simplu luata; asa cum ai lua un obiect care are o valoare de intrebuintare, pentru a-l utiliza potrivit nevoilor tale (mercantile, uneori). Tot ea mi-a spus ca, a doua zi dupa revolutie, cel mai radical revoluţionar va deveni conservator.
Asta nu inseamna, desigur, ca nu exista si revolutii care au suflet, care-si propun sa faca din valorile autentice vedete ale fiintarii. Mi-am adus apoi aminte de replica aceea amara – „Am făcut si noi revolutie cum am putut”– a unui personaj din filmul lui Corneliu Porumboiu, „A fost sau n-a fost?”, si, inevitabil, am alergat cu gândul catre Revolutia din decembrie 1989…
Si astazi, la 27 de ani de la revolta minunata a timisorenilor, izbucnita dupa zvârcolirile superbe ale brasovenilor si iesenilor, mai ales, replica aceasta – „Am facut si noi revolutie cum am putut” – mi se pare ca este o sinteza tragica a ceea ce a insemnat pentru noi Revolutia. Fac parte dintre cei care cred ca aceasta revolutie a fost o adevarata minune pentru români.
Ne-a redat demnitatea, libertatea, spiritul netrucat al initiativei, ne-a oferit nepretuitul dar de a lua cu asalt idealuri umane. Dar unele dintre valorile la care visam acum 27 de ani au ramas simple himere… Devenit zeu al fiecaruia dintre noi – chiar si al Bisericii, ca institutie – mercantilismul excesiv a tulburat grav tabla de valori pe care o zamislisem atunci in suflet. Coruptia, lipsa de respect pentru virtutile cognitive si morale ale spiritului, politicianismul, ipocrizia devoreaza fiinta noastra nationala…
De Ziua Nationala a României, fiind martor la o manifestare de omagiere a eroilor, am ramas siderat atunci când au fost depuse coroanele de flori. Numeroase grupuri – reprezentând administratia locala, diferite firme si institutii, veteranii de razboi, partide politice etc – se asezasera aproape spontan/natural intr-un fel de coloana.
Deodata, precipitat, un oficial a intervenit. Trebuia „facuta ordine”. Aproape intempestiv, fara niciun fel de explicatii, i-a luat pe copiii/elevii purtatori de coroane, „rataciti” prin fruntea coloanei, si i-a plasat in… coada sirului, pentru ca locul lor sa fie luat de reprezentantii partidelor… Mai mult, liderul unui partid a pretins ca ordinea partidelor in coloana sa fie stabilita de rezultatele obtinute la alegerile locale… La 27 de ani dupa Revolutie, copiii, care ar trebui sa fie vedeta existentei noastre, erau aruncati tot in derizoriu. Urmau alegerile parlamentare… Reprezentantii partidelor trebuiau sa fie foarte vizibili…
Un alt episod. Cu o saptamâna inainte de alegerile parlamentare, intr-o biserica, aproape la sfârsitul slujbei, in momentul special al sfintei impartasanii, credinciosii stateau la rând, cu lumânarea in mâna. Asteptau sa ajunga la un sfesnic din dreapta altarului, ca sa aprinda lumânarea. Lânga sfesnic se protapise, singur-singurel, strategic, un cunoscut personaj, un fel de Corleone electoral al unui partid. Credinciosii treceau, inevitabil, pe lângă el, si, dupa tipic, spuneau: „Iarta-mă!” Ca un prelat cu har, ingaduitor, turnându-le in suflet ideea ca ii vor ramâne datori, mireanul spunea: „Dumnezeu sa te ierte!” M-a inspaimântat scena si m-am gândit iar la acel tragic „Am facut si noi revolutie cum am putut”.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
