28 martie 2024
Eveniment„Alearga pentru sanatatea ta”, la a doua editie

„Alearga pentru sanatatea ta”, la a doua editie

Crosul sanatatii

Parcul Cancicov a rasunat de muzica si râsete de copii cu ocazia crosului „Alearga pentru sanatatea ta”. Actiunea a marcat trei evenimente din calendarul Organizatiei Mondiale a Sanatatii: Ziua Nationala a Inimii, Ziua Europeana Impotriva Obezitatii si Ziua Mondiala de Lupta Impotriva Hipertensiunii Arteriale.

Parcul Cancicov a gazduit crosul „Alearga pentru sanatatea ta”, un eveniment aflat la a doua editie si care ar putea deveni o traditie benefica pentru bacauani. In organizarea acestei actiuni, Directia de Sanatate Publica (DSP), prin Compartimentul Promovarea Sanatatii, a avut o serie de parteneri: Directia Judeteana Tineret si Sport, Centrul de Informare Europe Direct Bacau, Club 60+,  Scoala Generala Sascut, Universitatea „Vasile Alecsandri” – Liga Studentilor, Gradinita nr. 18, Scoala „Spiru Haret”, Colegiul National „Vasile Alecsandri” si Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”. „Acest eveniment face parte dintr-o campanie de marcare a zilelor mondiale dedicate inimii si luptei impotriva obezitatii si a hipertensiunii arteriale, a declarat dr. Cristina Matanie, coordonatorul Compartimentului Promovarea Sanatatii din DSP. Acest cros nu este o competitie. Nu trebuie sa ajungem primii. Este suficient sa participam si sa aratam importanta miscarii pentru sanatate.” Participantii la cros au fost impartiti pe grupe de vârsta si fiecare a incercat sa-si demonstreze viteza si rezistenta la alergare. Indiferent de ordinea sosirii, la final au primit diferite obiecte promotionale. Evenimentul s-a incheiat cu un flahmob al elevilor de la scoala din Sascut, cu muzica, dans si multa veselie.



In judetul Bacau, 67.000 de persoane sunt in evidenta medicilor cu diagnosticul de hipertensiune arteriala. Cifra nu este, insa, relevanta pentru adevarata stare de sanatate a bacauanilor, intrucât nu toti pacientii au fost diagnosticati si inregistrati. Hipertensiunea arteriala este doar una dintre afectiunile care ar putea fi combatute prin miscare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri