Agricultura in secolul XIX

0

Inainte de Tratatul de la Adrianopol (1829), agricultura Principatelor era prea putin dezvoltata. Asta deoarece pretul produselor agricole era stabilit de Inalta Poarta, care, de altfel, era si unicul cumparator, interzicând exportul in alte tari. Radu Rosetti ne spune, in „Amintiri”, in stilul sau cunoscut, cum stateau lucrurile.

„Cunoscut este doara faptul ca boierii nostri dadeau si ei serenade obiectelor dragostei lor, dar totdeauna executantii muzicii erau lautari ai boieriului, sau altii, împrumutati sau tocmiti anume. N-am auzit ca un boier sa fi luat el vrodata scripca în mâna sau sa se fi încercat sa moaie inima iubitei prin accentele glasului sau.

Suspinurile jucau un rol foarte insemnat în aceste «cântece de inima albastra», dar totdeauna ieseau din piepturile aramii ale tiganilor. Când boieriului i se parea ca un suspin ar da mai multa putere cântecului zis de lautar, el soptea acestuia: «Ofteaza, cioara!», iar daca i se parea ca suspinul nu este destul de adânc, poroncea, cu glas tot supus, dar mai aspru: «Ofteaza mai tare, cioara!»

Acel lux cumplit în slugi si în mese costa pe boier foarte putin. Slugile cele multe erau doara tigani robi, carora nu li se platea nici o sâmbrie si cari, afara de prea putini, erau îmbracati foarte sumar, cu haine confectionate de alti robi cari, de mici, învatase croitoria. Un numar relativ foarte rastrâns de slugi de sus: vatav de ograda, sofragiu, camardiner, camarasita, dadaca la copii, erau adesa, în casele mai mari, moldoveni si chiar uneori moldoveni boieriti, dar platiti cu niste salarii ce, noua, astazi, ni se par derizorii, valora banului fiind atunci, din pricina raritatii sale, foarte mare, apoi multi din sofragii, camardineri, dadaci slujeau numai în nadejdea ca vor ajunge mai târziu, barbatii la situatia de vatav de ograda, iar femeile la aceea de camarasita, aceste fiind privite ca cele mai cinstese, cea dintai tragând mai totdeauna dupa ea boierimea si dând prilej de mai mare favoare si, prin urmare, de mai mare folos de la darnicia stapânilor.

Iaca câteva din lefile ce le primeau pe luna slugile moldovenesti libere în timpul bejeniei (1821 -1828): un sofragiu 25 lei (16 franci), un fecior tot atâta, o dadaca 30 lei (20 franci), o manca (doica) 30 lei (20 franci), fetele cari slujeau pe bunica 25 lei (16 franci), o camerista peste ele (un feli de camarera mayor) 30 lei (20 franci), o camarasita 30 lei (20 franci), un întai vezeteu 25 lei (16 franci), un al doilea vezeteu 20 lei (13 -14 franci), bineîntales franci în aur.

Productele alimentare erau putin cautate, exportul celor mai principale fiind permis numai pentru Tarigrad, spre a îndestula trebuintele «hranitorului Devlet», iar producerea lor fara cheltuiala fiind asigurata prin claca si prin dijma de o parte, de alta prin nenumaratele turme de vite crescute de boieri si de tarani pe întinsele câmpii nerupte înca de plug pe atunci.

Nu se scotea deci pentru acea multime de robi nici un ban din punga. Alimentele se vindeau pe pret de nimica. Bunica si alti batrâni mi-au povestit cum tin minte de vremuri în cari carnea de vaca se vindea cu o para oca, adica trei si trei sferturi de bani (centime) pentru un kilogram si un sfert! Bunicul administra însusi mosia Bohotinului, cuprinzând sase mii de falci de câmp si trei mii de falci de padure.

Daca pe aceasta uriesa întindere crestea turme destul de mari de vite, în schimb însa, cu toate bratele numaroase de cari dispunea, nu facea decât prea putina agricultura. Mosu-meu Lascar îsi aducea foarte bine aminte sa-l fi auzit enuntând, ca un pium desiderium (dorinta pioasa, lat.), pe la 1830: «Daca m-ar învrednici Dumnezeu si Maica Precurata sa pun în anul ista o suta de falci de grâu!» (o falce avea aproape 1,5 hectare).

În anii de la începutul veacului de fata se samana pe întinderea vechiului Bohotin cam de douazeci de ori întinderea enuntata de hatman la 1830 ca un pium desiderium! Dar grâul, papusoii si malaiul produsi chiar atunci de samanaturile hatmanului si de dijma data de locuitori, împreuna cu fruptul si prasila cirezilor si a turmelor sale ar fi ajuns pentru hrana îmbielsugata a unei case chiar de douazeci de ori mai grea decât a lui.

Celelalte mosii erau cautate prin vechili, mai toti boieranasi sau mazili (boiernas de clasa a treia), cei multi din ei oameni vechi în casa si de desavârsita credinta. Pretutindeni se facea agricultura prea putina, pe multe mosii chiar se încasa claca în bani. Totus suma totala a veniturilor acelor mosii alcatuia, mai ales pentru vremea de atunci, un total cât se poate de respectabil. Apoi nu trebuie scapat din vedere ca acei bani erau întrebuintati aproape exclusiv numai pentru cheltuieli de lux”.

Radu Rosetti


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ