25 aprilie 2024
ActualitateAglomeraţia de la Direcţia de Impozite, gestionată de un nou director

Aglomeraţia de la Direcţia de Impozite, gestionată de un nou director

– fostul director Bogdan Neştian s-a transferat la finanţe, iar locul său a fost luat de şeful serviciului persoane fizice, Marius Slătinaru

Multă lume la ghişee joi dimineaţă, la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Bacău. Cu gândul la bonificaţia de 10 la sută, numeroase persoane s-au îngrămădit de la primele ore ale dimineţii la sediul de pe Vasile Alecsandri.

Firesc, am dorit să-l contactăm pe directorul instituţiei ca să aflăm ce măsuri ia pentru a reduce din timpul de aşteptare. Am aflat că fostul director, Bogdan Neştian, nu mai deţine această funcţie, ci o altă persoană.



Este vorba despre Marius Slătinaru, care a preluat atribuţiile fostului director. Acesta a îndeplinit funcţia de şef serviciu persoane fizice, fiind angajat al direcţiei din anul 1999. „Sunt cel mai vechi angajat al Direcţiei, fiind aici de la înfiinţare. Deocamdată, se aşteaptă un aviz de la Agenţia Funcţionarilor şi voi deţine funcţia cu delegaţie”, a explicat, contactat telefonic, noul director. Bogdan Neştian s-a transferat între timp la ANAF Bacău.

Revenind la aglomeraţia de care pomeneam mai sus, noul director susţine că nu este ceva ieşit din comun. „Nu se poate face mai mult la acest moment. Toate ghişeele sunt deschise, şapte pentru persoane fizice şi două pentru persoane juridice. Este un flux continuu. Acum, de exemplu, mă uit pe camere şi văd că sunt doar patru persoane la ghişee”, a declarat Marius Slătinaru.

Aglomeraţia poate fi şi din cauza anunţului că luni şi marţi nu se va lucra cu publicul, bugetarii fiind liberi, din nou.

Odată ce va deveni operaţională plata la oficiile poştale din întreg municipiul, aglomeraţia de la sediu se va mai reduce. Reamintim că, în curând, taxele şi impozitele locale se vor putea achita şi la Poşta Română, dar, atenţie, acolo nu veţi putea obţine informaţii suplimentare, ci doar suma de plată şi pentru ce anume se datorează. Totodată, dările se pot achita şi prin intermediul site-ului ghiseul.ro.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri