Alegerile locale de la Colegiul Medicilor au fost anulate

0

Zilele acestea trebuia stabilita o noua conducere la Colegiul Medicilor Judetean Bacau, insa acest lucru nu mai este posibil intrucât Comisia Electorala Centrala a anulat alegerile locale.

„Asa este. S-a gasit un viciu de procedura in organizarea alegerilor si in 35 de judete, printre care si Bacaul, au fost anulate alegerile pentru constituirea Consiliului teritorial, din care urma sa fie ales noul birou executiv”, confirma si dr. Elena Stinga, presedintele, inca in exercitiu, al Colegiului Medicilor Bacau.

Se vorbeste insa de o anulare care este contestata la nivel national pe motiv ca viciul de procedura a fost fortat: au fost invalidate acele alegeri in judetele unde au participat si candidati care aveau deja doua mandate de conducere in antecedent.

S-a procedat astfel, inclusiv in Bacau, pentru ca intre timp legea alegerilor s-a schimbat si a introdus un nou articol prin care mandatele de conducere nu au mai fost limitate (la numai 2 ani, cum era inainte).

Numai ca, desi promulgarea modificarii legislative s-a facut, Comisia Electorala a considerat, însa, ca legea nu se poate aplica retroactiv, cu atât mai mult cu cât promulgarea s-a facut dupa incheierea perioadei de inscriere a candidaturilor, inscriere care a functionat pe vechea lege.

„Au fost validate doar alegerile privind formarea delegatiei judetene in Adunarea Generala a Colegiului Medicilor din România”, a mai precizat dr. Stinga. Din Bacau, in aceasta adunare au fost alesi (si validati) cinci membri, respectiv dr. George Coneac (medic de familie), dr. Marinela Caliman (medic de familie), dr.Adorjan Biro (medic specialitatea neurologie), dr. Catalin Andriescu (medic de familie) si dr. Elena Alistar (medic specialitatea medicina interna).

In aceste conditii, in prezent Colegiul Medicilor Bacau va fi condus de actualul birou executiv, deoarece un nou tur de scrutin va fi organizat cel mai târziu abia in luna martie a anului viitor. Asadar, cu alegeri locale amânate, in Consiliul Medicilor Bacau (organizatie profesionala, nonguvernamentala, din care fac parte medicii generalisti si medicii de familie) ramân in continuare pe functie dr. Elena Stânga – presedinte, dr. Adrian Cotirlet, dr. George Coneac si dr. Marius Apostu – vicepresedinti si dr. Maria Miftode – secretar. Colegiul Medicilor Bacau are acum 992 de membri.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ