28 martie 2024
Interviu„Am alergie la impostori”

„Am alergie la impostori”

– spune coordonatorul sectiei de sarituri in apa a SCM Bacau, Adrian Gavriliu

Marea Neagra i s-a parut, probabil, prea mica. Astfel, in urma cu trei decenii, a ales Bacaul. Si, cam tot pe atunci, unul din cluburile sportive care dau ora exacta in tara: SCM Bacau. Adrian Gavriliu a nimerit-o la fix, poate si pentru ca, asa cum se auto-caracterizeaza, este un perfectionist. Iar sectia de sarituri in apa pe care o coordoneaza de ani buni merge ceas. Si nu doar dupa ora României! De la inaltimea platformei de zece metri, profesorul Gavriliu arunca o privire de ansamblu asupra sectiei si a Bazinului Olimpic de Inot, “biroul” sau de zi cu zi, dar si asupra Bacaului, orasul pe care l-a ales in urma 30 de ani si pe care si l-ar dori altfel.
Cum “altfel”? Luati si cititi.

“Il muscam de picioare pe dom’profesor”



– Cunoscându-ne de ceva vreme, propun sa lasam la o parte formalismul si, beneficiind si de intelegerea cititorilor, sa renuntam la “domnule Gavriliu”. Ce zici, Adi?

-Eu zic ca intr-un astfel de interviu la 360 de grade, asa cum m-ai atentionat ca va fi, limbajul de convenienta nu are ce cauta. Prin urmare, da-i drumul, Dane!

-Ca sa nu mai caut in documentarea mea, ce vârsta ai?

-Oho, buna intrebare! Si sa stii ca daca iti ratacesti documentarea, ma poti gasi pe google. Am 36, fac 37 in februarie.

-Constantean, nu?

-Constantean de-al lui Mazare.

-De ce neaparat de-al lui Mazare?

-Dar cine a zis ca neaparat de-al lui Mazare? Constantean de-al lui…de-al lui…Hai sa zicem constantean de-al lui Ovidiu. Si, de la sapte ani, bacauan.

-Bacauan de-al lui…

-De-al lui Gavriliu. Tata m-a dus pentru prima data la Bazin aici in Bacau.

-Apropo, ce au fost mai intâi: sariturile sau apa?

-Apa, adica inotul. Am facut inot vreme de un an, cu domnul profesor Gherca. Nu m-a atras; plictisitor.

-Inotul sau Gherca?

-(Râde) Sa zicem ca… si inotul. Mi-aduc aminte ca il muscam de picioare pe dom’profesor deoarece ma tinea cu capul la fund; asa erau metodele atunci. Si la fel de bine imi amintesc ca in perioadele de pauza, ma sprijineam cu bratele de marginea bazinului si ma uitam cu jind cum lucrau cei de la sarituri. Mi se scurgeau ochii, pur si simplu. Tata a simtit acest lucru si m-a “transferat” dincolo. Pentru mine, parca venise Craciunul, asa eram de fericit.

“La inot, bagi ca vaporul”

-Bun, hai sa scotocim atunci prin sacul lui Mos Craciun, sa vedem de ce sunt atât de atractive sariturile in apa fata de inot.

-La inot, bagi capul in apa si muncesti. Esti ca vaporul, ii tot dai inainte. Nu spun ca nu-i frumos, ca nu e greu sau ca nu poti avea satisfactii extraordinare. Dar sariturile sunt altceva. Sariturile sunt gimnastica si balet la un loc. Sariturile in apa cheama in cauza cel mai primitiv sentiment: teama. Sa invingi teama si sa desenezi in aer cu propriul corp inainte de a intra in apa lin, fara stropi si fara zgomot e un sentiment unic. Cred ca daca nu as fi trecut la sarituri in apa, ma lasam de sport. In plus, sa stii ca inotatorii sunt mult mai introvertiti decât saritorii in apa.

-Sigur? Nu uita ca l-am intervievat in mai multe rânduri pe elevul tau, Alin Rontu, recent laureat cu bronz continental la Moscova. Si, totodata, l-am ascultat si pe Daniel Martin, inotatorul care bate un record dupa altul.

-OK, sa zicem ca Alin este o exceptie, desi si aici este de discutat. Una e sa vorbeasca in fata ziaristului si alta-i sa se exprime liber, in mediul lui. In ceea ce-l priveste pe Dani Martin, el se exprima, intr-adevar, foarte bine, foarte corect si foarte coerent. Are cuvintele la el si are raspuns la orice intrebare, dar nu-i un tip expansiv.

-Cele mai mari satisfactii sportive ale tale? Alege, te rog, una din vremea in care erai sportiv si una ca antrenor.

-Ca sportiv, locul 8 la Europenele de Juniori din Cehia la trambulina 1 metru. Asta, desi gresisem vreo doua sarituri. Ca antrenor, medalia de bronz a lui Alin la Europenele de la Moscova si locul 4 la Europenele de Juniori de la Graz cu Catalin Cozma, autorul celui mai mare punctaj realizat vreodata de un junior român la o asemenea competitie: 525 de puncte. Gândeste-te, te rog, ca in acel an, cu 525 de puncte Catalin a luat doar locul patru, pentru ca la editia urmatoare, cu 481 de puncte sa se obtina argintul european. Uite, asta e o alta diferenta intre sarituri si inot. La inot, timpul e timp; ti-l poti lua ca reper solid de la un concurs la celalalt. De acord, si acolo exista unele variabile, dar mai mici. La sarituri, insa, poti sa realizezi un super-punctaj cu care sa te situezi, insa, in afara podiumului.

– Cum vezi viitorul sectiei de sarituri?

– In mod normal, Alin Rontu ar trebui sa “tina” sectia inca vreo cinci ani, timp in care ar trebui sa vina din urma schimbul de mâine. Se vad la orizont câtiva copii cu calitati certe, dar, având in vedere ca suntem patru antrenori la sectie, eu am asteptari mai mari.

“Nu sunt un negativist”

– Intr-o lume de yesmeni, tu parca ai avea pe tine un tricou cu “No”. Sau, mai exact, cu “No shit!”.

– Sa stii ca nu sunt un negativist. Dar ai dreptate, nu accept murdariile. Si nu tac. Sa stii, insa, sa nu am fost intotdeauna asa. De la accidentarea lui Catalin Cozma- care a fost pur si simplu scalpat din neglijenta unora cu functii de raspundere, dar care fug mereu de raspundere- m-am schimbat. Dane, daca pe unii ca astia nu-i injuri- la modul figurativ, evident-, nu te asculta! E probata treaba. Nu stiu daca in felul asta le câstig respectul- de fapt, putin ma intereseaza asta pentru ca ei nu stiu ce-i acela respect- dar stiu ca asa le pot atrage atentia. Rezumând, acel “No” de pe tricou nu exista intotdeauna pentru ca, repet, nu sunt negativist. “Shitul” este, in schimb, peste tot, iar unii si-au facut o meserie de a-l imprastia. Eventual, in ograda altora.

– Si ce-i de facut?

– Sa vorbim si sa spunem lucrurilor pe nume, nu sa ne ascundem dupa deget. Sistemul e putred si toti vad asta. Diferenta dintre mine si ceilalti antrenori, ca sa ramân doar in lumea sportului, este ca si ei spun “Nu”, dar o fac pe la colturi, soptit, ca nu cumva sa se supere cineva, ca, dupa aia, cine stie ce li se poate intâmpla. Eu prefer sa-mi asum: si riscul, si vorbele.

– Asa s-a nascut, probabil si blogul tau.

– Absolut. E o forma de exprimare, dar la un alt nivel. Spre surprinderea mea, am avut un succes mai mare decât m-as fi asteptat. Initial, am conceput blogul doar pentru cei apropiati mie. Ulterior, am fost incurajat si chiar am avut oferte de a scrie in presa. Dar eu nu sunt ziarist, asa ca nu
le-am dat curs. Prefer sa ma joc. Metaforic vorbind, blogul meu e o joaca.

– Una serioasa chiar si atunci când glumesti sau in special când lasi impresia ca glumesti. In articolele tale cultivi o ironie fina.

– Asta-s eu! Imi place sa glumesc si consider asta un atu. Poti sa spui de multe ori lucrurile cu zâmbetul pe buze. Te mai si relaxezi pentru ca ce rost are sa te incrunti mereu?

– Uite un motiv de incruntare: ti s-a intâmplat ca articolele de pe blog sa-ti atraga neplaceri?

– Iti raspund, in continuare, cu zâmbetul pe buze: bineinteles ca da. Când pamfletezi, iar tinta ta sunt oamenii cu functii, de la primari la vice-primari sau consilieri, nu toti gusta glumele. E logic.

“Sa-mi tragi un sut de sa nu ma vad!”

– Scrii usor?

– Foarte usor. Scriu de pe telefon. Când imi vine o idee si am timp liber, iau telefonul si in zece minute articolul este gata. Scriu mai intâi la liber dupa care il corectez.

– Se spune ca e important sa citesti mai mult decât scrii. Ca sa ramânem intr-un registru de gluma, sa stii ca este valabil si pentru noi, ziaristii.

– Citesc, dar nu vreau sa se creada ca as fi vreun literat. Ultima carte citita m-a amuzat foarte mult. Se intituleaza “Jurnalul unui hamster” si o citesti usor, intr-un sfert de ceas. Nu-i, insa o carte “usoara”; are o tenta filozofica foarte interesanta.

– Ai carte, ai parte. De ce are parte Adrian Gavriliu?

– Ca orice cetatean al acestui oras, vreau sa am parte de un altfel de Bacau. M-am saturat de minciuni, de proiecte care ramân doar pe hârtie, de santiere eterne si de gogosi electorale. Cel mai tare, insa, m-am saturat de impostori si in special de cei care isi fac veacul in institutiile de stat. Scrie, te rog, cu majuscule: AM ALERGIE LA IMPOSTORI.

– Gata, scris. Cum se prezinta Bazinul, locul tau de munca?

– Aici, lucrurile merg din inertie. Ce sa o dam cotita: Bazinul a fost redeschis electoral, multe instalatii nu functioneaza, curatenia lasa de dorit. S-ar putea face multe, insa, din pacate, nu se fac. Si la Bazin, si in oras, si in comunitate. Mi-as dori foarte mult ca lucrurile sa se schimbe. M-ai intrebat mai inainte ce-i de facut si eu ti-am raspuns ca trebuie sa spunem lucrurilor pe nume. Adauga si faptul ca pe lânga identificarea si criticarea problemelor, mi-as dori foarte mult sa pot schimba niste chestiuni. Eu! Sa ma implic in mod direct. De felul meu, eu sunt perfectionist, iar asta devine obositor.

-De ce nu te bagi in politica?

-Poate ca ma voi baga si in politica. Repet, vreau foarte mult sa schimb unele lucruri in bine, mai ales ca traim intr-un oras important, cu posibilitati, nu in vreun fund de lume. Sunt lucruri care tin de normalitate, nu de calatorii pe Marte.

– Daca te alegi cu vreo functie, ma voi adresa cu “domnul Gavriliu”.

-Ba te rog sa-mi spui, in continuare, Adi. Si, ca prieten, iti cer sa-mi tragi un sut in fund de sa nu ma vad daca o iau razna si devin si eu impostor!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri