N-am ezitat o secunda atunci când mi s-a propus “developarea” unor amintiri cu si despre Dumitru Sechelariu. A rezultat o serie de “fotograme”, unele in alb si negru, altele in culori, care puse laolalta, se intind pe o perioadace depaseste granita unui deceniu. Perioada petrecuta alaturi de Dumitru Sechelariu se poate asemana perfect cu o calatorie intr-un montagne russe de ultima generatie. Totul rapid, cât mai rapid! Inainte, sus, jos, inainte…

L-am cunoscut pe Sechelariu in aprilie 1995, intr-o vreme in care, 25 de ore din 24, “ardea”, pentru promovarea Selenei Bacau in prima divizie fotbalistica, in detrimentul Brailei. Era o cursa a contre coeur, cum ar spune francezii. O cursa care parea la un moment dat pierduta, dar pe care Sechelariu a câstigat-o la potou si… in Copou.

Dincolo de jocurile de cuvinte, ramân in amintirile acelei primaveri nebune si o data calendaristica scrisa cu cerneala in cartea de munca, 1 mai 1995. Era prima mea zi de munca la Compania Selena, iar lucrul acesta nu se uita. E suficient sa spun asta, o data si inca o data si de alte mii de ori tuturor celor care tin sa puna pe cântar datoriile morale. Din iunie 1995 si pâna in iunie 1996 a urmat o alta cursa nebuna.

Una pe doua planuri: cel electoral si cel fotbalistic. In stilu-i caracteristic, de mare “batailleur”, Dumitru Sechelariu a câstigat si fotoliul de primar si lupta pentru pastrarea Selenei in Divizia Nationala. Personal insa, consider ca succesul nr. 1 al lui Dumitru Sechelariu in iunie 1996 a fost altul: intemeierea unei familii careia, din pacate, i-a alocat prea putin timp fata de cât ar fi fost necesar. O fila de calendar frumoasa ca invitatie de nunta (25 iunie) si imaginile de neuitat ale manastirii Bistrita si ale statiunii Durau… Au urmat apoi 8 ani de administratie pe care, daca ar fi sa-i impart, as spune, cu mâna pe inima, ca primul mandat, desi derulat in opozitie, a fost mult mai eficient. Si pentru Dumitru Sechelariu, dar si pentru Bacau.

In primul mandat au existat atacuri politice dure duse atât in plan institutional cât si in mass-media. Sechelariu le-a rezistat cu o tenacitate incredibila, fara ca toate aceste atacuri sa-i afecteze intr-un fel prestatia administrativa. De la dialogul cu sute, cu mii de oameni simpli si pâna la implicarea personala in investitii de prima marime pentru acele vremuri. Fotbalul si-a taiat, la rândul sau, partea leului. Nu insa si familia. Cât despre sanatatea personala, aceasta era plasata pe ultimul loc pe lista prioritatilor, in ciuda unui infarct survenit la mijlocul lui ianuarie 2000. Alegerile locale din 2000 au fost un adevarat tur de forta, desi Sechelariu a avut de infruntat atacuri virulente de la persoane extrem de apropiate. Le-a câstigat pe sabia lui asa cum avea sa le transeze tot singur pe cele din iunie 2004. In mod expres subliniez acest lucru deoarece am fost in miezul evenimentelor, in 2000 si in 2004. Al doilea mandat a fost mai linistit din punct de vedere politic.

Volumul de munca era urias, insa au aparut oameni si, in special, pasiuni pe care, personal, le credeam uitate si nu ma refer aici la pescuitul sau vânatoarea. Timpul a devenit tot mai comprimat, consumul nervos in crestere, iar viteza de derulare a evenimentelor foarte mare. Mountagne russe-ul parea imposibil de oprit. Astfel se explica, inainte de orice altceva, unii pasi gresiti in relatia cu bacauanii. Deteriorarea raporturilor cu Bucurestiul, pe fondul unor idei generoase, dar gestionate intr-un registru eronat, au intregit cadrul esecului intregistrat la alegerile locale din iunie 2004. Dupa pierderea alegerilor, viata lui Dumitru Sechelariu a intrat intr-un tunel prelung, fara lumini intermediare si, din nefericire, fara iesire.

Am spus-o de mai multe ori si o repet si aici; cel mai mult regret faptul ca Dumitru Sechelariu nu a prins ziua unei pronuntari definitive in dosarul din 2005. Stiu ca si-a dorit enorm ca bacauanii sa ramâna cu o alta imagine decât cea care i-a fost fabricata in ultimii ani. Departe de mine intentia de a emite judecati, sunt doar pareri si amintiri despre un om pe care l-am cunoscut destul de bine. Un om despre care s-a scris mult si s-a vorbit si mai mult, uneori in necunostinta de cauza.

Mi-as fi dorit ca relatia noastra, cu precadere cea din ultimii ani, sa nu fi fost influentata de faptul ca nu am impartasit aceleasi opinii in anumite subiecte sau ca ne-am situat pe pozitii diferite la startul unor campanii electorale. Mi-as fi dorit in vemurile din urma sa avem parte de zile pe care sa le fi petrecut impreuna, detasat de problemele cotidiene, “chibitând” ca doi oameni care au trecut impreuna o buna parte din existenta lor. Ramân cu amintiri de nesters, cu o recunostinta evidenta, dar si cu regretul ca viata ne-a despartit, inainte ca destinul sa aseze o lespede de mormânt intre noi.

Dragos Benea


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ