28 martie 2024
EvenimentAlocatia de stat pentru copii se va dubla

Alocatia de stat pentru copii se va dubla

Deputatii au aprobat, la mijlocul acestei saptamâni, dublarea alocatiei de stat pentru copii, initiativa apartinând grupului parlamentar al PNL. Initial, parlamentarii PSD s-au opus si Senatul a respins acest amendament la legislatia in domeniu, dar ulterior si deputatii pesedistii au votat pozitiv, astfel ca, fiind for decizional, Camera Deputatilor a avut câstig de cauza.

Prin urmare, alocatia de stat va fi majorata de la 42 lei la 84 lei, pentru fiecare copil cu vârsta intre 2 si 18 ani, indiferent de nivelul veniturilor parintilor. Premierul Victor Ponta a declarat ca nu se opune acestei decizii si nici PSD-ul, dar sustine ca vor fi probleme cu sursa de finantare. Efortul financiar va fi, evident, foarte mare, inclusiv la nivelul judetului Bacau.

In prezent, in judetul nostru sunt peste 125.000 copii cu vârsta intre 2 si 18 ani, care primesc o alocatie de 42 lei. Alti aproximativ 1.600, cu vârsta intre 3 si 18 ani si care au un handicap, beneficiaza de 84 lei. Lor li se adauga aproximativ 100 copii de pâna in 3 ani, cu dizabilitati, care au dreptul la o alocatie de 200 lei.



Tot atâta li se acorda si altor circa 11.000 copii care au mai putin de doi ani, fara handicap. In total, pentru plata alocatiilor intr-un an se cheltuie 93 milioane lei. Dublarea alocatiei pentru cei 125.000 copii, dar si pentru cei 1.600, cu handicap, deoarece, firesc, si pentru ei se va aplica aceeasi decizie, va insemna o suplimentare a fondurilor cu aproape 11milioane lei.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri